ISSN 2457-8428 
 ISSN–L 2457-8428

Numarul Curent

Machedon Otilia,
            Liceul Teoretic ,,Sfânta Maria’’, Galați
Motto: ‘And it was at that age ... Poetry arrived
in search of me. I don't know, I don't know where
it came from, from winter or a river.’

Pablo Neruda, Poetry
Abstract: The range of English learning materials currently available to students of EFL has been extendedand varied. They are ranged from magazines, essays, newspaper articles, short stories,plays and novels. However, very few have considered poetry as proper material for learning Englishlanguage. One of the factors for this marginalization of poetry as suitable material in the EFL classroom is that many believe that English poetry is still characterized as deviating from or distorting thenorms of Standard English language and it is very difficult. The purpose of this paper is to show howEnglish poems, if selected prudently, can be turned into effective EFL materials that can be used toimprove students' level of the English language.

Key words: poetry, teaching, learning, EFL classroom, skills

Rezumat: Numărul materialelor de limba englezăcare pot fi folosite la momentul actual in timpul orei de limba engleză este in continua crestere și diversificare. Ele variază de la reviste, articole de zia, povestiri, romane și piese de teatru. Ci toate acestea, foarte puțini considerăpoezia drept material adecvat pentru invațarea limbii engleze. Unul dintre factorii care au dus la marginalizarea poeziei in cadrul orei de limbă engleză este acela ca multi profesori consideră limba folosita in tipul acesta de literatura este foarte dificilă și deviază de la normele obișnuite ale limbii engleze. Scopul acestei lucrări este să demonstreze ca poeziile din literatura engleză, atunci când sunt selectate cu grijă,  se pot transforma in materiale interesante care pot contribui la ridicarea nivelului de limbă engleză.
Cuvinte cheie: poezie, predare, ora de limba engleză, aptitudini
When it comes to the issue of what works of literature are suitable for use with language learners, then one often has to confront typical objections to using poetry in the classroom and the notion or poetry as a not proper material for foreign language learning.The following remarks, all made by language teachers, depict clearly the size of the issue.
If poetry’s deviant language, what’s the point of using it with language learners? They want to know what’s right, not what’s wrong!
We are trying to help our learners to communicate in contemporary colloquial English, not in stilted poetical terms!
My students don’t read poetry in their own language, so how can they possibly read it in English?
Most authentic poems are very difficult to understand, even for native speakers, as their meaning is rarely overt and their use of language is idiosyncratic.
I’ve got a very demanding syllabus to get through, so there’s no real time for playing around with poetry in my lessons.
So, why introduce poetry in the language classroom when the teachers’ remarks drawn usually from their own experience are so discouraging? There many substantial reasons to do so:
Historical and cultural reasons-poetry is a form of “saying” since prehistorical times and has survived through centuries in every society springing from deep human impulses and fulfilling humanneeds
Motivational reasons - poetry evokes feelings and a strong imagery, it offers a rich and varied repertoire of themes in short pieces of writing and can be a real source of pleasure for teacher and students.
Linguistic reasons - poetry is mainly rhythm and rhythm is a principle of life and all activity and is deeply involved with the very origin of language which involves rhythm, stress and similarities of sound.
Pedagogic reasons- poetry more than any other literary genre leaves space for self-expression and for creative productive activities.
However, one could not ignore the underlying issues that the teachers’ quotations reveal, the fact that poetry is seen as an extra and superfluous rather than an integral part of the language programme, and that whenever the poem is seen in isolation, then, those extreme attitudes emerge:  the poem is a rare flower, an orchidto be admired but not touched, or the poem is a thorn in the flesh, a bothersome text in deviant* language, involving a ritual of tedious questions which merely slow up the learning process. (Tomlinson, 1996) Being myself a teacher Iwill attempt an analysis of the issues and try to defend the use of poetry with the language learner.
Poetry is a short piece of imaginative writing, of a personal nature and laid out in lines. In this sense, poetry is a product of the language and a tool to teach it, a tool to teach grammatical clues and a product when students make a composition of any topic.
Poetry can offer both a public and a personal face, for hardly any poem means only onething. It can suggest individual interpretations or interpretations common to people and this can be an enormous pedagogic advantage for the creative teacher. It means that each learner’s personal interpretation has validity. It also means that, because each person’s perception is different and unique, almost infinite interactive discussions and exchange of ideas may spring. (Maley and Duff,1989:10).Most of the poems include metaphors. Students can use cognitive skills by making comparisons between two different things and finding their similarities. The figures of speech used in poetry such as metaphors, similes and personifications help students to have a better understanding of the use of language in an unconscious way.
Poetry is a way for teaching and learning basic skills. It can be used as an enjoyable and a rewarding tool with the properties of rhyming and rhythm. It helps students to easily learn with the supra-segmental aspect of the target language, such as stress, pitch, intonation.
Poems are good to reinforce grammar structures and to improve writing abilities, bringing out creativity and rhythm in the classroom since students have to use their imagination to write.
Also, poems help to develop oral and mental capacities. They should be read aloud to reinforce the student’s phonemic awareness, phonics, fluency, and vocabulary as well as to sharpen their receptive language skills by learning rhyming, sounds, stresses, pauses, alliteration and syllables.
Concluding, this article attempted to present the case for poetry in the EFL classroom referring mostly to the theoretical background of it, the strong reasons for introducing poetry in the language classroom and some of the difficulties or particularities that such a decision may entail for the language teacher.Using poetry in the classroom is a great tool, but we cannot forget that we have to choose the right material, so students can maximize their learning. It has to be interesting and adequate for each student level, reading about new things is usually interesting for students.
Maley, A and Duff, B,1989, The Inward Ear. Poetry in the language classroom, Cambridge Kniversity Press
Tomlinson B,1986 Using Poetry with Mixed Ability Classes* in ELT Journal, 40,1
Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani

Noile educații-considerații generale
Rezumat: Noile educații sunt laturi ale educației care își propun să distribuie informații specifice domeniilor de actualitate și au drept finalitate formarea de competențe și aptitudini necesare unui individ armonios, echilibrat, bine informat și competent. De asemenea în cadrul acestora se promovează atitudini pozitive față de mediu, semeni, progres tehnologic și globalizare.

Cuvinte cheie: societatea contemporană, educație, competențe, progres tehnologic, noile educații, stil de viață.
Societatea modernă, caracterizată printr-un ritm alert de dezvoltare și progres, impune reconfigurări frecvente în ce privește curriculum-ul aplicat în școli. Astfel că, treptat, s-au contrat domeniile complementare ce necesită abordări pedagogice în vederea înzestrării elevilor cu setul de cunoștințe necesare pentru a fi caracterizați drept persoane responsabile, adaptabile și informate în ceea ce privește calitatea vieții.  Încadrate ca alternative educaționale și denumite generic ” noile educații”, ele reprezintă contextul complementar în care pot fi dezvoltate anumite competențe și abilități necesare unui individ adaptat la contextul general al societății contemporane.
Lista noilor educaţii cuprinde:
  •  educaţia relativă la mediu (educaţia ecologică);
  • educaţia pentru drepturile omului;
  • educaţia pentru participare şi democraţie;
  • educaţia pentru o nouă ordine economică internaţională;
  • educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
  • educaţia pentru tehnologie şi progres;
  • educaţia pentru comunicare şi mass - media;
  • educaţia în materie de populaţie sau educaţia demografică;
  •  educaţia pentru pace şi cooperare;
  •  educaţia sanitară modernă;
  • educaţia economică şi casnică modernă;
  •  educaţia nutriţională;
  •  educaţia comunitară;
  • educaţia pentru timpul liber.
  • Educația ecologică vizează modul de raportare a omului modern la mediu, cu accent pe formarea unor atitudini de protejare și conservare. De asemenea, se urmărește conștientizarea în rândul elevilor a influenței benefice ale mediului asupra sănătății și calității vieții, îndemnându-i să manifeste o atitudine pozitivă și de reală preocupare față de problematica acestuia.
  • Educația pentru drepturile omului are la bază principiile „Cartei Naţiunilor Unite” şi ale „Declaraţiei universale a drepturilor omului” și își propune să îi responsabilizeze și să-i informeze pe elevi privind universalitatea drepturilor omului și privilegiul în a beneficia de aceste drepturi, promovate la nivelul unor instituții abilitate în acest sens.
  • Educaţia pentru participare şi democraţie își propune să  insufle elevilor principiile democrației reale, încurajându-i să se implice în organizarea, conducerea și evaluarea responsabilă a propriilor comportamente şi ale comportamentelor altora. Conform acesteia, cetățeanul modern trebuie să fie un om activ, implicat și conștient de influența sa în cadrul societății.
