Numarul Curent

 Trandafir Luminița
e-mail: luminita_trandafir@yahoo.com
Instituția:  Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie Sud, jud.Constanța
 
Eficiența comunicării și jocul strategiilor didactice
 
 
Rezumat: În lucrarea de faţă  ne propunem să prezentăm eficienţa aplicării la nivelul grupului de elevi a unor strategii didactice cu caracter comunicaţional, deoarece comunicarea trasează una dintre coordonatele fundamentale ale educaţiei permanente, probând deschiderea activităţii de formare a personalităţii pe toată durata vieţii. Centrarea asupra resurselor de comunicare ale elevului şi exploatarea acestora în cadrul actului didactic trebuie să fie obiective principale, întrucât activităţile didactice bazate pe comunicarea profesor-elev, integrate în cadrul instruirii, proiectată de profesor în contextul specific fiecărei discipline şcolare, au ca efect învăţarea.
 
Cuvinte cheie: Comunicare, strategii didactice, tehnici interactive. 
 
La nivelul procesului didactic, trebuie să existe flexibilitate şi toleranţă, în sensul deschiderii spre relaţii şi experienţe noi de comunicare în raportul educator-grup educat, ceea ce poate duce la depăşirea barierelor care ar putea exista între aceştia.
În baza principiilor educative active, a relaţiilor de cooperare între educator şi educat, a strategiilor didactice specifice procesului de învăţământ, comunicarea joacă un rol primordial. În acest sens, activităţile propuse la nivelul şcolii trebuie să răspundă nevoilor şi cerinţelor elevilor, să permită libertatea de gândire şi de exprimare a acestora, promovând o pedagogie a reuşitei.
Strategiile didactice îşi găsesc operativitatea atunci când, în cadrul predării ca act de comunicare, mesajul pedagogic transmis este receptat corect şi descifrat de către elev. Astfel, mesajul pedagogic, elaborat de către profesor, presupune selecţionarea informaţiilor cu valoare formativă optimă, conform exigenţelor impuse de noul Curriculum, în baza cărora învăţarea trebuie centrată pe formarea personalităţii elevului şi pregătirea acestuia pentru viaţă şi societate. Profesorul trebuie să stăpânească aşadar tehnicile de persuasiune, iar elevul, la rândul său, să manifeste capacităţi empatice cu ajutorul cărora să intuiască aspecte ale realităţii prin identificare afectivă.
Comunicarea eficientă conduce totodată la realizarea coeziunii grupului de elevi, la rezistenţa acestuia la destructurare. Profesorul are rolul unui mentor care transmite discipolului său o atitudine necondiţionat pozitivă, transmite o experienţă socială a adultului, de natură să fie de folos tânărului în efortul său de a se afirma ca individualitate autentică, valoroasă. Astfel, comunicarea profesor-elev trebuie să fie una deschisă, având calitatea de a-i oferi celui din urmă oportunitatea de a-şi afirma drepturile şi opiniile într-un mod ferm, dar fără agresivitate. Procesul de comunicare constituie un imperativ al dezvoltării vieţii moderne, al întreţinerii relaţiilor interumane, cultivând disponibilitatea de a colabora cu cei din jur.
Relaţia educator-elev trebuie permanent perfecţionată în sensul menţinerii unui mediu pozitiv, stimulativ. Pentru a se iniţia şi a se menţine o relaţie de colaborare  profesor-elev, se pot aplica o serie de strategii didactice de reprezentare şi de prezentare prin comunicare, stabilind o punte de legătură între cei doi poli. Folosirea unor metode interactive asigură elevilor condiţiile de afirmare atât individuală, cât şi colectivă.
Spre exemplu, „tehnica blazonului” ce constă în utilizarea unei figuri asemănătoare unui blazon, oferind mai multe spaţii libere, în cadrul cărora elevilor li se solicită desemnarea câtorva reprezentări despre sine. Această tehnică poate fi utilizată în special la orele de dirigenţie, iar elevii vor fi învăţaţi să-şi descopere, să-şi evidenţieze competenţe, să-şi mărturisească pasiunile sau să formuleze exemple de activităţi pe care şi-au propus să le îndeplinească în perspectivă. Se poate pleca de la un blazon individual, realizând apoi  chiar unul al clasei. Metoda menţionată stabileşte relaţii de natură afectivă între profesor şi grupul educat, rolul comunicării fiind aici cel de vehiculare a informaţiilor cu scopul de transmitere a unor valori, idealuri comune, crearea unor mijloace de auto-reglaj, de sentiment de apartenenţă la grup. Grupul dă astfel sentimentul de încredere, de siguranţă şi antrenare reciprocă, efectul fiind  educarea unui comportament tolerant faţă de opiniile celorlalţi, acceptarea gândirii colective, fără sublimarea celei individuale, ci prin aportul acesteia la realizarea unui produs final reprezentativ grupului. Profesorul va stimula şi va valorifica astfel, prin intermediul comunicării, potenţialul fiecărui elev. Aceasta e însă doar una dintre numeroasele strategii de comunicare ce pot fi aplicate în procesul didactic.
 „Acvariul” reprezintă o altă metodă de comunicare, de intercunoaştere. Grupul se aşază în formă de dreptunghi, realizând simbolic un acvariu. Fiecare membru al grupului (inclusiv profesorul) va deveni peştişor, trecând în centru. Acesta va răspunde la întrebările celorlalţi. Metoda se poate folosi şi în lecţii de evaluare sau de recapitulare, la diferite materii, iar cei care vor pune întrebările pot juca rolul de evaluatori.
„Strategia interviului în direct” constă în intervievarea unui elev în legătură cu o problemă ivită în cadrul grupului (generală/specifică). Clasa este împărţită în perechi, fiecare pereche adresând câte o întrebare. Astfel se poate realiza o reală comunicare între profesor şi grupul educat.
Tehnica grupării elevilor în funcţie de atitudinea sau de poziţia faţă de o anumită problemă are drept scop încurajarea acestora pentru a adopta poziţii personale, argumentate. Profesorul prezintă o temă, o problemă ce poate suscita discuţii, controverse, iar elevii scriu în 4-5 minute cât mai multe argumente pentru opinia pe care au emis-o, combătând celelalte posibile soluţii. Unii elevi pot fi totuşi indecişi. Elevii se vor grupa în diferite părţi ale clasei, în funcţie de opţiunile lor, iar cei indecişi vor rămâne la mijloc. Echipele pro şi contra îşi aleg un reprezentant care le prezintă argumentele. În funcţie de calităţile oratorice ale elevilor desemnaţi drept purtători de cuvânt, cei indecişi se pot adăuga uneia sau alteia dintre echipe. Se pot desemna astfel învingătorii, dacă activitatea se desfăşoară sub forma unei competiţii.
O abordare pluridisciplinară, în cadrul unei ore de consolidare a cunoştinţelor asimilate de către elevi cu privire la specia basmului, la disciplina Limba și literatura română, poate consta în aplicarea teoriei inteligenţelor multiple a lui Gardner, competenţele urmărite fiind diversificate în funcţie de tipul de inteligenţă vizat.
Scenariul didactic pornește de la lectura individuală, interiorizată a textului, spre exemplu Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, şi indicarea sarcinilor de lucru, repartizarea elevilor în grupe, fiecare reprezentând una dintre dimensiunile inteligenţei: a) grupa secretarilor: Întocmiţi un curriculum vitae al lui Harap-Alb. b) grupa matematicienilor: Reprezentaţi printr-un grafic relaţia dintre personaje sau apelaţi la formule din domeniul matematicii, al fizicii pentru a rezuma basmul. c) grupa muzicienilor: Indicaţi instrumentele muzicale, ritmurile sau melodiile care consideraţi că exprimă conţinutul unor secvenţe narative sau descriptive din text. d) grupa pictorilor: Reprezentaţi, apelând la desen sau la forme geometrice, portretele personajelor şi coordonatele toposurilor. e) grupa psihologilor: Încadraţi personajele într-un tip de temperament, eventual sub forma unui joc de rol. f) grupa actorilor: Realizaţi dramatizarea a una-două scene din basm, care să reflecte trăsături de referinţă ale eroului sau realizaţi o scenetă a unui basm modern. g) grupa astrologilor: Încadraţi personajul/ personajele basmului într-o zodie şi argumentaţi alegerea făcută, folosind informaţii din text.
Consider că punctele tari ale unui astfel de experiment sunt atingerea punctuală a competenţelor stabilite iniţial, dezvoltarea atitudinii activ-participative a elevului,
facilitarea atitudinii comunicative, dezvoltarea creativităţii, a imaginaţiei elevilor, cultivarea gustului estetic şi dezvoltarea simţului moral-civic.
Prin intermediul acestor formule didactice de comunicare, aplicate la nivelul activităţilor educative, se realizează coeziunea grupului educat, în vederea unităţii de gândire şi de acţiune. De asemenea se înlătură tulburările de conduită, ce pot duce la eşec şcolar, stabilindu-se, în schimb, echilibrul psihic şi moral al elevilor.             
Caracterul activ, dinamic al comunicării implică, aşadar, relaţia de cooperare profesor-elev, iar valenţele educative ale acesteia configurează obiectivele noului Curriculum, conform cărora personalitatea elevului este modelată în raport cu un statut socio-cultural compatibil cu idealul educaţional.
În concluzie, discursul didactic trebuie să aibă un rol iniţiatic, să incite elevul, să vizeze  conturarea unui sistem axiologic coerent, fundament al unei personalităţi autonome şi independente, integrate dinamic în societate, iar cadrul didactic trebuie să stăpânească arta de a instrui şi educa sensibilizând.
 
