MODALITĂȚI DE ABORDARE A PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII GÂNDIRII CRITICE
REZUMAT: Utilizarea jocului didactic in activităţile matematice, vizând înţelegerea noţiunilor şi a conceptelor specifice acestei ştiinţe, determină elevul să inveţe cu plăcere, să aibă o comportare mult mai activă, acceptând competiţia cu sine însuşi dar şi cu ceilalţi parteneri de joc, să devină interesaţi faţă de activitatea ce se desfăşoară și, nu în ultimul rând, un factor favorizant al gândirii critice . În condițiile în care jocul didactic matematic este bine organizat și dirijat cu pricepere determină înţelegerea şi însuşirea unui volum de cunoştinţe și, în condițiile exersării acestora într-un sistem dirijat se va ajunge la construirea unor structuri mentale și la dezvoltarea unor capacităţi intelectuale .
CUVINTE CHEIE: Joc didactic, gândire critică, organizare, structuri mentale, participare activă
Cerinţele crescânde ale societăţii contemporane impun învăţământului sarcini importante în scopul înarmării tinerei generaţii cu cunoştinţele necesare dezvoltării multilaterale. Pentru aceasta, şcoala trebuie să utilizeze cele mai eficiente căi, cele mai variate mijloace care să asigure creşterea ritmului de însuşire a cunoştinţelor.
Analizându-se nereuşita la învăţătură a copiilor, s-a constatat că aceasta se datorează, între altele, necultivării atente a intereselor elevilor, în vederea achiziţionării noilor cunoştinţe. Cu alte cuvinte, progresul în procesul de învăţământ este condiţionat într-o măsură covârşitoare de o motivaţie superioară din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de problemele ce i se oferă, prin plăcerea de a se cunoaşte si explora necunoscutul, prin satisfacţiile ce le are în urma eforturilor sale.
Prin urmare, strategia didactică trebuie să includă neapărat în coordonatele sale si această preocupare a educatorului prin captarea si menţinerea, în permanenţă, în condiţiile de „ înaltă tensiune” a atenţiei si interesului elevului.
Una dintre căile de realizare a acestui obiectiv o reprezintă jocul didactic, punte ce poate uni şcoala cu viaţa, activitate aparent facilă, totdeauna atractivă, care pune în funcţiune toate forţele intelectuale ale copiilor, precum si trăirile afective. Asemenea mijloc instructiv-educativ are valori formative cu atât mai profunde cu cât decurg mai firesc din trebuinţele si atracţiile elevilor si creează climatul afectiv si intelectual propice dezvoltării intelectuale independente.
Un proces de învăţare modern se cere astfel organizat, încât să-i ajute pe elevi să prezinte cunoştinţele într-o formă personală, să caute soluţii originale, să grupeze şi să ierarhizeze ideile. Acestea sunt, de fapt, dezideratele esenţiale ale educării gândirii creatoare la elevi. Creativitatea – arată Al. Roşca – presupune atitudinea creativă în faţa dificultăţilor.
Într-un sens mai larg, gândirea creativă este considerată capacitatea umană de a găsi idei, metode, soluţii noi, de a da naştere unor lucruri necunoscute anterior, care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă.
Acest mod de definire a gândirii divergente se referă la creativitatea manifestată de elevi în şcoală la diferite discipline de învăţământ. La nivelul copiilor din ciclul primar, orice rezolvare de situaţii problematice constituie, în acelaşi timp, o manifestare a creativităţii gândirii lor. Principala caracteristică a gândirii creative la elevi este noutatea sau originalitatea soluţiei găsite, a ideii emise.
Copilul de vârstă şcolară mică adoptă o atitudine creatoare atunci când, pus în faţa unei probleme, îi restructurează datele, descoperă căile de rezolvare, o rezolvă într-un mod personal.
Şcoala trebuie să-l pună pe elev în situaţia de a poseda cât mai devreme mijloacele proprii de însuşire a cunoştinţelor, de prelucrare şi integrare a acestora în sisteme şi structuri noi şi de aplicare a lor în practică, în mod creator.
În tot ceea ce fac, micii şcolari îşi pot manifesta o atitudine creatoare. Există modalităţi specifice de exprimare a potenţialului creator în cadrul oricăror activităţi desfăşurate în şcoală, inclusiv al celor de matematică.