  • Educaţia pentru o nouă ordine economică internaţională pornește de la caracteristica fundamentală a societății moderne și anume globalizarea și își propune să informeze elevii privind dinamica accentuată a domeniului economic internațional.
  • Educaţia pentru schimbare şi dezvoltare promovează un comportament pozitiv față de schimbare, cu responsabilizarea directă în ceea ce privește evoluția micro și macro a societății.
  • Educaţia pentru tehnologie şi progres promovează o atitudine pozitivă față de progresul tehnologic, încurajând creativitatea și inovația tinerilor în acest domeniul.
  • Educaţia pentru comunicare şi mass – media presupune formarea şi cultivarea capacităţii de valorificare în plan personal și profesional a informaţiei furnizată de presă, radio, televiziune. Încurajează dezvoltarea unui  spirit critic, exprimarea liberă şi presupune dezvoltarea capacităţii de a asculta, a exprima şi de a transmite  mesaje constructive.
  • Educaţia în materie de populaţie sau educaţia demografică își propune să informeze tinerii privind aspectele semnificative ale dinamicii populației, cu accent pe cauze și efecte, pe dezechilibre sau factori declanșatori ai anumitor procese specifice.
  • Educaţia pentru pace şi cooperare promovează cultura păcii, atitudinile civice în defavoarea celor ostile, încurajând cooperarea și combaterea ideilor și atitudinilor ostile.
  • Educaţia sanitară modernă are în vedere transmiterea unor cunoştinţe, formarea unor abilităţi, atitudini şi valori favorabile dezvoltării fizice şi psihice armonioase.
  • Educaţia economică şi casnică modernă  are în vedere pregătirea tinerilor pentru adecvare la lumea bunurilor, la practicile economice, la lumea muncii.
  • Educaţia nutriţională este parte integrantă a conceptului de ”stil de viață sănătos”și promovează comportamente alimentare echilibrate, a unei conduite alimentare adecvată nevoilor unui organism sănătos.
  • Educaţia comunitară vizează parteneriatele și implicarea activă în cadrul comunității în care școala este văzută ca un centru social deosebit de ofertant sub aspectul activităților și oportunităților de dezvoltare oferite.
  • Educaţia pentru timpul liber valorizează ideea timpului ca resursă neregenerabilă și extrem de utilă și își propune să dezvolte comportamente adecvate și favorabile de petrecere a timpului liber, încurajând în acest sens lectura, activitățile în aer liber, sportul, hobby-urile.
Valorificarea în școală a  acestor noi tipuri de educații se poate realiza prin introducerea lor ca noi discipline de studiu, ca forme de CDL-uri/CDȘ-uri sau prin inserarea lor drept capitole conexe în cadrul disciplinelor existente. De asemenea, pot fi integrate ca activități extrașcolare, nonformale, menite să completeze și să contribuie la formarea de competențe și comportamente dezirabile  pentru un individ adaptat la cerințele diverse ale societății moderne contemporane.
Noile educații reprezintă așadar conținuturi adaptate din punct de vedere educațional, care își propun să completeze și să dezvolte personalitatea elevului în mod armonios și adaptat la o societate extrem de dinamică și progresistă.
  • Lector univ. dr. Corina Gheorghiu ”Fundamentele pedagogiei- teoria şi metodologia curriculumului  ( pedagogie I) - suport de curs -,  Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic, Suceava
                                                                                  Prof. înv. Primar: Elena Dolinschi Ioanei
                                                                        Școala Gimnazială Nr. 2, ,,Luca Arbure”, Arbore
Educația incluzivă în context internațional
Rezumat: Complexitatea vieţii sociale în continuă evoluție solicită oameni capabili de o integrare rapidă, oameni care să fie mereu bine informaţi, cu o sensibilitate aparte, receptivi la nevoile celor din jur, cu trăsături de caracter ferme şi stabile în faţa vicisitudinilor pe care le au de înfruntat ulterior. Printre atributele acestei societăţi se pot enumera: schimbarea, transformarea, egalitatea şanselor, continua formare, cooperarea, evoluţia tehnologiei, preocuparea pentru oameni şi pentru nevoile lor în ceea ce priveşte dezvoltarea, integrarea şi inovarea. Elementul central al societății, element care poate contribui în mod valoros și radical la evoluţia tuturor elementelor componente ale societăţii  este EDUCAŢIA.
Cuvinte cheie: educație, schimbare, egalitate, educație incluzivă, integrare, inovare.
Conştientizându-se ca fiinţă a acestei planete, omul îşi conştientizează şi valoarea sa socială, de aici rezultând grija deosebită pe care o va acorda colectivităţii. Fiinţele valide devin interesate de modificarea profundă a principiilor de viaţă şi de extrapolarea acestor principii asupra persoanelor defavorizate.
Organizaţiile mondiale şi naţionale, asociaţiile profesionale sau nonprofesionale cu scop umanitar sunt expresia aceleiaşi filosofii, aceleiaşi concepţii integraţioniste, având la bază un principiu unic, cel al normalizării.
La baza acestui principiu a stat mereu discrepanţa enormă între nivelul economic, social şi cultural al semenilor noştri priviţi ca fiinţe egale, cu personalităţi individuale, cu drepturi şi libertăţi egale, dar în condiţii de afirmare atât de diferite. Este firesc efortul omului de a normaliza ceea ce a perturbat nu atât natura, cât societatea, prin prejudecăţile sale acumulate de-a lungul secolelor de ignoranţă. De aceea, acest principiu a apărut în ţările foarte dezvoltate din punct de vedere economic şi cu o democraţie autentică, extinzându-se rapid şi firesc asupra recuperării şi integrării sociale a tuturor persoanelor defavorizate sau cu cerinţe speciale, cum se mai numesc ele în termeni moderni, indiferent că este vorba de boală, deficienţă fizică sau psihică.
Socializarea umană, definită drept procesul de achiziţie a tuturor valorilor pozitive din societate şi folosirea lor în interacţiunea şi viaţa socială, culminează cu atribuirea unui rol şi câştigarea unui statut social. Aceste două concepte ajută la cercetarea relaţiilor interpersonale, a poziţiei şi activităţii individului uman în raport cu structura societăţii.
Statutul social este definit prin ansamblul comportamentelor pe care o persoană le poate aştepta în mod legitim de la ceilalţi indivizi. Rolul social constă în ansamblul comporta­mentelor pe care ceilalţi indivizi le aşteaptă în mod legitim de la acea persoană. Desigur, aceste două concepte sociologice fundamentale, fără de care integrarea soci­ală îşi pierde sensul, se modifică sau capătă note specifice în cazul persoanelor cu cerinţe spe­ciale. Însă această modificare nu trebuie privită ca ceva static sau ireversibil, ci, dimpotrivă, ca ceva dinamic.
Adaptarea societății contemporane la permanentele cerinţe schimbătoare ale unei lumi care evoluează rapid, care necesită abordări multiple ale fenomenelor naturale şi/ sau sociale şi care impune adoptarea de tehnici și strategii eficiente în vederea atingerii tuturor obiectivelor sale, presupune implicarea activă a întregii societăţi pentru a pune în centrul preocupărilor sale ființa umană, în general.
Educaţia incluzivă este un proces foarte complex, un proces de lungă durată care necesită o serie de analize, schimbări şi construcţii continue pentru a realiza politici şi practici incluzive şi a asigura bazele unei culturi educaționale incluzive.
Pe de altă parte, educaţia incluzivă a apărut ca o reacţie firească a societăţii noastre la obligaţia acesteia de a asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative speciale (cu CES). Bogăţia spirituală a lumii contemporane rezidă tocmai din respectul şi valorizarea tuturor oamenilor,  pentru că lumea modernă acceptă faptul că fiecare individ este o dimensiune aparte care îmbogăţeşte şi potențează, împreună cu celelalte experienţe, lumea de azi, dar și lumea de mâine.
Educaţia incluzivă, respectiv integrarea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă a apărut ca o provocare spre schimbarea atitudinilor şi mentalităţilor, dar şi a politicilor şi practicilor de excludere şi segregare. Integrarea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în  învăţământul de masă are ca scop, în primul rând,  rezolvarea câtorva dintre problemele pe care le întâmpină copiii în procesul educaţiei şi dezvoltării lor.
Se știe că educaţia de bună calitate reprezintă un DREPT fundamenzal al omului şi copiii au dreptul la educaţie generală, iar modelul incluziunii socio-educaţionale are la bază acest drept, înglobat în dreptul internaţional. Fiecare copil, indiferent de apartenenţă sau de nivelul de dezvoltare a capacităţilor sale, are dreptul la o educaţie de bună calitate care să conducă în cea mai mare măsură la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială.