 
Bibliografie :
 
  1. Cerghit Ioan, 1973, Metode de învăţământ, Editura Didactică și Pedagogică, București.
  2. Chiprian Cristina, Ciupercă Livia, 2002, Alternative didactice - limba şi literatura română, Editura Spiru Haret, Iași
Toader Viorela 
E-mail: viorela.toader@karinkids.ro
Instituția: Grădinița Karin’s Kids Academy
 
Copiii nu au nevoie de ființe extraordinare, ci de ființe umane
 
Rezumat: Prin acest articol ne propunem să demonstrăm că emoția este poate cel mai versatil „instrument didactic” pe care îl avem în arsenalul nostru, atât ca și cadre didactice cât și ca părinți. Pornind de la această realitatea și înțelegând importanța emoției în educarea copiilor, punem bazele unei relații care ne dezvoltă atât pe noi, maturii, ca oameni cât și pe ei, copiii/școlarii, ca viitoare persoane mature, capabile să discearnă între ceea ce contează sau nu în viață.

Cuvinte cheie: elevi, emoție, umanitate, școală;

    Luptăm, deopotrivă, pentru același vis - acela de a-i face fericiţi, sănătoşi şi înţelepţi pe oamenii noștri mici, dar trebuie să recunoaștem că niciodată nu ne-am simţit atât de rătăciţi în misiunea atât de grea de a educa, pe cât ne simțim în aceste vremuri. Un lucru știm însă sigur, acela că și unii, şi alţii, părinți și profesori, acţionăm şi cultivăm teritoriile cele mai dificile – acelea ale inteligenţei şi ale emoţiei. Până la urmă a educa înseamnă a crede în viață, aceasta fiind una dintre „vorbele” noastre preferate.
     La temperatura ridicată a problemelor actuale, s-ar disipa orice tentativă de a discuta despre reguli, dar considerăm că anumite exemple de bune practici sunt întodeauna binevenite.
Adulții trebuie să cucerească teritoriul emoţiei, pentru ca apoi să cucerească amfiteatrul gândurilor
    Îmbrăţişările, sărutul şi conversaţiile permanente cu copiii cultivă afectivitatea şi risipesc singurătatea. Mulţi europeni şi americani suferă de o singurătate profundă. Nu ştiu să ajungă la copii şi să dialogheze deschis cu ei. Locuiesc în aceeaşi casă, dar trăiesc în lumi diferite. Contactul sufletesc şi dialogul sunt magice, creează o sferă de solidaritate, îmbogăţesc emoţia şi dau sens vieţii.
     Copiii nu au nevoie de adulți extraordinari, în jurul lor, ci de fiinţe umane care să vorbească limba lor şi care să fie capabili să pătrundă în inima lor.
→ „Adulții buni” oferă cadouri, „adulții inteligenţi” dăruiesc propria lor fiinţă
     Această deprindere a „adulților inteligenţi” contribuie la dezvoltarea stimei de sine a copiilor, protecţia emoţiei, capacitatea de a prelucra pierderi şi frustrări, de a filtra stimuli care produc stres, de a dialoga şi de a asculta.
    Există ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: povestea vieţii noastre, experienţele pe care le-am trăit, lacrimile și timpul nostru. Adulții care se preocupă să le ofere copiilor lor exemple şi povestiri din viaţa lor, rămân de neuitat, iar relația cu copilul se transformă într-o aventură. Pentru că aceasta este unica modalitate de a educa emoţia şi de a crea legături solide şi profunde, între adulți și copii.
Unul dintre cele mai importante lucruri în educaţie este să-l determini pe un copil să-l admire pe cel care-l educă
    Am experimentat, în această perioadă, așa numitele „sesiuni de lectură”, părinții grupei mari conectându-se, prin intermediul platformei Zoom, cu copiii, pentru a le citi o poveste. Nu vom stărui asupra beneficiilor cititului, toți le cunoaștem, cu siguranță, însă plăcerea și curiozitatea copiilor, bucuria incomensurabilă resimțită în momentele în care ai lor părinți erau „on air” și îi ascultau alături de ai săi colegi, reprezintă – în sine – o aventură pe care copiii nu o vor uita repede. Și, credeți-ne, contribuie la îmbunătățirea relațiilor; experimentați dacă nu ne credeți.
→ „Adulții buni” alimentează corpul, „adulții inteligenţi” alimentează personalitatea.
    Această deprindere a „adulților inteligenţi” stimulează dezvoltarea spiritului de observaţie la copii, a sentimentului că sunt în siguranţă, curajul, optimismul, capacitatea de a fi lideri, de a depăşi teama şi de a preveni conflictele.
    Ne implorăm copiii zilnic să aibă grijă de igiena bucală. Dar cum e cu igiena emoţională? Cu emoţiile copiilor care se transformă într-o coș plin de gânduri negative, mofturi, temeri, reacţii impulsive şi atracţie către capcanele sociale?
Copiii au nevoie să fie învățați să-şi protejeze emoţia. Tot ceea ce atinge frontal emoţia, atinge drastic memoria şi le va forma personalitatea
    Am explorat frumusețea oportunităților oferite de perioada sărbătorilor de iarnă și ne-am bucurat de momentele de conectare autentică dintre părinți și copii. Pornind de la câteva întrebări, aparent banale (spunem „aparent” pentru că noi știm că ele au reprezentat numai un preambul pentru ce urma a se petrece, la grădiniță), ne-am bucurat de multitudinea de filmulețe transmise de părinți, cu dialogurile dintre ei și copii, pornind de la întrebările noastre. Savuroase, la propriu.
Cum prinde viață un om de zăpadă?
Pe lângă bucurie, ce mai pune Moșul în cutie?
Ce ritualuri are Moșul înainte de plecare, în seara cea mare?
Cum se relaxează Moș Crăciun după o zi obositoare?
Ce mănâncă Moșul la desert?
Care este cel mai mare secret al elfilor?
→ „Adulții buni” corectează greşelile, „adulții inteligenţi” îşi învaţă copiii cum să gândească.
     „Adulții buni” pregătesc copiii pentru aplauze, „adulții inteligenţi” pregătesc copiii pentru eşecuri. Această deprindere a „adulților inteligenţi” contribuie la dezvoltarea gândirii analitice, a deprinderii de a gândi înainte de a reacţiona, a capacităţii de a adresa întrebări şi a responsabilităţii sociale.
      A educa nu înseamnă a repeta cuvinte, ci înseamnă a crea idei şi a produce o stare de încântare. La aceleaşi greşeli e nevoie de atitudini noi. Până la urmă, eșecul este un rezultat natural al experimentării; trebuie sărbătorite și acestea, pentru a evolua. Această deprindere a „adulților inteligenţi” contribuie la dezvoltarea motivaţiei, a răbdării, a perseverenţei, a capacităţii de depăşire a obstacolelor, a abilităţii de a crea oportunităţi şi de a le valorifica.
     Copiii trebuie stimulați să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale. Trebuie învățați să nu le fie teamă de insuccese. Un aspect relevat de cercetări, care pe noi ne pune pe gânduri, este că mai mult de 50% dintre părinţi n-au avut niciodată curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
      Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu urcă pe podium, nu pentru că nu au capacităţile necesare, ci pentru că nu au ştiut să depăşească insuccesele de pe drumul parcurs până la podium. Mulţi nu reuşesc să strălucească în munca lor, pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole. Unii nu au învins pentru că nu au avut răbdare să suporte un Nu, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşelile. Perseverenţa este la fel de importantă precum capacităţile intelectuale.
→ Să căutăm prieteni în copiii noştri
     În fiecare tânăr - chiar şi în cei mai complicaţi şi mai izolaţi - există o lume care aşteaptă să fie descoperită. Mulţi copii/ tineri sunt agresivi şi rebeli, iar adulții nu înțeleg că, prin agresivitatea lor, ei strigă după ajutor. Comportamentele nepotrivite sunt, de multe ori, strigăte puternice care imploră prezenţa, dragostea şi atenţia celor din jur.
     lată o sugestie pentru toţi părinţii, „un proiect de educație emoţională”: la fiecare două luni, deconectaţi televizorul o săptămână întreagă şi faceţi lucruri interesante cu copiii voştri. Planificaţi-vă să petreceţi cu ei şase săptămâni pe tot parcursul anului. Chiar dacă nu călătoriți, la propriu, spre locuri îndepărtate, trebuie să explorați ce se află în sufletele fiecăruia. Stabiliţi ce veţi face. Mergeţi împreună la bucătărie, inventaţi noi rețete de mâncare, spuneţi anecdote, povești, inventaţi piese de teatru, plantaţi flori, accesaţi lucruri interesante. Rămâneţi cu copiii voştri în toate nopţile din aceste săptămâni. Faceţi din asta un proiect ... de viaţă.
    Și nu uitați: autoritatea părinţilor şi respectul din partea copiilor lor nu sunt incompatibile cu cea mai sinceră prietenie. Spuneti-le poveşti celor dragi. Puteţi să-i învăţaţi mult, vorbind puţin. Aveţi curajul de a vă schimba!
    Fiţi inventivi.
 
