ISSN 2457-8428 
 ISSN–L 2457-8428

Numarul Curent

                                                      

                                                                                                                                     Ghica Sergiu
 e-mail: sergiughica@yahoo.com
                                                                                                                        Şcoala Gimnazială Năneşti, Vrancea

Sociologia literaturii. Aspecte instituţionale

 
 
Rezumat : Instituția, în accepțiune sociologică, spre deosebire de înțelesul mai restrâns, administrativ-politic sau statal, deci organizațional, este orice mod de a gândi, de a simți sau a face social instituit, în măsură să determine, prin diferite mecanisme sociale, respectarea indivizilor în raza lor de acțiune.
 
Cuvinte cheie: sociologie, literatură, autor, operă, public, instituţii
 
Triada autor-operă-cititor constituie numai aspectul personal al procesului literar, în realitate este vorba de fenomene mult mai vaste, de ordin colectiv, organizațional și instituțional. Sub acest aspect, locul autorului îl iau autorii ca tagmă sau categorie socială, ca scriitorime alături de muncitorime, țărănime, al operei, literatura, ca grupare social-istorică a operelor literare, iar al cititorului, publicul literar, ca ansambluri sau colectivități de cititori.
            Dintr-o literatură nu fac parte toate operele care s-au produs, ci numai cele reținute și consacrate ca atare, deci selectiv, după criterii de valoare.
            După unii, cel care consacră operele literare și le ridică la rangul de literatură, este publicul actual, colectivitatea celor care citesc efectiv; după alții, o realitate mai puternică decât publicul efemer, este cultura, din care literatura face parte ca produs social-istoric elaborat de sute și mii de generații în contexte socio-istorice concrete.
            Din momentul în care există o literatură, operele create, și, deci ivite în decursul timpurilor, sunt considerate ca literare în funcție de această realitate, în măsura în care se integrează într-un fel sau altul în structura sa.
            G. Picon precizează această idee în chipul următor: „prin nașterea și destinația ei, opera este inseparabilă de un anumit ansamblu, de o ordine în același timp reală și virtuală: ordinea artei. Scriitorul se gândește la creație în funcție de existența acestei ordini și de reprezentarea variabilă pe care și-o formează ea”. Cu alte cuvinte, opera este o creație individiuală în condiții social-culturale, istorice date; literatura este o instituție socială care formează însăși baza tradițională, structura axiologică și cadrul de desfășurare, de afirmare, definiri și integrare a operelor literare.
            Instituția, în accepțiune sociologică, spre deosebire de înțelesul mai restrâns, administrativ-politic sau statal, deci organizațional, este orice mod de a gândi, de a simți sau a face social instituit, în măsură să determine, prin diferite mecanisme sociale, respectarea indivizilor în raza lor de acțiune.
            M. Mauss și P. Fauconnet spuneau că : “Sunt sociale toate felurile de a gândi și acționa pe care individul le găsește prestabilite și a căror transmitere se face, de cele mai multe ori, prin educație. Ar fi bine ca un cuvânt să desemneze aceste fapte speciale și se pare că termenul instituție ar fi cel mai potrivit. Într-adevăr, ce este o instituție, dacă nu un ansamblu de idei sau acte gata instituite, pe care indivizii le găsesc în fața lor și care li se impune mai mult sau mai puțin? Nu este nici un motiv pentru a se rezerva această expresie numai pentru așezămintele sociale fundamentale. Deci, înțelegem prin acest cuvânt atât obiceiurile și modelele, prejudecățile și superstițiile, cât și constituțiile politice sau organizațiile juridice esențiale; căci toate aceste fenomene sunt de aceeași factură și nu diferă decât în grad.“
În zilele noastre se înțelege tot mai profund că literatura este o instituție socială. Din perspectivă sociologică, literatura nu poate fi considerată gata făcută sau făcută odată pentru totdeauna, ci ca o realitate ce se face și se desface mereu, ca un proces și sistem evolutiv, în neîncetată transformare sau devenire. Literatura nu poate fi înțeleasă exclusiv în ea și prin ea însăși, ci numai în contextul ei social-istoric real, în interdependență și interacțiune cu întreaga societate din care face parte, cu întreaga structură, funcționalitate și dezvoltare a acesteia.
            În timp au apărut numeroase forme de consacrare socială a scriitorilor, de la primii la onorarii (drepturile de autor), până la alegerea lor în academie, institute, în fruntea organizațiilor profedionale, a diferetilor instituții sau organizații cultural, cu avantaje sociale și financiare, uneori destul de mari.
            Pe lângă poziția socială și starea materială a scriitorilor, pentru sociologia literaturii sunt importante și gradul de profesionalizare a creației literare și diferitele îndeletniciri (principale sau secundare) ale scriitorilor. Sociologia literaturii studiază și modul în care scriitorii își câștigă existența, cu rezultate inevitabile nu numai asupra vieții lor, dar și asupra operelor lor, asupra cantității și calității acestora.
            Scriitorii au început să se considere, de la un moment dat, ca o tagmă sau breaslă și să se organizeze pentru dobândirea unor drepturi conforme cu rolul și aportul lor socio-cultural. Nu ne referim acum la societăți sau academii, cu caracter mai mult sau mai puțin onorific, ci la organizațiile profesionale care luptă pentru o stare materială mai bună a scriitorilor, pentru drepturile de autor, pentru ocrotirea statală a omului de litere (asociațiile, uniunile, sindicatele profesionale, etc.).
            Fiecare autor, fiecare operă literară își are publicul lor, iar acesta variază după sex, vârstă, profesie, naționalitate, religie, ideologie politică, perioadă istorică, stare culturală, etc. Publicul din marea masă de cititori arată o atitudine activă, critică și normativă a societății față de literatură. Procesul nu se restrânge la public, ci se instituționalizează în diferite forme ideologice și organizaționale.
Din punct de vedere sociologic, problema doctrinelor literare constă, de pe o parte în cercetarea rădăcinilor sociale și ideologice, de pe altă parte în efectele lor asupra dezvoltării literaturii, dar și în chestiuni mai complexe, ca cele ale raporturilor dintre doctrinele literare și cele sociale, politice, morale, filosofice, științifice.
 
Bibliografie:
 
Rene Wellek, Austin Warren, Teoria literaturii, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967;
Robert Escarpit, De la Sociologia literaturii la Teoria comunicării, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980;
Robert Escarpit, Literar și social. Elemente pentru o sociologie a literaturii, Editura Univers, București, 1974.
Jean-Paul Sartre, What is literature?, Publisher Philosophical Library, New York, 1949;
Albert Memmi, “Problème de la sociologie de la litérature”, in Traité de sociologie, vol. II., Editure G. Gurvitch, Paris, 1968.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one