Pe de altă parte, fiecare copil este înţeles ca un participant activ la învăţare şi predare şi pentru că fiecare aduce cu sine în procesul complex al învăţării şi dezvoltării o experienţă unică, un stil de învăţare personal, un model social, o interacţiune specifică, un ritm individual, un mod de abordare, un context cultural căruia îi aparţine.
            Conceptul de „educaţie pentru toţi” a fost lansat în anul 1990 în Thailanda la Conferinţa Internaţională a Ministerului Educaţiei, iar în anul 1994 la Salamanca, în Spania, s-au lansat dimensiunile educaţiei pentru toţi care constau în calitatea actului educaţional şi acces pentru toţi copiii: „Şcolile trebuie să primească toţi copiii, fără nici o deosebire privind condiţiile lor fizice, sociale, emoţionale, lingvistice sau de altă natură. Acestea se referă şi la copiii cu dizabilităţi sau talentaţi, copiii străzii şi copiii care muncesc, copii din populaţii îndepărtate sau nomade, copii aparţinând minorităţilor lingvistice și etnice…“.
             Pentru ca activitatea instructiv – educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii, aceasta trebuie să se realizeze diferenţiat, iar educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte.
             Pentru ca educaţia copiilor cu cerinţe speciale să fie eficientă, pe de o parte trebuie să aibă un caracter integrat, iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat, să fie adaptată particularităţilor de vârstă și de înțelegere ale elevilor.
            Caracterul integrat al învăţământului ne pune în faţă o problematică a situaţiei în care un copil cu handicap este integrat într-o clasă obişnuită. În fapt este vorba, pe de o parte, de situaţia copilului respectiv, iar pe de altă parte, de situaţia clasei în care este integrat. Sub ambele aspecte, ceea ce urmărim este o bună înţelegere reciprocă, o existenţă socială normală a copiilor, în ciuda diferenţelor existente. Pentru copilul cu handicap aceasta înseamnă a fi înţeles şi acceptat, cu tot ce are el pozitiv, cu tot ce poate aduce vieţii de grup. Această normalizare a relaţiilor este benefică şi pentru ceilalţi elevi, care învaţă să respecte dreptul la diferenţă, sa fie solidari cu semenii lor care întâmpină dificultăţi în viaţă.
           Procesul de integrare educaţională a elevilor cu CES include elaborarea unui plan de intervenţie individualizat, în cadrul căruia, folosirea unor modalităţi eficente de adaptare curriculară joacă rolul esenţial.
           Raporturile ce se stabilesc cu fiecare elev în parte sunt foarte importante. Elevul trebuie să simtă că este apreciat ca individ de către comunitatea din care face parte. Astfel, elevii vor participa la procesul de învăţământ în funcție de posibilităţile fiecăruia, cadrele didactice trebuind să-şi adapteze metodele pedagogice în consecinţă.
            Copiii sunt o categorie socială care în ciuda aparenţelor nu au timp să aştepte: dacă sunt lăsaţi să crească fără ajutorul de care au nevoie, personalitatea viitorului adult are cu siguranţă de suferit.
1.A.Ghergut, (2005),  Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom.
2.Preda, V. (1994). Les modèles pour l’intervention precoce aupres des enfants avec des bessoins spceiaux, “Studia Universitatis Babeş‑Bolyai, Psychologia‑Paedagogia”, XXX, 1‑2.
3.Roth, W. (1970). Tifologie (Psihologia deficienţilor vizuali), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
4.Oléron, P. (1969). L’éducation des enfans physiquement handicapés, P.U.F., Paris.
5.Coser, L. R. (1966). Role distance, sociological ambivalance and transitional status systems, American Journal of Sociology, p.72.
6.Boboc, I., (2002), Managementul educațional, EDP, Bucuresti.
7.Neamtu,C. A. Ghergut, A., (2000), Psihopedagogie specială, Polirom, Iași.
8.Vrasmas , T., (2004), Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti.
Lepădatu Steluța1; Lupu Laura2
e-mail: steluta_l@yahoo.com1; laura_lepadatu1990@yahoo.com2
Liceul Teoretic ”Marin Preda”, Turnu Măgurele1;
Institutul de Geografie, Academia Română2
Evoluție și tendințe în sistemul educațional românesc
În România, perioadele de tranziție și posttranziție au adus o serie de schimbări fundamentale, cu influență semnificativă în dinamică dezvoltării socioeconomice. Articolul abordează aspecte referitoare la dezvoltarea sistemului educațional, într-o societate în continuă schimbare, fiind prezentate, în acest sens, elemente privind tendințele și dinamica provocărilor din învățământul preuniversitar românesc. În vederea reducerii disparităților analizate, au fost identificate o serie de strategii de dezvoltare și asigurare a calității învățământului românesc.
Cuvinte cheie: educație, strategii didactice, calitatea educației, orientare în carieră, tehnologie didactică
Educația reprezintă o componentă de bază a societății, cu semnificații multiple pentru calitatea vieții populației, la nivel individual, comunitar și societal, nivelul de educație fiind considerat un bun indicator pentru capacitatea de adaptare a populației la provocările tot mai complexe ale societății. Nivelul înalt de educație indică o bună capacitate de adaptare, asigurând potențialul de a utiliza cunoștințele și abilitățile pentru reacții optime de răspuns și adaptare, fiind folosit frecvent ca indicator al capacității unui sistem de a înțelege și de a se adapta la riscurile și vulnerabilitatea în schimbare (Mărginean, Vasile, 2015).
În anul 2015, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, a fost propusă Agenda 2030, ce implică un set de obiective de dezvoltare durabilă (SDG – Sustainable Development Goals, 2016). Cele 17 obiective se adresează, atât statelor și regiunilor subdezvoltate, cât și celor dezvoltate. Această etapă de integrare a obiectivelor dezvoltării durabile a fost organizată pentru elaborarea unor studii și proiecte complexe asupra unor aspecte, precum: sărăcie, educație, inegalități socioeconomice, sănătate, șomaj etc. La baza tuturor obiectivelor stă garantarea unei educații de calitate, prin promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții, asigurarea accesului egal la toate nivelurile de învățământ, reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea sistemului educațional, reducerea disparităților în educație, precum și aprecierea diversității culturale, accesul la educația de calitate fiind esențial pentru funcționarea adecvată a unei societăți durabile.
În ultimii ani, România a traversat o perioadă puternic marcată de o serie de schimbări, în primul rând de ordin socioeconomic, cu impact puternic asupra populației. Situația socioeconomică actuală are o influență majoră asupra sistemului de învățământ, prin accentuarea inegalităților de șanse în educație, distribuția teritorială a diferitelor instituții, accesibilitatea limitată la educație a elevilor proveniți din mediul rural, corelarea ineficientă a sistemul educațional cu cerințele impuse de tendințele socioeconomice actuale. În acest context, analiza evoluției și tendințelor din sistemul educațional românesc are un rol major în identificarea principalelor strategii de dezvoltare și asigurare a calității învățământului preuniversitar.
            Provocări ale sistemului educațional preuniversitar
Schimbările sociale și economice din ultimele decenii au avut un impact puternic asupra sistemului educațional, cu implicații evidente asupra participării tinerilor pe piața forței de muncă, asigurarea unui învățământ de calitate devenind o provocare majoră, ce conduce la necesitatea planificării eficiente a acțiunilor și investițiilor dedicate învățământului românesc.
Evoluția generală a populației a avut un sens predominant descendent, pe fondul unei natalități în continuă scădere, reducerii numărului locurilor de muncă și mobilității populației, prin plecări, atât spre țări mai dezvoltate din punct de vedere socioeconomic, cât și spre orașe care oferă un număr și o diversitate mai mare de locuri de muncă, dar și mai multe oportunități de educație și formare. Ca urmare a natalității în continuă scădere și mobilității populației, efectivele de elevi cuprinse în sistemul românesc de învățământ preuniversitar au înregistrat scăderi tot mai mari de la un an la altul, însă cu o rată de cuprindere școlară ce a avut o evoluție predominant ascendentă în ultimii 18 ani, atingând valorile maxime în perioada 2012-2014 și valori de puțin peste 85% în anul 2017 (Graficul nr. 1). Cu toate acestea, indicatorul referitor la numărul cadrelor didactice responsabile de educația elevilor înscriși în învățământul preuniversitar a înregistrat valori în scădere, ajungând în anul 2017 la 14,3 elevi/cadrul didactic.

Graficul nr. 1. Evoluția ratei de cuprindere școlară și nr elevilor/cadrul didactic
în perioada 1990-2018
România se confruntă cu o serie de provocări referitoare la planificarea investițiilor în infrastructura de educație. Există diferențe semnificative între regiunile și județele țării, iar, pe medii de rezidență, mediul rural este în dezavantaj, diferențele privind infrastructura, facilitățile unităților de învățământ și performanțele elevilor fiind vizibile pentru toate nivelurile de educație. 