 
Mirea Ileana Dora
 e-mail:ileanadoramirea@yahoo.co.uk
Liceul de Arte” Marin Sorescu”, Craiova
 
Creativitate si motivare in invatarea limbii engleze
cu impact asupra educatiei inclusive
 
 Rezumat: Ca urmare a deschiderii catre noi metode de predare si invatare de sorginte europeana, prin expunerea la practici educationale moderne insusite in cadrul unor cursuri cu participare internationala in localitati europene, dar si proiecte europene de mobilitati,  predarea limbii engleze vine in intâmpinarea nevoilor în continuă creștere, prin raportarea la standardele europene din învătământ. De aceea profesorii au misiunea de creea un invatamant bazat pe gandire creativa, in care toti elevii isi vor gasi implinirea asteptarilor, prin metode și tehnici creative, interactive de predare și învățare.
 
Cuvinte cheie: educație, elevi, creativitate, limba engleza;
 
 
               In contextul educatiei moderne europene bazate pe comunicare, in vederea potentarii calitatii de dascali vizionari si a valorilor personale ale fiecarui elev, educatia incluziva la limba engleza, este menita  sa evidentieze ultimele metode de predare bazate pe creativitate in comunicare luand in considerare posibilitatea participarii tuturor elevilor, indiferent de etnie, religie, capacitate intelectuala sau orientare sexuala. Astfel accentul va fi pe calitatea actului educativ bazat pe mijloace de predare si comunicare care sa raspunda noilor provocari din domeniul educativ la nivel european cu predilectie exemple de buna practica care sa stimuleze si sa evidentieze calitatile fiecarui elev. Actul educativ va contribui la amplificarea de catre staful implicat in educatie, a tehnicilor si uneltelor pentru realizarea unor solutii inovative la problemele  intalnite in procesul educativ. S-au deprins abilități de stimulare a interesului tinerilor pentru o mai bună relaționare și studiere a lumii în vederea formării unei atitudini responsabile si implicate. Există o dorință de imbunătățire a tehnicilor de stimulare a imaginației a comunicării eficiente a elevilor. Pe de altă cu metode de invățare

cooperativă, ca tehnici care va imbunătăți performanța elevilor, s-au construi relatii pozitive între elevi,  cu accent pe integrarea elevilor cu CES sau a celor de etnie rroma si  s-a ajuns la la acumularea de experiențe necesare pentru o dezvoltare sănătoasa, socială, psihologică și cognitivă.   Predarea limbii engleze vine in intâmpinarea nevoilor în continuă creștere, în demersul formării, prin raportarea la standardele europene din învătământ ale profesorilor, intrucat acestia se confrunta cu cerinta implementarii de noi abordari metodologice, practice, bazate pe inventivitate, imaginatie, creativitate, comunicare eficienta, in vederea cresterii motivatiei de a invata. Elevii scolii noastre sunt din ce in ce mai greu de motivat dat fiind dezvoltarea in sfera tehnologiilor si expunerea la informatie fara efort.  De aceea profesorii au misiunea de creea un invatamant bazat pe gandire creativa , in care toti elevii isi vor gasi implinirea asteptarilor.
              Au fost exersate o serie de metode și tehnici creative, interactive de predare și învățar, pe care personal le –am dobandit in urma unor cursuri de mobilitati individuale( Plymouth- “Langauge and Methodology for Primary School Students- 2007( finantare  Comenius 22c, “New Technology in Teaching English” Ipswich 2012( finantare Comenius )  in cariera de dascal dar si in cadrul unui proiect de mobilitati desfasurat la Londra in 2014( finantare Erasmus+). Aceste activitati au fost: Joc de concentrare – CLAP A PHRASE-. - Completarea unui chestionar personal MY FAVORITES (culoare, mancare, film, vacanta de vis,  actor, persoana, etc) cu scopul ca in zilele urmatoare in urma discutiile sa fie identificata de catre alt elev, persoana care corespunde descrieri din fisa. - Joc BINGO cu 25 de intrebari cu raspunsuri scurte gen YES/NO (grupate 5X5) la o linie de YES se striga BINGO. Scopul jocului este  de spargere a ghetii si de intercunoastere. - CLOUD –elevii sunt  invitati sa  isi scrie parerea privind calitatile unui elev, urmat de discutii pe marginea celor scrise.
  - 3 MIN INTERVIEW– interviu de 3 minute/persoana in perechi si apoi prezentarea in fata tuturor a celeilate persoane (familie, hobby-uri, etc). - Jocuri care stimuleaza comunicarea  si pune in evidenta barierele lingvistice (MASTER DESIGNER - constructia unui obiect din figuri geometrice in care coordonatorul nu are voie sa arate modelul ci doar sa spuna unde sa fie asezate figurile și THE ISLAND GAME - identificarea unor insule gemene in functie de indiciile pe care le ofera cealalta persoana – lunga, seaman cu o portocata, varful de sus in A2, varful de jos in D10, etc). - TPR (Total Physical Response)  - exemplu de  invatare a unei limbi straine (in cazul nostru a limbii engleze – 10 comenzi de genul Deschide usa, Inchide usa, Stai jos, Ridica-te, etc) in doar 5 minute prin metoda raspunsului fizic total - DOMINO – joc care pune in evidenta comunicarea scrisa (fiecare elev a primit unul sau doua biletele pe care erau scrise anumite comenzi de genul: Daca cineva ia un pix in mana atunci tu te invarti in jurul scaunului de 3 ori, Daca cineva bate palma cu profesorul atunci tu te ridici si spui COOL, etc3 wishes game; My three wishes; Artifact game; My visit card; Acrostic games; • Marti: 4 11 2014 -sesiuni de team building, invatare prin cooperare si gandire laterala; activitati de grup  pentru instalarea climatului de lucru si a lucrului pe grupe; conceptul de invatare pa baza de intrebari; metode de implementare cu accent pe diferentele dintre abordarea traditionala si invatarea pe baza de intrebari/ chestionare. Ice- breaking techniques: Assumption boosting;  laddering; exaggeration, brain sketching, reversal; storyboarding; random input; decision tree; slip writing; fishbone; my mystery spot Tuckman‟s Team Development Model( Forming; Storming; Norming; Performing); Lateral thinking- Creativity- offering a new perspective on simple things. Inquiry- based learning – group work- questionnaires-cultural, geographical feature metode de predare bazate pe dezvoltarea de abilitati de lucru in echipa, cooperare in clasa, metoda jigsaw; lectia pe baza de chestionar; planificare de lectie bazata pe chestionar, invatare colaborativa; tehnici colaborative, folosirea tehnologiei in invatarea pe baza de chestionar; abilitati cheie in invatarea pe baza de chestionarstrategii de invatare prin cooperare; predarea abilitatilor sociale pentru lucru pe echipe eficient; dificultati posibile si provocari pentru aplicarea invatarii cooperative si a celei pe baza de intrebari in clasa, acesarea surselor de  internet pentru invatarea pe baza de intrebari (www.slideshare.net; www.simaulaproject.eu; www.eduwebinar.com.au; www.prezzi.com ); dezbatere Home- Schooling .                                                     
          Metodele creative de predare, pe baza de cooperare si colaborare, tehnici de lucru in grup si pe perech( folosind in timpul pandemiei break out rooms), invatarea pe baza de chestionare/ intrebari, acesarea resurselor web pentru invatarea creativa si tehnici motivationale, au fost folosite in orele de limba engleza.
          Obiectivele  procesului de predare  invatare evaluare in cadrul lectiilor de limba engleza au fost cunoasterea si promovarea exemplelor de bunã practicã cu impact asupra procesului de invatamant intercultural in Comunitatea Europeanã; formarea de competente psiho-pedagogice didactice si sociale care aplicate in plan practic sã favorizeze educatia interculturala. Elevii vor folosi metodele accumulate in orele de limba engleza cu impact asupra scopurilor lor imediate sau de lunga durata si anume imersiunea in cariera.
Botîlcă Cristina-Mihaela
e-mail: cristina.botilca@yahoo.com
asistent universitar și doctorand
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
Universitatea București
 
Diversitatea cauzelor plagiatului academic
 
 
Rezumat: Plagiatul reprezintă o problemă de actualitate, mai ales în învățământul universitar, unde cazurile sunt descoperite ulterior promovării examenelor. În articol, voi explora patru cauze principale ale plagiatului academic: materială, psihologică, tehnologică și educațională, și voi propune soluții care pot fi aplicate local, în cadrul universității. Scopul acestui articol este să arate că plagiatul academic nu este numai imoral, ci poate avea repercusiuni asupra propriei persoane și asupra întregii comunități academice.
 
Cuvinte cheie: plagiat academic, învățământ universitar, etică și integritate academică.
 