Cultivarea gândirii divergente la elevi este realizabilă, învăţarea de tip creator impunând anumite premise ce se constituie drept cerinţe specifice: insuflarea unei atitudini creatoare elevilor, a unui stil de gândire creator, independent, liber; orientarea elevilor spre nou, asigurarea unui climat propriu manifestării spontane şi fără temeri a acestora; încurajarea efortului creativ încă de la primele manifestări, asigurarea încrederii în sine, incitarea gândirii copiilor la diferite operaţii şi în diverse direcţii.
Abordarea în ultimul timp a aspectelor enumerate mai sus de un număr mare de cercetători, abordare concretizată într-un număr important de studii şi articole, precum şi faptul că în practica învăţământului primar românesc s-au regăsit în măsură insuficientă anumite aspecte (de exemplu, problematica potenţialului creativ), deşi specialiştii cred că în viitor programa trebuie modificată, ţinându-se cont de realităţile şcolii, ale contextului social şi de sugestiile experţilor, au reprezentat motive ale realizării unei investigaţii practice, a unei cercetări întreprinse în anul şcolar 2006 – 2007. Acest demers a demonstrat că forţa creativă a copiilor este fecundă, că elanul lor creator este tonic şi novator. Descoperirea capacităţii de a gândi creativ încă din starea potenţială, presupune priceperea învăţătorilor de a vedea, de a simţi pulsul. Depistarea creativităţii este o îndatorire a tuturor educatorilor. Dar, a o depista numai şi a o înregistra ca atare, înseamnă a te opri la jumătatea drumului. Finalitatea actului educativ este însă realizarea, adică opera. Iar acest lucru înseamnă făurirea laturii creative a personalităţii fiecărui elev.
Pe drumul lung străbătut de copil, de la creativitate în stare potenţială până la creativitate emergentă, implicaţiile învăţătorului sunt de neînlocuit. El trebuie să-şi propună un sistem de strategii care să aibă între obiectivele prioritate, cultivarea gândirii divergente.
Inventivitatea învăţătorului este măsura pregătirii psihologice a copiilor pentru o învăţare creativă, pentru o reală dezvoltare a spontaneităţii şi creativităţii actului învăţării şi formării aptitudinilor creaţiei propriu-zise.
Este creativă o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere probleme unde alţii găsesc răspunsuri satisfăcătoare, capabilă de judecăţi autonome şi independente. Creativitatea înseamnă muncă, premisa indispensabilă a oricărui succes, în orice domeniu. Nici un creator de marcă nu a ajuns să aibă un renume fără muncă.
Ipoteza de lucru care a stat la baza experimentului constatativ – gândirea divergentă a şcolarului mic poate fi dezvoltată în condiţiile rezolvării diferitelor situaţii problemă impuse de implicarea în jocurile didactice matematice – cu certitudine, după un an de activitate intensă cu lotul experimental, este confirmată.
Elevii supuşi antrenamentului au căpătat mai multă încredere în ei, în puterea gândirii şi imaginaţiei lor creatoare. Dând frâu unui anumit non-conformism, dar păstrând limitele decenţei şi ale buneicuviinţe, s-a observat la micii şcolari manifestarea unei atitudini degajate, liberă de orice canoane rigide, de prejudecăţi şi de rigori impuse.
În sistemul influenţelor ce se exercită pe diferite căi pentru creşterea acţiunii formative a şcolii, jocul didactic are un rol important, deoarece, putând fi inclus în structura lecţiei, se poate realiza o îmbinare între activitatea de învăţare si joc, îmbinare care facilitează procesul de asimilare, fixare si consolidare a cunoştinţelor.
În structurarea jocurilor pentru clasa a II-a, am pornit de la necesitatea de a introduce în lecţiile de matematică, mijloace care să acţioneze asupra tuturor factorilor psihici, ce participă la realizarea procesului de cunoaştere: gândirea, memoria, atenţia, imaginaţia si care să stimuleze în acelaşi timp, formarea si dezvoltarea unor trăsături de caracter.