O serie de indicatori referitori la criteriile de performanță, infrastructură și resursele din sistemul educațional preuniversitar au fost sintetizați în Tabelul nr. 1. Noile reglementări legislative din sfera educației au condus la reorganizarea rețelei unităților școlare, în perioada 2007-2017 numărul unităților de învățământ scăzând cu aproximativ 10%, de la 6393 în anul 2007 la 5748 în anul 2017, potrivit Institutului Național de Statistică.
Tabelul nr. 1. Evoluția indicatorilor de educație și diferențieri pe medii de rezidență
Indicatori Mediul de rezidență 2007 2010 2014 2017
Rata de promovabilitate la bacalaureat Total 82,08% 69,3% 60,65% 71,4%
Nr unități de învățământ Urban 2850 2693 2675 2685
Rural 3543 3289 3115 3063
Nr laboratoare școlare Urban 10712 11341 11283 11297
Rural 4672 5552 5539 5450
Nr ateliere școlare Urban 5179 4612 3930 3749
Rural 1072 826 644 558
Nr PC-uri în unitățile școlare Urban 106997 144234 168465 180880
Rural 45286 97518 99478 99697
Prelucrare după: Institutul Național de Statistică
Diferitele aspecte ale infrastructurii de educație au un impact semnificativ asupra rezultatelor elevilor, măsurate prin examenele de evaluare națională la clasa a VIII-a și bacalaureat, performanțele acestora fiind mai ridicate în mediul urban, unde elevii au acces la facilitățile de bază și utilitățile corespunzătoare procesului de învățare. De asemenea, statisticile arată că elevii din regiunile mai puțin dezvoltate economic nu au acces la laboratoare și ateliere, biblioteci școlare corespunzător echipate, săli de sport ori alternative de transport.
Valorile înregistrate pentru rata de promovabilitate la bacalaureat, de puțin peste 71% în anul 2017, evidențiază o serie de neconcordanțe între activitatea de predare și activitatea de învățare, nivelurile joase de educație constituind bariere critice în calea dezvoltării umane. Mai mult, tinerii absolvenți se confruntă și cu unele probleme legate de formarea profesională neadecvată exigențelor pieței muncii, migrația internațională a forței de muncă, risc mai mare de șomaj, comparativ cu alte grupuri ocupaționale, lipsa consilierii profesionale. Este un proces în care deciziile sunt influențate de educaţia primită în familie şi în şcoală, de orientarea religioasă şi de alţi factori sociali, însă, în vederea depășirii acestor obstacole, învățământul preuniversitar trebuie să asigure o strategie didactică eficientă, cu o activitate de formare a elevilor orientată pe nevoia acestora de a se adapta la o societate preocupată permanent de încadrarea pe piața muncii a unui personal înalt calificat.
Învățământul preuniversitar se confruntă cu o serie de provocări și probleme legate de abandonul școlar, creșterea ratei de analfabetism, costurile ridicate ale educației moderne, infrastructura educațională de slabă calitate, dificultăți în abordarea metodologiilor moderne, scăderea numărului și calificării cadrelor didactice, dar și unele fenomene sociale, cum sunt: sărăcia, șomajul părinților, componența familiei, discriminarea.
                        Strategii de dezvoltare și asigurarea calității învățământului preuniversitar
Nu numai învățământul superior, ci și cel preuniversitar trebuie să răspundă provocărilor moderne impuse de o societate în continuă schimbare, asigurând o formare profesională la un nivel de calitate care să fie conform cu normele stabilite la nivel internațional.
Obiectivele educaționale trebuie să fie strâns legate de generarea unor cunoștințe generale cuprinzătoare, stăpânirea instrumentelor cunoașterii și asigurarea unor abilități personale necesare în viață (abilitatea de a comunica cu ceilalți, de a se integra ca parte a unei echipe), dezvoltarea unor abilități practice, dezvoltarea unui comportament social și a spiritului de echipă, exersarea capacității de asumare a responsabilităților (Jain, Prasad, 2018).
Educația bazată pe cunoaștere
Societatea actuală presupune un model de educație diferit de cel tradițional, în strânsă legătură cu dezvoltarea socială susținută în plan economic, politic, cultural și comunitar. Este promovată ideea dezvoltării modelului de școală creativă, ce trebuie să facă față procesului de tranziție de la societatea postindustrială la societatea informațională, care utilizează tehnologia informațiilor cu scopul susținerii și dezvoltării unor noi economii, politici și culturi (Pânișoară, 2009). Educația preuniversitară românească trebuie să asigure, pe lângă egalizarea șanselor de reușită pentru toți elevii, adaptarea populației școlare la provocările impuse de tranziția de la economia bazată pe informație la societatea bazată pe cunoaștere, prin promovarea interdisciplinarității și diferite tipuri de activitate practică. Sistemul de învățământ trebuie să promoveze un nou model de școală creativă, cu activități proiectate la un nivel superior, în strânsă legătură cu structurile unei societăți deschise, angajate într-o competiție socială permanentă, pe criterii valorice: economice (economia de piață), culturale, politice (democrație), comunitare (valorificarea optimă a resurselor în context local, regional și național), naturale (susținerea ecologiei) (Cristea, 2016).
Strategii de promovare a succesului școlar
Nivelul de educație influențează în mod semnificativ integrarea socioprofesională a viitorului absolvent, fiind necesare o serie de strategii și condiții de asigurare a succesului școlar, stabilite în strânsă legătură cu cauzele nereușitei școlare: familială, psihofiziologică și pedagogică.
Se diferențiază două categorii de factori ai reușitei școlare: factorii interni, subiectivi, cum sunt: capacitatea intelectuală, maturizarea psiho-socială, motivația pentru învățătură, abilitățile și factorii externi, cum sunt: mediul familial, mediul socio-cultural, organizarea pedagogică, grupul de prieteni, competența profesorului, structura și conținutul învățării. Succesul școlar depinde în mare măsură de condițiile existente în viața familială, de componența familiei din care elevul provine, de condițiile favorabile de viață, de învățătură și cultură, de preocuparea constantă a părinților pentru educația acestora și de asigurarea sprijinului în rezolvarea dificultăților la învățătură și la alegerea anturajului copiilor. În susținerea succesului școlar, cadrul didactic ocupă, însă, un loc foarte important. Acesta trebuie să asigure orientări valoroase și reale, formarea convingerilor pentru obținerea unei pregătiri de înaltă performanță, formarea, în timpul școlii, a capacităților necesare integrării socio-profesionale eficiente și creative, aprecierea favorabilă a societății față de învățământ. O astfel de atitudine de pregătire a elevilor este în conformitate cu exigențele existente pe plan internațional, fiind necesară pregătirea elevilor la nivelul standardelor europene și mondiale.
Contribuția tehnologiei didactice la asigurarea succesului școlar
Utilizarea tehnologiei informatice în școală se conturează, în momentul de față, ca un domeniu în plină dezvoltare, atât în ceea ce privește elaborarea teoretică sau cercetarea experimentală, cât și existența, în multe țări, a unor programe naționale de informatizare cu obiective precise în această direcție. Dezvoltarea rapidă a acestor tehnologii a dus la descoperirea unor noi instrumente de lucru și a unor noi forme de conținut, dar încă mai este nevoie de o transformare la nivelul sistemului de educație, pentru a asimila noile tehnologii, pentru a le utiliza eficient, pentru a crește accesul la resurse educaționale digitale și pentru a crea noi medii virtuale de învățare. Un mediu de învățare virtual va ajuta elevul să își construiască singur structurile cognitive mentale necesare asimilării unor cunoștințe, având un impact puternic asupra nevoilor lor de învățare, autodezvoltării, participării în societate și alegerii următoarelor profesii. Adoptat în unitățile de învățământ ca o alternativă la educația tradițională, e-Learning-ul nu dorește să înlocuiască sistemele clasice, ci să faciliteze și să întărească procesul de învățare.
În România, e-Learning-ul a constituit obiectul mai multor studii, ce au evidențiat principalele avantaje ale utilizării acestor programe educaționale în învățământul preuniversitar: creșterea interesului de a învăța; lucrul în echipă; reducerea absenteismului; îmbunătățirea performanțelor școlare; dezvoltarea competenței de comunicare și capacității de rezolvare a problemelor (Gîju, 2017). Bineînțeles, această metodă de evaluare prezintă și unele mici dezavantaje, legate de tipul costurilor ridicate, de necesitatea existenței calculatoarelor și laboratoarelor performante, dar și de necesitatea instruirii prealabile a cadrelor didactice.