            În raportul Principii și procedee de identificare a plagiatului alcătuit de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), plagiatul este definit după cum urmează: „Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creație intelectuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente ale unei opere proprii” (Sandu et al. 1). Însă ceea ce nu se precizează este o listă a cauzelor plagiatului, deoarece majoritatea lucrărilor, inclusiv cea scrisă de membrii CNECSDTI, sunt centrate pe definiții, caracteristici și metode de depistare și de pedepsire a cazurilor de plagiat. Prin urmare, următorul eseu va discuta câteva cauze importante ale plagiatului, printre care: cauze materiale, psihologice, tehnologice și educaționale. Prezumpția de la care plecăm este următoarea: cauzele plagiatului nu se rezumă doar la cele care țin de câștiguri materiale (deși le vom discuta și pe acestea) ori de stima de sine a individului, ci și de personalitatea acestuia și de tentațiile pe care le oferă tehnologia caracteristică perioadei în care trăim. Mai mult decât atât, dacă programele și campaniile anti-plagiat s-ar construi în jurul acestor cauze, probabil că am putea alcătui obiective mai concrete, îndreptate către categorii diferite de elevi ori studenți, ba chiar profesori. Termenii centrali ai lucrării vor fi din sfera deontologiei, care este definită ca fiind „totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni” (DEX 2016), sfera psihologiei și sfera pedagogiei.
            Prima cauză pe care o analizăm, după cum am specificat în introducere, este cea materială. Deoarece cazurile prezentate de mass-media în ultima perioadă fac referire doar la plagiatul în lucrările de doctorat, vom exemplifica folosind beneficiile aduse de titlul de doctor. Legea nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice precizează că „personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată” (art. 14). Astfel, cel sau cea care deține titlul de doctor primește o dată pe lună o jumătate din salariul minim pe economie, pe lângă sporurile, compensațiile sau primele care se acordă odată cu acest beneficiu. Din punctul meu de vedere, aceasta este cauza cea mai puternică și cea mai răspândită în rândul celor care plagiază în mediul academic, pentru că tentația este mare și rezultatul este un câștig financiar ridicat.
            În publicația online Huffington Post, Paul Mashegoane analizează în detaliu expresia „Money makes the world go round” și explică schimbările majore care au avut loc la începutul secolului XXI și care au dus la popularizarea banilor ca scop în sine, nu ca mijloc. El spune că „Este interesant să observăm dinamica relației pe care o au oamenii cu banii. Veți vedea că atunci când cineva vă întâlnește pentru prima dată, vă întreabă unde stați și unde lucrați. Mi-am dat seama că aceste întrebări sunt puse pentru a determina statutul dvs. financiar” (The Sad Money Centric World). În același articol, el pune semnul egal între bani și putere, învinovățind mass-media pentru crearea iluziei că bogăția înseamnă o viață luxoasă. Așadar, întorcându-ne la prima cauză a plagiatului, putem observa cu ușurință că sfera materială joacă un rol extrem de important ca motivație extrinsecă (externă), iar plagiatul devine un mijloc de obținere a unor foloase materiale nemeritate.
            A doua cauză pe care o discutăm este cea psihologică. Psihologia, ca știință, ne ajută să înțelegem mai bine comportamentele indivizilor, să le explicăm și să le găsim cauzele. În acest caz, putem aplica foarte ușor informațiile pe care ea ni le pune la dispoziție și putem prezice, în funcție de personalitate sau de trăsăturile comportamentale, cine este predispus la acte de plagiat. În lucrarea Identifying and profiling scholastic cheaters: Their personality, cognitive ability and motivation, Williams, Nathanson și Paulhus arată că indivizii care au tendințe comportamentale care țin de „triada sumbră” (denumire dată de cei trei cercetători) - machiavelism, narcisism și psihopatie - vor plagia mai mult decât cei care nu au aceste manifestări (293-307). Așadar, unele trăsături de personalitate sunt asociate cu o obsesie nestăvilită pentru realizări profesionale, de regulă în detrimentul autenticității, dând naștere unei tendințe de a plagia. La polul opus se află cei care urmează regulile eticii academice și care manifestă trăsături comportamentale tipice indivizilor cu valori morale puternice și stabilitate emoțională în relațiile cu ceilalți.
            În Exploring the relationship between Internet ethics in university students and the big five model of personality, Karim, Zamzuri și Nor susțin că prezența plăcută a individului, conștiinciozitatea și abilitatea de a construi relații interpersonale de durată sunt semne că respectiva persoană nu este predispusă la acte de plagiat, pentru că poate inhiba tentațiile care duc la încălcarea normelor etice academice (89-93). Așadar, de aici putem trage concluzia că plagiatul nu apare doar din dorința de câștiguri materiale, ci se poate manifesta și din cauza personalității persoanei în cauză, uneori poate nu sută la sută conștientă de acțiunile sale (care pot avea loc mai mult dintr-un impuls comportamental).
            A treia cauză pe care o analizăm este cea tehnologică, un lucru deloc surprinzător având în vedere rapiditatea dezvoltării tuturor aspectelor legate de tehnologie și a invențiilor inovatoare din toate domeniile. Însă, atunci când vine vorba de plagiat, nivelul tehnologic poate căpăta aspecte total diferite: de la tradiționalul telefon cu internet până la căști minuscule cu bluetooth. Așa cum am precizat și în cazul primei cauze (cea materială), și aici intervine un anumit tip de tentație: informațională. În lucrarea Reasons for Plagiarism in Higher Education, un grup de cercetători din Slovenia au realizat un studiu prin care au demonstrat că cele mai des întâlnite cauze ale plagiatului în mediul academic sunt accesibilitatea informației și dezvoltarea tehnologiei comunicării (Šprajc et al. 41). Tot ei afirmă că „de vreme ce plagiatul este văzut nu doar ca o chestiune academică, este important să îl legăm de viețile personale ale studenților într-o relație strânsă cu factori sociali precum viața în era digitală, expunerea zilnică la internet” (Šprajc et al. 41).
            Există numeroase studii care să susțină faptul că accesul la internet acționează ca un catalizator pentru dorința și ușurința de a plagia (Sulikowski). Mai mult decât atât, cercetătorii sloveni au descoperit prin intermediul sondajului lor că studenții oferă în cele mai multe cazuri următoarele motive pentru a justifica plagiatul sau copiatul (toate în categoria accesului la tehnologie și la informație): „Este ușor pentru mine să copiez datorită tehnologiei actuale”, „Pot să accesez cu ușurință materiale pe internet”, „Pot să combin cu ușurință materiale din mai multe surse de pe internet” (Šprajc et al. 36). Putem conchide prin faptul că tehnologia actuală și accesul la informațiile de pe internet reprezintă o cauză validă a plagiatului în mediul academic.
            A patra și ultima cauză pe care o discutăm este cea educațională, care cuprinde metode și tehnici de predare deficitare la clasele I-XII. Într-un interviu oferit lui Mircea Vasilescu, rectorul Universității București prof. univ. dr. Mircea Dumitru afirmă că, la școală, elevii sunt uneori învățați să preia informația ca atare și să o reproducă în timpul examenelor. Acesta spune că elevii școlii de astăzi „sunt, pe bună dreptate, prinși într-un fel de a învăța vetust, învechit” și că „practica aceasta, a reproducerii de texte învățate pe de rost sau, și mai rău, dictate la clasă, este extrem de nocivă pentru elevi” (Dilema Veche). Din păcate, aceste metode de predare bazate pe repetiție învață elevul că plagiatul este acceptabil, iar el va intra în mediul universitar convins că repetiția unor idei care nu îi aparțin și însușirea cuvintelor altcuiva sunt practici încurajate și nesancționabile.
            Studiul Reasons for Plagiarism in Higher Education nu ne arată doar că tehnologia facilitează plagiatul, ci și că factorii de predare-învățare sunt extrem de importanți în ceea ce privește justificarea oferită de elevii care au participat la sondaj. Dacă pe locul I se află accesul la informație și dezvoltarea tehnologiei comunicării, pe locul II apar ceea ce Šprajc numește „teaching factors”, și anume: „Cerințele sunt prea dificile”, „Profesorul nu a explicat bine”, „Nu ni s-a spus ce este acela un act de plagiat”, „Profesorilor nu le pasă”, „Profesorii nu citesc eseurile făcute de studenți” (36). După cum observăm, problema persistă și în mediul academic, nu numai în cazul învățământului preuniversitar. Lipsa interesului din partea profesorului, tehnici de predare învechite și bazate pe repetiție, neinformarea cu privire la plagiat, toate acestea sunt cauze educaționale care duc la apariția cazurilor de furt intelectual.
            Soluțiile care trebuie propuse nu pot fi luate la nivel global, deoarece accesul la informație nu poate fi restricționat, nici cel la tehnologie. În prezent, soluția care s-a implementat deja constă într-un curs de etică și integritate academică, realizat în primul semestru al fiecărui ciclu de licență, respectiv master. O altă soluție ajutătoare pentru studenți ar fi și un curs de scriere și redactare academică, în al doilea semestru din primul an din ciclul de licență și de master. În acest fel, studenții pot afla nu doar informațiile brute, ci pot exersa scrierea eseurilor academice, pot planifica lucrări mai importante, cum ar fi cea de licență sau disertația. În ceea ce privește raportarea unui caz de plagiat, studenții trebuie să știe că există o comisie de etică în universitate, care îi poate ajuta în demersul lor, și că nu este imoral să atragi atenția asupra acestor fapte, ci să le accepți ca obișnuite.
            În concluzie, acest eseu a prezentat patru mari cauze ale plagiatului, pornind de la cea mai des discutată și mediatizată, și anume cauza materială, trecând apoi la cauza psihologică (ce ține de personalitatea și temperamentul fiecărui individ în parte), apoi la cauza tehnologică și sfârșind cu cea educațională sau pedagogică. Indiferent de cauzele de la care pleacă actele de plagiat și de copiat, este foarte important ca elevii și studenții să fie informați cât mai devreme cu putință despre consecințele pe care le atrage încălcarea regulilor morale academice. Din punctul meu de vedere, profesorii care predau în învățământul preuniversitar nu sunt destul de informați cu privire la plagiat și, prin urmare, nu pot informa la rândul lor elevii. Desigur, în mediul universitar, unde cerințele sunt mai mari, plagiatul este discutat mai îndeaproape, însă nici aici studenții nu cunosc sancțiunile ori cazurile în care este vorba de plagiat sau autoplagiat. Cauzele sunt diverse, iar dacă ar fi studiate în profunzime, probabil că și metodele de prevenire sau cele coercitive ar avea obiective mai concrete, care ar da rezultatele așteptate.
 