Nevoia de joc si acţiune a copilului, respectarea unor reguli, implicarea directă în executarea sarcinii, transpunerea în diferite situaţii, sunt elemente ce stimulează si consolidează unele trăsături ale personalităţii.
Activităţile desfăşurate în cadrul orelor de matematică au fost chemate să concure la un act educaţional cât mai complet şi complex. S-a urmărit dezvoltarea la elevii cu care s-a lucrat a spiritului de observaţie, a perspicacităţii, a priceperilor şi deprinderilor de rezolvare şi compunere a unor tipuri diferite de probleme, a spiritului competitiv, dar şi de echipă, a gândirii divergente – caracterizată prin fluenţă, flexibilitate, originalitate. Prin aceste activităţi variate, incitante, s-a reuşit atingerea obiectivelor propuse, o dovadă fiind şi rezultatele finale la matematică ale copiilor.
Experimentul derulat a constituit şi prilejul depistării măsurii în care mediul social şi familial îşi lasă amprenta inclusiv asupra gândirii creatoare a elevilor. S-a văzut că elevii care provin din medii familiale favorizate obţin rezultate deosebite, făcând faţă cerinţelor procesului educativ. Explicaţia rezidă în condiţiile oferite de aceste medii: cultură, civilizaţie, mijloace de informare moderne, preocupări variate, modalităţi de petrecere a timpului liber în mod plăcut şi util, gust estetic etc. Toate acestea reprezintă încă, pentru unii copii ai lotului experimental, goluri pe care şcoala se străduieşte să le umple ţintind către asigurarea nu numai a laturii formale, ci şi a celei nonformale şi informale a educaţiei acestor elevi.
Pe toată perioada cercetării a fost observată permanent şi conduita elevilor care gândesc creativ, în diferite împrejurări. Aceasta poate fi definită sub titlul unui „portret – robot” care s-ar prezenta astfel:
- pătrunde conţinuturile, le prelucrează; se poate detaşa de informaţie, exprimând-o într-o manieră personală; are iniţiativă intelectuală;
- are încredere în forţele proprii, ştie că se poate descurca în orice situaţie, are înclinaţie spre risc;
- soluţionează ,,altfel” unele probleme;
- rezolvă singur sarcinile de tip şcolar;
- are şi alte preocupări în timpul lecţiilor (desenează, citeşte, se joacă, se agită, ,,visează”);
- este mereu activ şi curios;
- îi place să propună diferite jocuri;
- nu este sociabil în raporturile cu ceilalţi;
- are un nivel superior de aspiraţii şi interese variate;
- nu este mulţumit cu prima formă a produsului activităţii, etc.
În concluzie, se poate afirma că, printr-o muncă perseverentă, învăţătorul are şansa de a institui o atmosferă propice gândirii divergente, cultivând un stil creator la şcolarii săi şi, prin aceasta, îmbogăţind potenţialul şi procesul creativ. Importanţa acestui aspect rezultă din faptul că, activitatea creativă este considerată ca reprezentând cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena şi focaliza toate celelalte niveluri de conduită biologică şi logică (deprinderi, inteligenţă), precum şi toate însuşirile psihice ale unui individ (gândire, memorie, atenţie, voinţă, afectivitate) în direcţia pentru care acesta este pregătit şi preocupat în vederea realizării unor produse ce se caracterizează prin originalitate, noutate, valoare şi utilitate socială.
Ilustrarea diferitelor aspecte teoretice legate de rolul jocului didactic matematic în dezvoltarea gândirii dcritice, de particularităţile acesteia la vârsta şcolară mică precum şi încercarea de a cunoaşte, a stimula şi a dezvolta capacitatea de a gândi divergent a şcolarilor mici, constituie principalele coordonate ale lucrării şi creează premisa continuării cercetării, pe aceeaşi linie, încercând găsirea unor modalităţi concrete de implementare în activitatea didactică a metodelor moderne sau optimizarea celor clasice, pentru a deveni activ – participative şi a ajuta la atingerea obiectivului major al învăţământului de a pregăti, la elev, calităţile unui om modern, capabil să se adapteze rapid la dinamica vieţii sociale.
,,Străduieşte-te să-ţi faci datoria şi atunci vei afla cât preţuieşti.”
(L.N.Tolstoi)