Rolul strategiilor didactice interactive în eficientizarea procesului de predare-învățare
Învățământul preuniversitar românesc are nevoie de cadre didactice care urmăresc apariția și stabilizarea unor relații optime între activitatea de predare și cea de învățare, potrivit particularităților elevilor și condițiilor concrete de învățare, strategiile didactice fiind eficiente numai în măsura în care reușesc să-i antreneze pe elevi în asimilarea activă și creatoare a informației didactice. Succesul unor astfel de strategii didactice în învățământul românesc este posibil numai prin orientarea permanentă a cadrelor didactice către facilitarea relației dintre învățare (prin asigurarea relației dintre informație și procesele psihice ale învățării) și necesitățile societății actuale. Combinarea strategiilor didactice, printr-o învățare activă, asigură creșterea potențialului de adaptare la provocările socioeconomice tot mai diversificate. În vederea adaptării la mediul socio-profesional, este esențială construirea unor strategii didactice interactive, bazate pe acțiune, aplicare, cercetare, experimentare, elevii dobândind competențe solide, dar și încrederea că acestea vor deveni operaționale și le vor servi în mod autentic în diverse contexte de viață.
Infrastructura educațională
Asigurarea unei infrastructuri educaționale corespunzătoare reprezintă un standard minim pentru asigurarea calității educației în învățământul preuniversitar românesc. Caracteristicile mediului de învățare influențează în mod semnificativ progresul școlar al elevilor și gradul de participare la învățământul preuniversitar. În prezent, inegalitățile dintre mediul urban și rural, foarte clare în privința facilităților școlare și dotării unităților de învățământ cu echipamente de specialitate, impun necesitatea finanțării adecvate a sistemului educațional pentru construirea și modernizarea infrastructurii destinate educației și formării. În mediul rural, principalele cerințe sunt legate de proiectarea clădirilor, norme de igienă și standarde de funcționare, dar și de lipsa laboratoarelor, atelierelor și sălilor de sport ori de dotarea necorespunzătoare a acestora. Situația este și mai dificilă, întrucât elevii încadrați în școlile lipsite de dotările de bază sunt cei care, în mare măsură, provin din familii cu venituri scăzute, uneori, fără posibilități de acoperire a cheltuielilor legate de educație. În mediul urban, unitățile de învățământ dispun de spații dotate cu infrastructura corespunzătoare, dar se confruntă, în schimb, cu probleme legate de supraaglomerare ori de lipsa dotărilor tehnice necesare.
Educația orientată spre dezvoltarea profesională
Educația și formarea sunt esențiale pentru progresul socioeconomic, alinierea competențelor dobândite în școală la nevoile de pe piața muncii fiind esențiale în acest sens. În contextul economic actual, este nevoie de o forță de muncă calificată, cu un nivel ridicat de productivitate, calitate și inovare, care să diminueze emigrarea forței de muncă înalt calificate și să reducă în mod considerabil șomajul populației tinere. România nu dispune de informații cu privire la nevoile de formare de pe piața forței de muncă, atât activitățile profesionale și tehnice, cât și cele bazate pe cunoaștere confruntându-se cu provocări diverse și o neconcordanță între competențele dobândite și cererea de pe piața muncii. Atât la nivel preuniversitar, cât și la nivelul învățământului superior, este necesară adoptarea unor strategii de promovare a incluziunii și coeziunii sociale și de dezvoltare personală, prin modernizarea sistemelor de învățământ și exploatarea oportunităților existente de accesare a fondurilor structurale și de investiții europene pentru aducerea sistemelor de educație și formare la un nivel de performanță mai ridicat.
Consilierea vocațională
Pentru elevi, consilierea reprezintă un proces de explorare a caracteristicilor personale, lumii ocupaționale, ocupațiilor potrivite și alternativelor educaționale care îi pot conduce spre ocupațiile compatibile, formarea și dezvoltarea abilităților de management al carierei, foarte importante încă din timpul anilor de școală. Orientarea în carieră oferă suport elevilor prin încercarea de identificare o unor activități de sprijinire în procesul de depășire a barierelor legate de piața muncii, prin explorarea potențialului profesional și personal. De asemenea, foarte utile sunt și activitățile legate de informare în carieră (influențarea procesului de dezvoltare în carieră prin informarea propriu-zisă și introducerea conceptelor specifice pieței muncii), coaching și informare pe piața muncii (analiza și prezentarea unor tendințe pe piața muncii).
            Discuții și concluzii
Analizele privind evoluția și tendințele din învățământul preuniversitar românesc evidențiază o serie de dezechilibre și provocări referitoare la abandonul școlar, infrastructura educațională de slabă calitate, dificultăți în abordarea metodologiilor moderne și în explorarea potențialului profesional al elevilor, ce reprezintă bariere în calea asigurării unui învățământ de calitate, bazat pe formarea și adaptarea elevilor la condițiile socioeconomice actuale.
 În acest context, sunt necesare unele modificări majore ale sistemului de învățământ, având ca principal obiectiv aducerea sistemelor de educație și formare la un nivel de performanță mai ridicat, ca urmare a necesității proiectării acestora în funcție de exigențele societății de azi și de mâine, prin învățare independentă și creatoare.
Cristea, Sorin (2016), Educația. Concept și analiză, Didactica Publishing House, București, 118 p.
Gîju, Adriana (2017), E-Learning în România, Editura Sitech, Craiova
Jain, C., Prasad, N. (2018), Quality in Education. Concept, origin and approaches, Quality of Secondary Education, pp. 9-16
Mărginean, I., Vasile, M. (coord.) (2015), Dicționar de calitatea vieții, Editura Academiei Române, București
Pânișoară, I.O. (2009), Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică, Editura Polirom, Iași
*** A framework for understanding SDG interactions, ICSU (International Council of Science), Paris, 2016, available online at (
***Institutul Național de Statistică
Bogdan Maria Luminița
Grădinița cu P.P „Trenulețul Veseliei”-Bistrița
Rezumat: De fapt, problema raportului dintre OM ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR nu este nouă. Ea a apărut din cele mai vechi timpuri. Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiţia să înţeleagă şi să respecte natura. Natura are nevoie de prieteni. Nu mila de vieţuitoare, ci respectul este necesar unei adevărate prietenii cu natura. Grădiniţei îi revine importanta sarcină ecologică, aceea că, încă de la cea mai fragedă vârstă, copiii să ajungă să cunoască, să iubească şi să ocrotească natura.
Cuvinte cheie:dragoste, respect, natură, ocrotire, ecologizare.
În cartea: „Din ale naturii” Ion Simionescu spunea: „Natura poate să slujească de carte, de profesor, de povăţuitor. Ea te îndeamnă, te cheamă, ea îţi propune cu mici mijloace tot ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această carte plină de învăţături înţelepte, nu o  neglija pentru alte cărţi în care sunt cuprinse numai strofe din cartea întreagă ce‑ţi stă înaintea ta.”
            Priveşte mediul înconjurător, poluarea din ce în ce mai intensă, deşeurile care se strâng tot mai mult, schimbările climatice neaşteptate, gândeşte‑te că există o nevoie imediată de educaţie ecologică pentru fiecare vârstă. Vom ajuta astfel la presiunea catastrofelor naturale, din ce in ce mai evidente şi cu urmări tot mai serioase care ne afectează continuu.
            Dată fiind deschiderea şi receptivitatea de care dau dovadă copii preşcolari, acum este momentul să‑i sensibilizăm şi să‑i facem să privească atent tot ceea ce‑i înconjoară.
            TREBUIE să nu mai repete greşelile generaţiilor trecute. Primele acţiuni pot începe de la grupa mică, atunci când micuţul este îndrumat să ducă hârtia de ciocolată la coşul de gunoi. De la început va face acest lucru pentru că „aşa spune mama sau doamna , încet‑incet el va înţelege semnificaţia gestului şi‑l va repeta, chiar dacă se găseşte în curte, pe stradă, în parc etc.
            Starea actuală a mediului va influenţa sănătatea oamenilor şi va afecta peisajul natural. Trebuie să găsim soluţii urgente pentru a stopa emisia de substanţe nocive şi distrugerea mediului înconjurător.
            Dacă nu te implici, nu ajuţi, nu contribui la o educaţie ecologică adecvată, vina poate fi chiar a ta, iar consecinţele le vei suporta şi tu şi ceilalţi!
            Să trăim în armonie cu natura! E oare un principiu atât de greu de realizat?
            La nivelul învăţământului preşcolar s‑au desfăşurat, în ultimii ani programe susţinute de educaţie ecologică prin care urmărim să formăm viitori cetăţeni educaţi în sensul protejării mediului înconjurător.