Bibliografie: 

 
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”. Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită). Univers Enciclopedic Gold, 2016.
Dumitru, Mircea. Principiul Xerox - interviu cu prof. dr. Mircea Dumitru, ministrul Educației Mircea Vasilescu. Dilema Veche, 15-21 decembrie 2016. online. 17 decembrie 2018. <https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/principiul-xerox-interviu-cu-prof-dr-mircea-dumitru-ministrul-educatiei>.
Karim, N. A., N. A. Zamsuri și Y. M. Nor. „Exploring the relationship between Internet ethics in university students and the big five model of personality.” Computers & Education (2009): 89-93.
Mashegoane, Paul. „The Sad Money Centric World.” Huffington Post 02 aprilie 2014. 18 decembrie 2018. <https://www.huffingtonpost.com/paul-mashegoane/the-sad-money-centric-wor_b_4717644.html?guccounter=1>.
Monitorul Oficial nr. 492 din 28 iunie 2017. Lege-Cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Emitent: Parlamentul României, fără an.
Sandu, Dumitru, și alții. „Principii și procedee de identificare a plagiatului.” raport tehnic. 2017.
Šprajc, Polona, și alții. „Reasons for Plagiarism in Higher Education.” Organizacija, Volume 50 (Number 1, February 2017): 33-46.
Sulikowski, M. „Copy, paste, plagiarize: Teaching scholarship to a generation of googler requiers prevention, detection and action.” Vanderbilt Magazine (2008).
Williams, K. M., C. Nathanson și D. L. Paulhus. „Identifying and profiling scholastic cheaters: Their personality, cognitive ability and motivation.” Journal of Experimental Psychology: Applied (2010): 293-307.
 
 
           
Stoica Larisa-Elena
e-mail: stoica.larisa91@yahoo
Colegiul Tehnic ,,August Treboniu Laurian”, Agnita
 
 
Învățarea centrată pe elev
 
 Rezumat: Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de învăţare şi îl învaţă aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii alături de alţii şi ale rezolvării de probleme.
 
Cuvinte cheie: Invățare centrată, metode, strategii de predare.
 
Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea eficacităţii procesului lor de învăţare şi în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Aceste avantaje ale metodelor centrate pe elev ajută la pregătirea individului atât pentru o tranziţie mai uşoară spre locul de muncă, cât şi spre învăţarea continuă.
Principii:
Principiile care staul la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:
• Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.
• Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
• Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în grijă.
• Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este de faţă.
• Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor.
• Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.
• Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.
 
Iată câteva exemple de învăţare centrată pe elev:
 
• Procesul de predare are trei faze, iar fiecare necesita metode adecvate. (Vezi metoda PAR)
1. Prezinta: Metode de prezentare de noi cunostinte elevilor sau de incurajare in a le gasi singuri, ceea ce poate implica fapte, teorii, concepte, povestiri etc.
2. Aplica: Metode care sa-i oblige pe elevi sa aplice noile cunostinte care le-au fost doar prezentate. Aceasta este singura modalitate de a te asigura ca elevii formeaza concepte despre noul material pentru a il intelege, a si-l aminti si a il folosi corect pe viitor.
3. Recapituleaza: Metode de incurajare a elevilor sa isi aminteasca vechile cunostinte in vederea clarificarii si concentrarii asupra punctelor cheie, asigurarii unei bune intelegeri si punerii in practica si verificarii cunostintelor mai vechi.
 
• Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau activităţi care să îi implice pe elevi.
• Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor.
• Elevii pot beneficia de meditaţii, în cadrul cărora pot discuta despre preocupările lor individuale cu privire la învăţare şi pot cere îndrumări.
• Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată – nu li se oferă informaţii standardizate.
• Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
• Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar fi studiile de caz şi simulările.
• Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic / kinetic)
• Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită participarea activă a elevilor la învăţare.
• Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în cazul lor
 
Predarea în vederea învăţării active: descrierea materialelor de instruire
• Cadrele didactice şi elevii trebuie să fie conştienţi de stilurile de învăţare pe care le preferă şi, în consecinţă, de modul cum învaţă cel mai ine. În materialele de instruire se prezintă un simplu chestionar care se poate folosi pentru elevi la identificarea stilurilor lor de învăţare.
Strategii de predare în vederea învăţării active
  Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care trebuie legată de ceea ce elevul ştie deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, stabilite în context semnificativ şi legate de viaţa reală. Ele nu trebuie să implice doar repetarea unor lucruri, deoarece acest lucru duce la învăţarea “de suprafaţă” şi nu la învăţarea “de profunzime”.
  Având în vedere faptul că învăţarea elevilor va implica erori, sarcinile trebuie să le ofere ocazia de a se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi reacţia profesorului, precum şi de a face alte verificări de “conformitate cu realitatea”.
 
Bibliografie:
 
Babanski, I.K., 1979, Optimizarea procesului de învăţământ, E.D.P., Bucureşti.
Chancerel, J.L., 1991, Evaluarea şi instruirea: o metapractică, in „Revista învăţământului preşcolar”, nr. 4.
Moise, C., Concepte didactice fundamentale, vol. I, Ed. Ankarom, Iaşi, 1996;
Roman, Ioan, Popescu, Pelaghia, 1980, Lecţii în spiritul metodelor active, E.D.P., Bucureşti
Stoica Larisa-Elena
e-mail: stoica.larisa91@yahoo
Colegiul Tehnic ,,August Treboniu Laurian”, Agnita
 
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DIDACTICE
 
 
     Rezumat: Prezentul articol se referă la perfecţionarea procesului de învăţământ presupune crearea unui cadru organizatoric propice realizării obiectivelor instructiv-educative stabilite.

Cuvinte cheie: activitate frontală, activitate individuală, activitate pe grupe
 
Această acţiune se realizează prin:
  • diversificarea formelor de organizare a activităţii în cadrul lecţiei care continuă să reprezinte forma organizatorică de bază;
  • creşterea ponderii altor forme de organizare a procesului instructiv-educativ cum sunt: excursiile, vizitele, activităţile de teren, activităţile practice etc.
În organizarea procesului de învăţământ se are în vedere îmbinarea optimă, conform obiectivelor urmărite, a trei principale forme de activitate:
  • Activitatea frontală, cu întreaga clasă;
  • Activitatea pe grupe de elevi;
  • Activitatea individuală.
 
Activitatea frontală
Formă predominantă de organizare a activităţii în lecţia tradiţională, ponderea acesteia se reduce treptat în învăţământul modern. Concomitent se schimbă şi conţinutul ei. Dacă până nu demult conţinutul activităţii frontale era orientat cu precădere spre transmiterea cunoştinţelor, profesorul şi materialul demonstrat de acesta constituind principalele surse de informaţie pentru elevi, acum, în centrul acestei forme de muncă, prinde din ce în ce mai mult contur funcţia profesorului ca organizator şi îndrumător al activităţii de învăţare pe care o realizează elevul. Astfel, activitatea cu întreaga clasă are pe de o parte menirea să  pregătească activitatea de grup sau individuală, punându-se şi delimitându-se problemele ce trebuie studiate şi clarificate, metodele ce trebuie folosite şi etapele ce trebuie parcurse. Pe de altă parte, cu colectivul întregii clase se dezbat şi rezultatele activităţii de grup şi individuale, se trag concluzii, se fac generalizări, se apreciază calitatea muncii depuse.
     Activitatea frontală presupune relaţia profesorului cu întreg colectivul clasei, se lucrează în acelaşi timp cu toţi elevii angajaţi în aceeaşi activitate. Această formă de organizare asigură manifestarea rolului de conducător al profesorului cu toate consecinţele ce decurg de aici. În esenţă, un asemenea context pedagogic impune raportarea la nivelul mediu al clasei – nivel la care se află majoritatea elevilor din colectivul respectiv.
     Avantajul constă în faptul că, din punct de vedere intelectual, se realizează o omogenitate a colectivului, cu care se lucrează, deci conţinutul şi metodele vor fi adecvate particularităţilor tuturor elevilor din clasa respectivă
     Dezavantaje majore:
  • dificultatea cunoaşterii elevilor
  • posibilitatea redusă de dezvoltare a aptitudinilor individuale şi de motivaţie
  • dificultăţi de realizare a relaţiilor de colaborare între elevii cu posibilităţi/performanţe diferite
  • apariţia tendinţelor de dezvoltare unilateral intelectuală
Activitatea pe grupe
Superioritatea soluţionării problemelor în condiţii de grup, faţă de rezolvările individuale a fost demult confirmată de cercetările de psihologie socială.
     În studiul biologiei activitatea de grup se foloseşte în vederea realizării unor observaţii, experienţe, lucrări practice. În funcţie de condiţiile materiale şi de timp grupele pot executa concomitent aceeaşi lucrare sau lucrări diferite, dar care concură la elucidarea aceleiaşi probleme, deci ale căror rezultate pot fi corelate şi sintetizate.
     De regulă, grupele sunt permanente, ele se consituie cel puţin pe durata unui an şcolar. În ceea ce priveşte componenţa grupelor se pare că s-a optat în special pt. organizarea unor grupe eterogene, formate din elevi buni, slabi şi mediocri. Eficienţa grupelor ar creşte dacă prof., la alcătuirea lor, ar avea în vedere în mai mare măsură, particularităţile individuale ale copiilor, aptitudinile, înclinaţiile şi interesele acestora.
     Activitatea pe grupe presupune operarea subgrupării în cadrul colectivului clasei, în funcţie de obiectivele didactice.
     Avantaje majore:
  • activizează în mai mare măsură
  • stimulează motivaţia învăţării
  • transformă elevul în subiect al educaţiei
  • permite valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor individuale
  • formează şi dezvoltă spiritul de cooperare şi deschidere spre interacţiune.
 