            Scopul principal al educaţiei privind mediul înconjurător este acela de a oferi fiecărui individ posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă faţă de mediul în care trăieşte. Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om şi mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi animalelor.
            Punctul de plecare al acestui demers il constituie optica noastră ce trebuie să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moştenii generaiile viitoare. Deci este important ca noi, cei ce avem misiunea de a‑i educa pe cei mici, să avem o conştiinţă ecologică bine conturată, pentru ca acţiunile pe care le desfăşurăm să fie eficiente şi credibile în faţa copiilor.
            Educaţia ecologică este un proces complex şi de durată, care nu se njcheie la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, iar în realizarea lui am pornit de la simplu trecând progresiv la lucruri din ce în ce mai complexe.
            Pentru realizarea programului ne‑am stabilit mai întâi câteva obiective fundamentale:
  • sprijinirea copilului pentru a manifesta curiozitate pentru cunoştinţele din domeniul ecologiei;
  • stimularea copilului pentru a desfăşura activităţi cu caracter experimental şi demonstrativ, prin care să contribuie la păstrarea sănătăţii mediului în care trăieşte;
  • însuşirea unor norme cu caracter ecologic ce vizează asigurarea echilibrului dintre sănătatea individului, a societăţii şi a mediului, formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă aceste reguli.
Am început cu formarea la copii a bunului obicei de a păstra curăţenia în sala de grupă şi acasă, de a nu călca în picioare iarba şi florile şi am continuat cu acţiuni mai complexe, de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi.
            La nivelul grădiniţei noastre, preocupările în domeniul protecţiei mediului şi‑au găsit materializarea prin participarea la Proiectul Naţional de Educaţie Ecologică „ECOGRĂDINIŢA”, proiect demarat în 2004, continuă şi în prezent. Activităţile derulate în cadrul Proiectului s‑au desfăşurat pe următoarele coordonate:
  • conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
  • protecţia sănătăţii populaţiei;
  • utilizarea atentă şi raţională a resurselor naturale.
O activitate interesantă a fost „Circuitul apei în natură” – activitate cu caracter practic şi experimental, desfăşurată cu ocazia zilei Mondiale a Apei. Pentru a observa influenţa pe care o are poluara asupra plantelor şi vieţuitoarelor, am efectuat câteva experienţe simple de decantare a apei în mai multe vase, folosind un sistem etajat, şi am udat florile cu apă curată şi cu apă poluată (amestecată cu petrol) pentru ca preşcolarii să poată sesiza acţiunea directă asupra sănătăţii plantelor.
            „Să descoperim tainele naturii” – a cuprins plimbări prin împrejurimi, pe malul apei, vizită la grădina zoologică Tg. Mureş – în scopul cunoaşterii faunei şi florei. În aceste drumeţii am urmărit să îmbinăm utilul cu plăcutul şi ne‑am folosit de orice prilej pentru a‑i pune pe copii direct să observe aspecte specifice şi pentru a le dezvolta raţionamente deductive în raport cu natura. Astfel, în timpul observărilor pe care le‑am efectuat cu aceste ocazii, le‑am dezvăluit copiilor pericolul dispariţiei – ca urmare a poluării – a unor specii de plante şi vieţuitoare şi am stabilit împreună reguli de protejare a acestora.
            „S.O.S. – deşeurile sufocă Pământul” – a cuprins o activitate practică de curăţare a împrejurimilor. Copii echipaţi corespunzător au adunat ambalaje, hârtii şi resturi de o0biecte devenite inutile, lăsate de cei certaţi cu legile bunului simţ şi ale unui comportament civilizat, le‑au pus în saci menajeri şi în locuri special amenajate. De asemenea i‑am învăţat pe copii să îndepărteze crengile uscate doborâte de vânt, să nu rupă plante, să nu omoare gâze, să nu sperie păsările şi alte animale care din această cauză, şi‑ar putea părăsi cuiburile şi adăposturile pentru totdeauna. Desfăsurând asemenea activităţi copiii se simnt importanţi, îşi conştientizează propria lor valoare, contribuind la echilibrul mediului înconjurător.
            Întorşi la grădiniţă, copiii au desenat diferite afişe prin care cereau tuturor oamenilor „PROTEJAŢI NATURA!”. Tot cu aceste ocazii copiii au adunat materiale din natură pe care apoi le‑au folosit în activităţile desfăşurate în grădiniţă.
            „Ieftin şi ecologic” – o altă activitate cu caracter practic aplicativ în care copiii, sub îndrumarea educatoarelor, şi‑au confecţionat jucării, costume din materiale refolosibile şi reciclabile, am organizat expoziţii cu ele şi am participat la o paradă a costumelor la nivel de unitate şi oraş, activitatea s‑a bucurat de un real succes ce ne‑a răsplătit munca depusă.
            În scopul apropierii copiilor de natură şi pentru evidenţierea diverselor aspecte ecologice ale activităţilor din programul zilei, în afara activităţilor specifice de cunoaştere a mediului prevăzute explicit în programă, am apelat la posibilitatea abordării interdisciplinare a tuturor activităţilor desfăşurate zilnic.
            Organizarea activităţii copiilor pe arii de stimulare crează condiţii pentru investigaţii, experimente, descoperiri ale proprietăţilor unor obiecte şi fenomene din mediul înconjurător, asimilarea regulilor şi normelor de comportare, în vederea protejării lui.
            JOCURILE DE ROL trebuie privite prin interdependenţă cu experienţa de viaţă a copiilor şi cu deprinderile formate până la momentul desfăşurării acestora.
            Astfel, în jocurile „De‑a grădinarii” şi „De‑a florăresele”, copii, ajutaţi de educatoare, au amenajat în curtea grădiniţei rondouri de flori, jardiniere, pe care le‑au stropit şi le‑au plivit.
            În cadrul lor, copii şi‑au însuşit şi reguli, au început să ia atitudine faţă de gesturile celor care încearcă să le distrugă.
            Conştientizarea rolului naturii în viaţa omului dar şi contribuţia omului la dezvoltarea mediului le‑am realizat şi prin alte jocuri: „Caută‑ţi un prieten în lumea plantelor / animalelor”, „Tu eşti apa, eu sunt aerul”, „Cum ai trăi pe o planetă pustie?” (fără plante, animale, apă).
            Am desfăşurat şi jocuri care să permită aplicarea unor norme specifice de comportament sau adaptarea unei atitudini de protejare a mediului şi de combatere a acţiunilor distrugătoare ale omului: „Copii pot fi prietenii naturii”, „Micii ecologişti”, „Luptătorii împotriva poluării”.
            Lucrările realizate la sectorulARTĂ au reflectat modul în care copii văd lumea înconjurătoare. Cu ajutorul materialelor puse la dispoziţie, am planificat teme diverse, copii redând ceea ce ia impresionat din activităţile anterioare: Flori de primăvară, Copacul înflorit, Câmp cu flori, Fluturi, Albine, Cărăbuşi, Copiii îngrijesc florile, Vin păsările călătoare, Soarele luminează pământul.
            Ponderea mare a observaţiilor în cadrul activităţilor de cunoaştere se explică prin faptul că valorii cognitiv‑formative i se subordonează valoarea ecologică a observării, exprimată prin deprinderi pe care le formează copiilor, concretizate în acţiuni de ocrotire şi conservare a mediului ambiant.
            Urmărind procesul de germinaţie, copiii au descoperit ca din boabele de grâu sau fasole se dezvoltă plante numai dacă se asigură condiţii de aer, lumină, căldură şi umiditate corspunzătoare.
            Observarea directă într‑o perioadă de timp i‑a ajutat să înţeleagă faptul că plantele (mai ales cele din flora spontană) cresc şi se dezvoltă sub influenţa condiţiilor de mediu, iar plantele cultivate (prin grija oamenilor) sunt udate, spălate, li se administrează îngrăşăminte.
            Primăvara, când toată natura înverzeşte, copiii pot observa transformările prin care trec copacii din curtea proprie, cei din curtea grădiniţei sau cei din parcuri. Observă cum sub influenţa căldurii şi a luminii uni muguri se umflă şi se transformă în flori, iar alţii în frunţe. Vor înţelege astfel că fiecare crenhuţă cu flori ruptă dintr‑un pom înseamnă mai puţine fructe, de asemenea, dacă vor rupe mugurii copacilor din parc, acesţia vor avea mai puţine frunze. Şi cum ei ştiu că frunza este „bucătăria” plantei, că aici se pregăteşte hrana ei, vor înţelege că lipsa frunzelor va influenţa creşterea şi dezvoltarea plantelor, deci şi a copacilor.
            Activităţile de observare a unor flori vor fi ocazii de a transmite informaţii despre plante, dar şi de a le dezvolta copiilor atitudini şi conduite corespunzătoare protejării naturii.
            Îndrumându‑i pe copii să admire parcurile, să asculte murmurul unui izvor, să observe viaţa unei insecte, obiceiurile unei păsări, vor deveni prietenii naturii, apoi protectorii ei.
            O gingaşă floare, o pasăre zburând, un pom înmugurit, un plăpând fluturaş sunt doar câteva elemente ale mediului care strecoară în inima copilului bucurie şi dragoste pentru natură.
            Aceste emoţii estetice se păstrează toată viaţa şi vor reprezenta mai târziu baza unor sentimente adânc conştientizate.
1. Marcela Meraru şi Valeria Oprişoreanu, Educaţie ecologică - " Scrisoarea copilului către pământ” ,  Editura Emia, 2004
2. Revista  “Învăţământul preşcolar”  nr. 1-2 /20
3. Ungureanu Maria – „Educaţia ecologică a micilor şcolari”
Popa Ana-Maria
Tel: 0742054838
 Masterand, International Corporate Finance
Universitatea de Vest din Timișoara
Modele de bune practici în educația universitară
Susținerea parteneriatului public – privat – ​
Rezumat: Pornind de la situația actuală de pe piața muncii din România și având în vedere atât sistemul educațional public, cât și metodele private de pregătire a personalului, ne-am propus să găsim cea mai eficientă metodă pentru a stimula cele două sectoare, public și privat, să devină mai complementare în procesul educațional universitar. Colectând exemple de bune practici internaționale precum și analizând nevoile mediului de business, ale mediului academic și ale generației actuale de studenți, vom prelucra o propunere concretă a mediului academic către mediul privat, pentru a colabora într-o pregătire mai eficientă și axată pe individ. 
Cuvinte cheie: finanțare privată, finanțare publică, capital educațional, generația Y, capital uman.
Dreptul la educație este fundamental pentru menținerea păcii. Așa cum spunea câștigătoarea premiului Nobel pentru Pace în 2014, o tânără de doar 17 ani, Malala Yusafzai, ”Un copil, un profesor, un stilou și o carte pot schimba lumea. Educația este unica soluție.” Atunci când transpunem această afimaţie simplă în viaţa de zi cu zi, ne dăm seama că ea se aplică în totalitate. Un lider, o misiune, un mentor şi un produs pot schimba lumea; această afirmaţie arată ciclicitate şi faptul că niciodată nu ne oprim din învăţat, chiar şi atunci când începem noi să fim cei care îi învăţăm pe alţii.
Acest articol porneşte de la ipoteza că: Este absolut necesară o corelare conștientă a mediul privat cu mediul public în procesul educaţional universitar, care să sprijine eforturile indivizilor de a dobândi mai multă educaţie şi a fi un produs finit, care să participe la sustenabilitatea pieţei muncii. Astfel, considerăm că generaţia Y vine cu aşteptări ridicate în ceea ce priveşte sistemul educaţional terţiar. Nu mai este suficientă pentru aceştia abordarea dintr-o perspectivă teoretică a materialului didactic, ci asteaptă o completare practică în mod constant de la cadrul didactic, care nu poate satisface mereu aceste curiozităţi. Mediul de afaceri are astfel oportunitatea să își asume rolul de pilon în creşterea calităţii forţei de muncă și să intervină în procesul educaţional. De asemenea intervine şi dorinţa tinerilor de a participa în cât mai multe programe de formare profesională şi alte programe educaţionale (ex. cursuri de limbi străine, antreprenoriat, IT, etc.) care sunt susţinute prin contribuţii individuale. Statul nu pune la dispoziţie integral resursele necesare pentru a susţine cererea ridicată pentru educaţie, considerând că beneficiarii ar trebui să suporte o parte din costuri. Acest lucru se întâmplă rar în instituţiile de învăţământ din Romania, educația fiind un bun gratuit, pus la îndemâna celor care obțin rezultate favorabile la evaluările aferente fiecărui stadiu educațional. Cu toate acestea, o mare parte din costurile pentru educație în România sunt acoperite din resursele proprii ale individului. Acesta fie îți dorește să devină competitiv pe piața globală și realizează că investiția individuală este absolut necesară pentru a accesa programe internaționale de formare profesională, fie are o perspectivă de creștere organică la nivel local, deci investește mai puțin, dar constant.
O altă abordare vine din perspectiva educației ca investiție în capitalul uman, care ca orice investiție are costuri aferente însă așteaptă și beneficii. Deși se vorbește des în literatură despre costul de oportunitate al studentului ca și capital uman care ar trebui exploatat, studiul de față dorește să sublinieze importanța amânării momentului de inserție definitivă pe piața muncii a tinerilor. Considerăm că astfel, studentul nu numai că va urma un parcurs firesc și neforțat, fiind la latitudinea acestuia să își cultive vocația și să descopere o paletă largă de oportunități, dar va aduce beneficii mai sustenabile pe termen lung, în momentul inserției pe piața muncii.
În anul 2015, la nivelul Uniunii Europene s-au alocat în medie pentru educație 4,9% din PIB, respectiv 10,3% din totalul cheltuielilor publice, echivalentul a 716 miliarde de euro. Aproximativ 60% din totalul alocărilor se utilizează pentru acoperirea costurilor cu personalul, în timp ce doar 8% se investesc în infrastructură. Indicatorul de volum al investițiilor exprimat ca procent din PIB are tendința de a stagna în ultimii ani. Educația rămâne pe locul al patrulea în clasamentul alocărilor bugetare după protecție socială, sănătate și servicii publice generale. Rata absolvenților unei forme de învățământ terțiar a atins la nivel european 39,1% în anul 2016. Din cele 28 de state membre, 18 au reușit să depășească deja nivelul de 40%. Datorită tendinței constante de expansiune a învățământului terțiar, se consideră că atingerea acestui rezultat este realizabilă până în anul 2020. Prin urmare, politicile pentru acest nivel educațional se focusează acum pe creșterea calității. Cu toate că din punct de vedere al mediei europene rezultatele sunt promițătoare, încă există disparități considerabile între țări, genuri, între populația autohtonă și imigranți.
Marea Britanie a atins în anul 2016 o rată de 48,1% a absolvenților unei forme de învățământ terțiar în rândul tinerilor cu vârste între 30 și 34 de ani, fiind printre țările cu cele mai ridicate rezultate ale indicatorului. Sistemul universitar britanic este de fapt printre cele mai performante din întreaga lume fiind subiectul unui proces de modernizare și adaptare continuă.
Finlanda înregistrează o valoare de 46,1% a aceluiași indicator, cu 7% peste media europeană și cu tendințe de creștere. În termeni de randament al investițiilor, sistemul universitar contribuie cu 6% la valoarea economică adaugată națională, având 136.000 de angajați. Fiecare 1 euro cheltuit generează beneficii de 7,76 euro, în timp ce fiecare loc de muncă din mediul universitar susține în mod indirect alte patru din celelalte sectoare economice.
Germania este una dintre țările care excelează pe linia inserției pe piața muncii a absolvenților, înregistrând în anul 2016 o rată generală de 90,2%. Absolvenții unei forme de învățământ secundar se angajează în timp util într-o proporție de 87,8%, iar cei ai unei forme de învățământ terțiar, în proporție de 93,1%. Succesul se datorează în principal structurii procesului formativ, care combină concomitent învățarea teoretică cu activitățile remunerate de internship. Cele două componente au o pondere relativă echilibrată și sunt aplicate pentru perioade extinse. În acest mod, tranziția de la sistemul de educație la ocuparea locului de muncă devine facilă și absolvenții nu întâmpină dificultăți majore de acomodare.
La nivelul zonei de Vest din România este important de subliniat dimensiunea parteneriatului public-privat care aduce vaste beneficii pentru ambele părți (mediul academic și mediul de afaceri). Astfel facem o trecere în revistă a rezultatelor interviurilor susținute cu 15 corporații sau companii medii, partenere Universității de Vest Timișoara și a nevoilor identificate în rândul studenților. Am împărțit natura investițiilor în 4 categorii mari și am prezentat modele de bune practici după cum urmează:
1.1. Activități în mediul academic
93,4% din companii investesc astfel
  • workshop-uri de dezvoltare competențe tehnice și ”soft skills”
  • prezentări și vizite în companie
  • consiliere și orientare în carieră, cursuri de limbi străine, cursuri de educație financiară
  • programe cu scopul de a reprofila tinerii care doresc o altă carieră
  • majoritatea activităților sunt realizate sub conceptul de gamificare - învățare bazată pe joc
  • susținerea de laboratoare și seminarii pentru studenți cu profesioniști din companie => creșterea numărului de profesioniști înscriși la doctorat
  • susținerea unui portofoliu divers de cursuri opționale
  • proiecte de diplomă realizate pe proiecte din companii (ajută la definirea sferei practice, după dobândirea de cunoștințe teoretice
  • revizuirea cursurilor din programa universitară cu informații de actualitate, utile ulterior studenților la locul de muncă
=> cea mai populară formă de investiție în mediul academic prin implicarea directă a resursei umane a companiei pentru programe de educație alternativă
 *Model de bună practică : cursuri de educație financiară pentru mediul academic dar nu numai. ”Know-how” livrat de angajații instruiți în acest scop (peste 500-800 angajați). Peste 30 000 adulți au beneficiat de acest curs în 1,5 ani la workshopuri ). Investiția nu este doar în resursa umană a companiei ci și în materialele pentru curs (tipar și design) dar și într-un camionul de educație financiară care interacționează cu publicul în mai multe orașe ale României (copii sub vârste de 14 ani).