Activitatea individuală
     Presupune că, în funcţie de particularităţile psihoindividuale, elevii să fie angajaţi în realizarea unor sarcini de învăţare pe măsura acestora, adecvate din acest punct de vedere; prezintă marele avantaj de a crea posibilitatea ameliorării şi dezvoltării nivelului de învăţare individual. Aplicată în învăţământul tradiţional, aproape exclusiv în sfera rezolvării temelor pentru acasă, acest tip de activitate tinde să ocupe locul pe care îl merită în procesul lecţiei, pe măsură ce îmbogăţirea bazei materiale a studiului biologiei permite acest lucru. De asemenea, elaborarea unor mijloace ajutătoare (fişe de lucru pt elevi) permite desfăşurarea de activităţi individuale.
     Activitatea individuală a elevului la lecţiile de biologie vizează pe lângă însuşirea indipendentă a unor cunoştinţe şi acomodarea acestuia cu metode de investigaţie larg utilizate în acest domeniu: observaţia, experimentul, descrierea, comparaţia, clasificarea etc. Prin activitatea independentă se verifică şi progresul realizat de elev.
 
Bibliografie:
***Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de Limba şi literature română (învăţământ primar şi gimnazial), 2002, CNC, Editura Aramis, Bucureşti
*** Curriculum Naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă, 1998, MEN, CNC, Editura Corint.
Bunescu, V., Giurgea, Maria, 1982, Principii de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ, in Didactica (coord. D. Salade), E.D.P., Bucureşti.
Cerghit I., Neacşu, I., Negreţ-Dobridor, I., Pânişoară, I.-O., 2001, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi.
Cerghit, Ioan, 1980, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti.
Stoica Larisa-Elena
e-mail: stoica.larisa91@yahoo.ro
Colegiul Tehnic ,,August Treboniu Laurian”, Agnita
 
 
Modalități de formare a cadrelor didactice
 
 
     Rezumat: Formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se realizează printr-un sistem de instituţii, organizaţii şi structuri ale acestora, între care se stabilesc relaţii ierarhice şi relaţii funcţionale menite să asigure coerenţa, compatibilitatea şi respectarea standardelor de calitate în proiectarea, realizarea şi evaluarea programelor de formare continuă la nivel naţional.
 
Cuvinte cheie: formare, forme de organizare,  perfecţionare
     
 Pornind de la ideea ca un bun pedagog, pe lângă stăpânirea conţinutului disciplinei pe care o predă şi a tehnicilor de lucru specifice profesiei didactice are nevoie şi de o cultură generală bogată, care să-i ofere posibilităţi de intervenţie educativă  adecvată în situaţii diverse, vom dezbate in continuare importanta formarii si perfectionarii competentelor didactice:
       În domeniul educaţiei moderne din ultimul deceniu o axă de importanţă majoră este cea a formării continue a adulţilor, care trebuie să fie în relaţie directă cu validarea în serviciu.
       Gerard Vaysse, unul dintre specialiştii de vază din domeniu, vine să precizeze că scopul formării continue este acela de a pregăti cetăţeni care să înveţe de-a lungul vieţii, deoarece Europa sec. XXI va fi cea a cunoaşterii. Cercetătorul formulează ideea că acest proces presupune o revoluţie coperniciană în conştiinţa profesională şi tinde ca cel implicat să obţină efecte durabile în practicarea meseriei.
      Obiectivele esenţiale ale formării continue sunt următoarele:
• dezvoltarea individuală şi profesională prin achiziţionarea de noi competenţe (didactica disciplinei, iniţierea în noile tehnologii);
• sporirea calităţii sistemului educaţional;
• cunoaşterea ambianţei sociale.
Principalele forme de organizare a formării continue/perfecţionării personalului didactic din învăţământul preuniversitar sunt:
(1) a)activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul unităţii de învăţământ sau pe grupe de unităţi, respectiv comisii metodice, catedre şi cercuri pedagogice;
b)  sesiunile metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de experienţă pe probleme de specialitate şi psihopedagogice;
c)  stagiile periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul ştiinţelor educaţiei;
d)  cursurile organizate de societăţi ştiinţifice şi alte organizaţii profesionale ale personalului didactic;
e)  cursurile de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice;
f) stagii/programe realizate prin activități de mentorat pentru dezvoltarea profesională;
g)  cursurile de pregătire şi examenele pentru obţinerea definitivării în învăţământ sau a gradelor didactice;
h)  cursurile de pregătire şi perfecţionare pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de control, potrivit unor programe specifice;
i)   bursele de perfecţionare şi stagiile de studiu şi documentare, realizate în ţară şi în străinătate;
j)   cursurile postuniversitare de specializare;
k)  studiile universitare de masterat;
l)   studiile universitare de doctorat.
      (2) Programele de conversie profesională intră în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior şi se desfăşoară în baza unor norme metodologice specifice.
     (3) Evaluarea şi validarea achiziţiilor dobândite de personalul didactic prin diferite programe şi forme de organizare a formării continue/perfecţionării se efectuează prin sistemul de recunoaştere, echivalare şi acumulare a creditelor profesionale transferabile. 
Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi social proiectată, realizată şi dezvoltată în cadrul sistemului de învăţămînt, cu funcţie managerială de reglare-autoreglare continuă a procesului de învăţămînt, la toate nivelurile sale de referinţă (funcţional-structural-operaţional).
      La nivel funcţional, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de convertire practică a finalităţilor de sistem (ideal, scopuri ale educaţiei) în obiective angajate în cadrul procesului de învăţămînt, în mediul şcolar şi extraşcolar. La nivel structural, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de valorificare deplină a tuturor resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem şi de proces.
       La nivel operaţional, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de proiectare, realizare, dezvoltare şi finalizare a activităţilor specifice procesului de învăţămînt (lecţii, cursuri, seminarii, lucrări practice, ore de dirigenţie; activităţi extraşcolare/cu: elevii, cadrele didactice, părinţii, alţi reprezentanţi ai comunităţii educative; activităţi: manageriale, metodice, de asistenţă psihopedagogică şi socială, de orientare şcolară şi profesională, de consiliere etc.), în condiţii optime, corespunzător contextului intern şi extern existent, pe termen scurt, mediu şi lung.
      Analiza activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele pedagogice de formare, în general, şi de formare continuă, în mod special.
      Formarea constituie funcţia centrală a educaţiei (exprimată ca formare-dezvoltare permanentă necesară pentru integrarea socială optimă a personalităţii umane).
      Astfel, formarea subordonează din punct de vedere funcţional “învăţămîntul care nu este decît un caz particular al formării”. Între educaţie şi instruire, “matricea sa de funcţionare se actualizează în mod diferit în formarea profesorilor, în formarea adulţilor în general sau în formarea elevilor” .
      Conceptul de formare continuă defineşte liniile pedagogice esenţiale pentru activitatea de perfecţionare a cadrelor didactice, linii conturate la nivelul sistemelor de învăţămînt, pe fondul evoluţiilor înregistrate în anii 1975-1985, prin consolidarea reformelor deja întreprinse şi reevaluarea priorităţilor într-o societate bazată pe tehnologii avansate.
 Depăşind semnificaţia tradiţională, de “remediu la carenţele formării iniţiale insuficientă pentru întreaga carieră profesională” (didactică), formarea continuă, în accepţia sa (post)modernă, “începe să fie concepută ca un proces de lungă durată şi de învăţare permanentă”, cu două funcţii generale:
a) perfecţionarea şi înnoirea practicilor profesionale prin “actualizarea cunoştinţelor însuşite în timpul formării iniţiale”;
b) completarea formării iniţiale, inclusiv prin “schimbarea eventuală a orientării profesionale, cu noi competenţe sancţionate prin diplome”.
      Aceste funcţii, accentuate în mod specific la nivelul unor sisteme de educaţie, generează formule diferite de organizare a formării continue: formare în timpul profesiei, formare avansată, formare de/pentru (re)calificare
      La nivel de politică a educaţiei, toate variantele evocate vizează perfecţionarea personalului didactic.        La nivel conceptual, formarea continuă “ar putea fi definită drept ansamblu de activităţi şi de practici care cer implicarea educatorilor pentru amplificarea cunoştinţelor proprii, perfecţionarea deprinderilor, analiza şi dezvoltarea atitudinilor profesionale”
      Obiectivele activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice pot fi definite la nivel general şi specific, fiind exprimate în termeni de formare continuă, domeniu în care există un anumit consens în cadrul sistemelor de învăţămînt din ţările dezvoltate.
Obiective generale ale perfectionarii:
1) dezvoltarea personală şi socioprofesională a cadrului didactic obiective specifice:
 a) actualizarea competenţelor de bază pedagogice, de specialitate;
b) însuşirea de noi competenţe;
c) aplicarea competenţelor de bază la nivelul didacticii specialităţii/specialităţilor;
 d) iniţierea în utilizarea unor noi strategii, metode, mijloace de predare-învăţare-evaluare);
2) ameliorarea sistemului de formare continuă/instituţii, ofertă de cursuri, practici pedagogice (obiective specifice:
 a) favorizarea interdisciplinarităţii pe fondul valorificării conceptelor de bază;
 b) stimularea cercetării pedagogice/inovaţiei la nivel individual şi în grup/echipă;
 c) aplicarea paradigmelor educaţionale la nivelul şcolii şi al clasei/vezi teoria curriculumului; managementul educaţiei;
d) dezvoltarea comportamentelor psihosociale necesare managementului resurselor umane);
 3) cunoaşterea mediului pedagogic şi social ((obiective specifice:
a) favorizarea relaţiilor şcolii cu diferiţi agenţi sociali: economici, comunitari, culturali, politici etc.;
b) raportarea sistemului de învăţămînt la problematica socio-economică;
c) adaptarea la schimbările socio-culturale specifice societăţii postindustriale/informatizate;
d) studierea factorilor psihosociali care influenţează comportamentele elevilor)
      Conţinutul activităţilor de perfecţionare a cadrelor didactice, corespunzător obiectivelor prezentate, include programe (post)universitare de: pedagogie generală (fundamentele pedagogiei, teoria educaţiei, didactică generală), didactica specialităţii/metodica predării, teoria curriculumului, management şcolar, formare avansată (la disciplinele de specialitate).
      Evoluţia activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice are loc pe circuitul metodologic: formare iniţială – formare continuă – autoformare.
      Sistemele (post)moderne de învăţămînt accentuează continuitatea celor trei secvenţe de instruire permanentă congruente la nivel de politică a educaţiei.
      Formarea iniţială, organizată la nivel universitar pentru toate categoriile de cadre didactice, are un caracter mai deschis, “asociind la competenţa disciplinei o pregătire pentru întîlnirea cu copii şi adolescenţii, inclusiv cu cei aflaţi în mare dificultate şcolară”.
      Formarea continuă urmăreşte perfecţionarea practicii pedagogice valorificînd mai multe modele alternative “care permit aprofundarea reflexiei şi consolidarea cunoştinţelor noi” în situaţii diversificate, proprii procesului de învăţămînt.
      Autoformarea apare astfel ca o consecinţă a sistemului de formare (iniţială-continuă), expresie a transformărilor inovatoare promovate în cadrul procesului de învăţămînt, a cercetărilor pedagogice finalizate la nivelul practicii didactice, a normelor sociale care instituie în şcoală “o adevărată cultură a autonomiei pedagogice”.
      Aceste proiecte au rolul de a initia, derularea şi facilita proiecte de mobilitate pentru cadrele didactice în sensul în care ele reprezintă o parte componentă a programelor de dezvoltare profesională continuă şi iniţială.Aceste programe sunt realizabile, în universităţi şi instituţii specializate în formare continuă, prin: cursuri, conferinţe pedagogice, seminarii, stagii intensive şi extensive, acţiuni practice, învăţămînt la distanţă, universităţi de vară, excursii tematice (de documentare, studiu etc.).
Ana Maria Bedreagă
e-mail: anamariabedreaga@gmail.com
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
 