1.2. Infrastuctură și instrumente/obiecte necesare studiului
33,3% din companii investesc astfel
  • Investiții în echipamente tehnice (ex. companie telecomunicații a investit peste 1 milion de euro în ultimii 20 de ani în infrastructura universitară din Timișoara.)
  • Amenajarea de săli în cadrul facultăților și zone de relaxare pentru studenți

*Model de bună practică: Minds Hub este un spațiu de coworking de 200mp realizat din finanțări 100% provenite din mediul de afaceri. Acesta este construit sub forma unui hub educațional și impactează peste 1000 de tineri anual prin programe de învățare nonformală.
 => Infrastructura existentă, renovată modern, conform așteptărilor tinerilor.  
1.3. Finanțări directe
100% din companii investesc astfel
  • oferirea de premii pentru șefii de promoție (ex. 10 x 300 euro/student)=> costuri reduse, lipsă control, rezultate incerte
  • achiziționarea de programe pentru utilizare gratuită de către studenți (ex: pachetul MOS office gratuit studenților UVT)
  • oferirea de internship-uri plătite pe perioada verii sau perioadă determinată în timpul anului universitar
  • finanțarea programelor ONG-urilor studențești sau a celor cu viziune în educație
  • ”un fond de bani care să finanțeze cercetarea pentru tineri” ca aceștia să treacă în următorul grad. Intervine aici contribuția mai multor companii pe proiectele de cercetare
  • susținerea inițiativelor antreprenoriale ale studenților prin finanțări de tip ”business angel” a ideilor de afaceri ale acestora
  • credite bancare oferite pentru studii între 2007-2013 nu au fost accesat decât într-un volum redus.
*Model de bună practică (companie din domeniul financiar - bancar) concurs pe rețelele sociale prin care s-a votat cel mai tare profesor din fiecare județ. Premii în bani de 1000euro oferite de o companie cu scopul de a promova cadrele didactice dedicate. Acest fenomen a generat valoare adăugată prin prisma profesorilor care au donat mai departe banii către cauze sociale, umanitare.
**Model de bună practică (companie din automotive): susținerea unei serii de proiecte de cercetare ale companiei pe care le dau facultăților de profil să lucreze pe ele, fiind remunerate. => profesorii sau doctoranzii obțin un venit suplimentar din astfel de colaborări și își diversifică portofoliul de cercetare.
1.4. Burse private
20% din companii investesc astfel
  • Metodă eficientă de susținere a elitelor fiecărei generații și atragerea  talentelor
  • costuri ridicate: ex: ”30 000 euro burse cu calcularea ROI estimată pentru 2020”
  • burse oferite studenților de top din zona informatică - scop: să își continue studiile, să nu lucreze în timpul facultății, să lucreze ulterior la compania care oferă bursa (obligativitate prin contract) - 1250lei/luna - 30 de studenți finanțați, media pe an de minim 8,50)
  • bursele pentru doctoranzi din zona informatică - scop: să rămână în facultate, deoarece se sesizează problema lipsei cadrelor didactice - 2300lei/luna 1 singura persoana, +¾ în plus în fiecare an)
  • co-finanțare la bursele Erasmus+ pentru studii în străinătate pentru studenții la drept (pentru a oferi o experiență educațională internațională completă)
*Model de bună practică (companie din domeniul consultanță financiară și audit) :  17 studenți  au fost finanțați cu burse de 250euro/lună - 3 ani. Realizarea unui internship de 1/2 luni plătit pe perioada de vară, iar la finalul celor 3 ani contract de muncă pe perioadă nedeterminată până în 2020. Cu toții sunt înscriși la masterat.
70,6% sunt angajații companiei în prezent  
Această generație de studenți este una foarte selectivă în procesul de învățare, preiau doar informațiile stric necesare. De asemenea sunt  ”multitasking”, preferă online banking-ul, e-shopping-ul, comunică prin ”instant messaging”  pe platforme diverse mai degrabă decât prin e-mail. Generația Millennials este cunoscută ca fiind “instant gratification generation” - având așteptările ridicate de la viața profesională și cea personală; fără îndoială că aceștia sunt cei care vor schimba economia. Sunt caracterizați prin atribute ca încredere exagerată, optimism, cu aspirații nerealiste; un alt aspect important este faptul că sunt moștenitorii "marelui transfer de avere"; bogăție care a fost acumulată după Marea Depresiune de către generația ”baby boomers”.  Doresc să rămână autentici, să creeze impact și sunt foarte preocupați de problemele sociale și de mediu din întreaga lume. Comportamentul generației Y va determina o schimbare interesantă în economia globală, datorită diferențelor majore față de generațiile anterioare.
Respondenții s-au arătat foarte preocupați, ca cetățeni globali, în legătură cu top 3:
  1. Quality Education (264)
  2. Clean Water and Sanitation (239)
  3. Peace, Justice and strong Legislation (229)
Aceste aspecte reflectă preocuparea tinerilor pentru învățământ de calitate, pe care majoritatea, din postura de studenți, îl fac prioritar. Situația actuală din România, i-a determinat să pună pe locul 3 aspectele legate de justiție, legislație și pace, ca rezultat al stabilității unei țări.
*Model de bună practică: În cadrul Minds Hub se organizează lunar întâlniri ale Consiliului Educației Colaborative care urmăresc aducerea la aceeași masă a reprezentanților mediului de afaceri, cadre didactice în poziții de management în centrul universitar timișorean, precum și studenți lideri ai unor organizații de reprezentare studențească. Acest consiliu a fost creat cu scopul de a corela nevoile celor două medii, în folosul studentului.
Strategia pe care propunem în vederea susținerii parteneriatului public - privat sugerează parcurgerea următorilor pași:
  1. Realizarea corelării celor două medii la nivel instituțional (interviuri/chestionare pentru mediul de afaceri și chestionare și ateliere cu studenții);
  2. Lărgirea și dinamizarea focus grupului pentru ambele medii;
  3. Repetarea la 3-5 ani a studiilor de acest gen pentru optimizarea investițiilor educaționale realizate de mediul academic;
  4. Maparea acțiunilor principale ale companiilor pe cele 6 mari direcții privind natura investițiilor realizate de mediul de afaceri : (1) Activități în mediul academic, (2) Infrastructură și instrumente/obiecte necesare studiului, (3)  Finanțări directe, (4) Burse private
  5. Promovarea modelelor de bune practici prin conceptul de gamificare;
  6. Formalizarea inițiativelor precum Consiliul Educației Colaborative;
  7. Crearea unui centru de sustenabilitate și responsabilitate socială care să preia la nivel universitar aceste inițiative și să le implementeze.
Când mintea nu reușește să-și atingă potențialul maxim, fie din cauza lipsei accesului la o educație, fie din alte motiv, societatea suferă ca întreg. De aceea, învățământul superior este esențial. Majoritatea beneficiilor sunt bine stabilite: venituri mai ridicate, șomaj mai scăzut, sănătate mai bună, viață mai lungă, crearea și adoptarea mai rapidă a tehnologiei, criminalitate redusă, toleranță sporită, spirit civic și așa mai departe. Este puțin cunoscut faptul că educația terțiară creează, de asemenea, beneficii substanțiale din punct de vedere fiscal. Deoarece educația terțiară duce la câștiguri mai mari pentru persoane fizice, aceasta conduce, de asemenea, la mai multe venituri fiscale. Mărimea acestui efect poate fi surprinzătoare.
Comisia Europeană (2017) Education and Training Monitor 2017 Germany, Luxembourg: Publications Office of the European Union.
Comisia Europeană (2017) Education and Training Monitor 2017 United Kingdom, Luxembourg: Publications Office of the European Union.
Comisia Europeană (2017) Education and Training Monitor 2017 Finland, Luxembourg: Publications Office of the European Union.
Or visit this link or this one