Scenariul unei ore de consiliere cu părinţii
 
Rezumat: Acest articol descrie scenariul unei ore de consiliere cu părinţii având ca temă prevenţia consmului de alcool în rândul adolescenţilor, punctând obiectivele vizate, resursele necesare şi schiţând principalele momente din scenariul activităţii.
 
Cuvinte cheie: prevenţie, alcool, părinţi, consiliere, adolescenţi
 
Consilierea părinţilor este de câţiva ani una din atribuţiile profesorului diriginte. De obicei, această activitate este concepută ca un demers individualizat, centrat pe educabil, în care profesorul şi părintele discută despre progresul şcolar al elevului, despre comportamentul acestuia, starea sa emoţională şi orice alt aspect semnificativ pentru parcursul educaţional.
Există însă situaţii tip, dificultăţi cu caracter general, provocări pe care le vor întâlni majoritatea părinţilor, de aceea consider oportune activităţi de consiliere frontale, cu întreg grupul de părinţi ai clasei centrate pe probleme spinoase ale societăţii contemporane cum ar fi, de exemplu, consulul de alcool în rândul adolescenţilor, o situaţie delicată, dar a cărei prevenţie trebuie tratată cu pragmatism. În cele ce urmează, vă propun un proiect de activitate având ca temă consmul de alcool în rândul adolescenţilor, activitate ce ar putea fi organizată cu părinţii clasei la care suntem profesor diriginte, pornind de la ideea că adulţii trebuie să îşi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte consumul de alcool de către minori. 
Deși în România comercializarea și consumul alcoolului către/de către minori sunt interzise prin lege, de fapt băuturile alcoolice sunt la îndemâna copiilor și adolescenților, aceștia putând să le cumpere nestingheriți din orice magazin, iar adeseori consumul de alcool are loc cu acordul părinților care nu conștientizează pericolele acestui obicei. Întrucât arareori consmul de alcool se produce în mediul şcolar, o activitate de prevenţie eficientă ar putea fi orientată spre părinţi, ca beneficiari secundari ai actului educaţional. 
            Consumul de alcool este un obicei foarte răspândit în toate mediile sociale, de subliniat fiind penetrația alcoolului la populația de vârstă tânără (11-13 ani). Consumul de alcool constituie o problemă care depășește consecințele strict biologice, el poate sta la baza unor accidente de muncă, de circulație, sinuciderii sau la originea criminalității. Studiile efectuate arată că obiceiul consumului de alcool începe din adolescență și la debutul vârstei adulte, dar consecințele patologice nu apar decât în decursul mai multor ani. Chiar dacă studiile arată că alcoolismul cronic e rareori răspândit în rândul adolescenţilor, chiar şi în cazul consumului ocazional, efectele acestuia nu trebuie neglijate. Nu se pot ignora efectele consumului de alcool asupra organismului în dezvoltare: dupa o noapte de beţie, ficatul este afectat şi are nevoie de câteva zile pentru a se reface şi a reveni la o funcţionare normală; ritmul cardiac poate deveni neregulat, iar inima se poate chiar opri; temperatura corpului scade şi poate duce la hipotermie, în special în anotimpurile reci; scăderea glicemiei poate duce la convulsii sau chiar comă; poate ascunde alte probleme psihice, precum depresia sau anxietatea, care rămân astfel netratate. Alcoolul acţionează asupra sistemului nervos, pe centrii ce coordonează funcţiile cerebrale complexe, conştienţa şi emoţiile. Alcoolul are un efect narcotic care se instalează după un stadiu iniţial de excitaţie, caracterizat prin dispariţia inhibiţiilor, ceea ce conduce la dispariţia cenzurii morale şi comportamente improbabile pe care le vor regreta ulterior. Peste 75% dintre liceenii români recunosc că au consumat alcool ocazional. Dintre aceştia, 28%, admit că au consumat alcool în exces (mai mult de cinci băuturi tari, într-un interval de câteva ore). Una din cauzele principale de deces în rândul adolescenţilor, este legată de accidentele autocauzate de consumul excesiv de alcool. Consumul de alcool scade inhibiţiile specifice vârstei, predispune adolescentul la o viaţă sexuală necorespunzătoare (sex neprotejat) şi creşte riscul contactării unei boli cu transmitere sexuală sau apariţiei unei sarcini nedorite.
            Activitatea pe care o voi exemplifica în continuare a fost concepută ca o întâlnire relaxată, informală, la care am preconizat că vor participa, pe parcursul a 50-60 de minute, 20-25 de părinţi, implicând resurse minimale flipchart, o fişă de lucru (Mituri şi adevăruri despre consumul de alcool la adolescenţi) laptop, videoproiector.
            Scopul demersului este unul de conştientizare, propunându-mi să ajut părinţii să înţeleagă capcanele consumului de alcool de către adolescenţi precum şi pericolele acestui obicei, prin proiectarea unor obiective simple: cunoaşterea efectelor consumului de alcool asupra organismului în dezvoltare, cunoaşterea efectelor consumului de alcool asupra psihicului adolescenţilor, cunoaşterea efectelor consumului de alcool în comportamentul adolescenţilor. De asemenea, un aspect important este valorizarea părinţilor ca sursă de educaţie.
            Scenariul activităţii a debutat cu un moment de spargere a gheţii organizat pe grupe de câte cinci-şase părinţi care au fost invitaţi să participe la un exerciţiu de brainstorming. Participanţii notează pe foaia de flipchart câteva cuvinte care le vin în minte atunci când vorbim despre consumul de alcool. Evaluarea se face frontal, fiecare grupă prezintă cuvintele-cheie asociate fenomenului. Profesorul oferă o sinteză a aspectelor puse în discuţie.
            Pentru conştientizarea efectelor consumului de alcool asupra adolescenţilor, am propus o discuţie pe tema mituri şi realităţi despre alcool. Astfel, se distribuie fiecărui părinte o fişă care conţine diverse afirmaţii despre consumul de alcool, urmând ca părintele să bifeze în dreptul fiecărui enunţ dacă îl consideră adevărat sau fals. Exemple de afirmaţii: Alcoolul nu constituie o problemă, numai dacă e consumat în cantități mari; Băuturile alcoolice nu creează dependenţă; Alcoolul induce o stare de veselie, Doar oamenii slabi devin dependenţi de alcool, Consumul excesiv de alcool nu poate ucide un adolescent,  75% din adolescenţi recunosc că au consumat ocazional alcool etc.
            După ce părinţii au parcurs fişa, profesorul prezintă informaţii despre consumul de alcool în rândul adolescenţilor. Pe parcursul prezentării, părinţii verifică în ce măsură afirmaţiile de la exerciţiul anterior sunt realităţi sau mituri.
            În finalul activităţii, ca moment de debriefing, fiecare părinte e invitat să facă un scurt ceck-out al activităţii (ce a aflat, ce convingere i s-a schimbat, i s-a părut utilă sau nu activitatea, cum se simte în acest moment, cum s-a simţit în timpul activităţii etc.). E obligatoriu ca fiecare participant să spună măcar un cuvânt.
            Din puctul meu de vedere, situaţia ideală ar fi ca în societatea românească, consumul de alcool în rândul minorilor să fie un fenomen tabu, puternic respins de mentalitatea colectivă. Din păcate, nu este cazul, căci în societatea noastră alcoolul e privit cu indulgenţă, simpatie, umor, consumul lui fiind văzut uneori ca dovadă a maturităţii şi bărbăţiei. Convingerea mea nestrămutată este că, în rândul adolescenţilor, consumul de alcool se face adeseori cu acordul părinţilor, de aceea consider că o activitate de prevenţie ca cea exemplificată în acest articol e mai mult decât binevenită.
 
 
Bibliografie:
 
Prevenirea consumului de droguri la adolescenţi prin intervenţii active în şcoală: suport de curs pentru cadre didactice din învăţământul gimnazial şi liceal. -Bucureşti:Catharsis, 2019
Ana Maria Bedreagă
e-mail: anamariabedreaga@gmail.com
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
 
Exerciţiu de dezvoltare personală în ora de consiliere şi orientare
 
Rezumat: Acest articol descrie scenariul unei ore de consiliere având ca temă acceptarea de sine, cunoaşterea şi împrietenirea cu propriile defecte, punctând obiectivele vizate, resursele necesare şi schiţând principalele momente din scenariul activităţii.
 
Cuvinte cheie: consiliere, acceptare, defect, autocunoaştere, conştientizare
 
            Acceptarea de sine este una din marile provocări ale vieții emoționale. Adeseori creștem într-un mediu în care nu am fost învățați să ne acceptăm defectele, atitudinea celor cu care copilul/adolescentul are relații de atașament fiind una de critică, judecată. Am remarcat, de asemenea, că adolescenților le este extrem de greu să își identifice calitățile sau să recunoască aspectele pozitive ale propriilor defecte sau emoții negative. De aceea, în cele ce urmează, împărtășesc cu dumneavoastră proiectul unei activități didactice din cadrul orei de dirigenție, care își propune să îi ajute pe elevi să se înțeleagă, să se accepte și să se valorizeze. Aceasta a fost proiectată pentru clasa a XI-a, având în vedere că succesul unui astfel de exerciţiu e determinat atât de un anumit nivel de autocunoaştere din partea elevilor şi a profesorului, cât şi de existenţa unui cadru de siguranţă intrinsec coeziunii unui grup, de aceea m-am gândit la un nivel de şcolaritate care să facă posibile aceste aspecte.
            Tema propusă este „Acceptarea de sine”, grupa de vârstă a participanţilor 17-18 ani, iar resursa materială la care se apelează este fişa de lucru „Defectul pe care îl iubiesc.” Prin această activitate, elevii sunt sprijiniți să se înțeleagă, să se accepte și să se valorizeze. Un obiectiv e conștientizarea propriilor calități și defecte, înțelegerea modului în care defectele noastre sunt mecanisme de apărare şi adaptare la realitate. De altfel, scopul exerciţiului este creşterea stimei de sine şi acceptarea unor aspecte ale personalităţii mai puţin valorizate din punct de vedere cultural, social şi moral.
            Discuţia poate porni de la exprimarea opiniilor referitoare la una din afiirmaţiile lui Carl Gustav Jung care în volumul Amintiri, vise, reflecţii mărturisea: „Prefer să fiu întreg, decât să fiu bun.” Valorificând intervenţiile elevilor, profesorul poate conduce discuţia spre prezentarea premiselor psihologiei contemporane (Eric Berne, Franz Ruppert, Jeffrey E. Young, Carol Ryff) potrivit căreia acceptarea de sine joacă un rol esenţial în dezvoltarea unui eu sănătos şi armonios.  Aşa cum afirma Jung, eşti sănătos doar atunci când eşti întreg. E mai bine să fii tu însuţi şi să fii respins, decât să te prefaci: „Când mergem pe calea individuaţiei, când ne trăim viaţa, trebuie să luăm în calcul şi greşeala, altfel viaţa nu ar fi completă.”Aşadar, se vorbeşte tot mai mult de o supravalorizare culturală a aspectelor pozitive ale vieţii psihice, fie că e vorba de emoţii, fie că e vorba de comportamente sau trăsături.
            În acest context, e esenţial ca elevii să înţeleagă importanţa cunoaşteriii şi acceptării de sine în dezvoltarea psihică armonioasă. Acceptarea vine împreuna cu ceea ce numim iubirea de sine, niciodata separat. Acceptarea nu înseamnă doar să îi permiti celui de lângă tine să îţi stea alături şi să îi accepţi defectele sau momentele mai putin pozitive, acceptarea începe de la tine şi cu tine. Cel mai greu de acceptat, este acea dimensiune a psihicului care conţine toate aspectele din noi înşine pe care le negăm, pe care nu le iubim, de care ne este ruşine sau teamă, tendinţe, emoţii sau gânduri care par de neacceptat şi pentru care ne simţim vinovaţi, zonă pe care o numim generic „defectele” noastre. În modelul multidimensional al stării de bine, definit de Carol Ryff, acceptarea sinelui e una din cele şase dimensiuni alături de relaţii pozitive cu ceilalţi, autonomie, controlul mediului, scop în viaţă, dezvoltare personală. Acceptarea sinelui presupune opinia pozitivă asupra propriei persoane. Nu se referă la dragostea narcisistă, nici la o stimă de sine scăzută, superficială, ci la o privire la sine construită din aspecte atât pozitive, cât şi negative.
            Autocompasiunea este un concept recent dezvoltat de Kristin Neff şi definit ca eliminare a vocii interioare care critică şi înlocuirea cu una care sprijină, înţelege şi acordă atenţie, cu alte cuvinte, înseamnă să te tratezi cu aceeaşi bunătate şi grijă pe care le arăţi oamenilor. Dacă încercăm să identificăm cum este simţită experienţa compasiunii, răspunsurile ar putea fi multiple. În primul rând,  pentru a avea compasiune pentru ceilalţi, trebuie să observi suferinţa lor. Apoi compasiunea presupune să fii mişcat de suferinţa altora astfel încât inima să răspundă durerii lor (cuvântul „compasiune” înseamnă de fapt, „să suferi cu cineva”). Pe de lată parte, a avea compasiune înseamnă să oferi înţelegere şi bunătate altora atunci când eşuează sau fac greşeli, decât să îi judeci cu asprime. De fapt, atunci când simţi compasiune pentru alţii (mai mult decât milă), înseamnă că tu înţelegi că suferinţa, eşecul şi imperfecţiunea sunt omeneşti.
            După aceste discuţii preliminare, care constituie un pretext pentru prezentarea unor aspecte teoretice dar şi o modalitate de a asigura un cadru de lucru benefic, bazat pe acceptare, înţelegere, compasiune, siguranţă, se va trece la activitatea practică, în care elevii vor completa fișa de lucru „Defectul pe care îl iubesc” în care li se solicită să noteze cinci calităţi şi cinci defecte pe care le-au identificat de-a lungul timpului la propria persoană. Apoi, participanţii prezintă calităţile/defectele identificate. Profesorul numeşte cinci defecte şi cinci calităţi pe care le-a identificat la propria persoană. Consider acest element important pentru eficienţa exerciţiului, deoarece autodezvăluirea are un impact puternic asupra elevilor, sporind încrederea acestora în dascălul lor, dovedindu-se astfel că relaţia e una bazată pe respect reciproc şi pe un schimb emoţional autentic.
            În a doua etapă a activităţii, participanţii sunt rugaţi să se gândească la situaţiile în care unul din cele cinci defecte identificate s-au dovedit a fi resurse importante în rezolvarea unor situaţii, când anume le-a fost prieten. Profesorul oferă un exemplu personal, pentru a facilita înţelegerea cadrului de lucru. Urmează o discuţie frontală despre situaţiile în care defectele ne-au fost prieteni. Insinstăm asupra alegerii de a avea o părere bună despre noi înşine, ceea ce conduce la autoacceptare şi creşterea stimei de sine. Activitatea se poate încheia cu un moment de debrifing în care fiecare elev e invitat să facă un scurt ceck-out al activităţii (ce a aflat, ce convingere i s-a schimbat, i s-a părut utilă sau nu activitatea, cum se simte în acest moment, cum s-a simţit în timpul activităţii etc.). E obligatoriu ca fiecare elev să spună măcar un cuvânt.
            Un astfel de exerciţiu este benefic atât pentru dezvoltarea personală individuală, cât şi pentru crearea unui cadru educaţional favorabil, încărcat de emoţii pozitive, în care acceptarea de sine şi a celorlalţi, lipsa unor judecăţi devalorizante să contribuie la crearea unui context emoţional favorabil creşterii.
 
Bibliografie:
Jung, Carl Gustav, Amintiri, vise, reflecţii. Bucureşti: Humanitas, 2019
Niţă, Zoe-Doina, Metode şi tehnici interactive de autocunoaştere şi dezvoltare personală utilizate în lucrul cu copii şi adolescenţi. Bucureşti: Catharsis, 2019
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one