ISSN 2457-8428 
 ISSN–L 2457-8428

Numarul Curent

Răducu RUȘEȚ[1]
                                                                                                      e-mail: ruset_raducu@yahoo.com
Asistent de cercetare Drd la Facultatea de Istorie și Filosofie
 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Şcoala Doctorală Istorie. Civilizaţie. Cultură
 
                                                                                                                        Iulia MACARIA
e-mail: iulia_macaria@yahoo.com
Doctorandă la Facultatea de Litere
                                                                           Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
                                                                  Şcoala Doctorală de Studii Lingvistice și Literare
 
 
            Impresii și Considerații despre Congresul Internațional de Istorie a Presei, Ediția a IX-a, cu Tema: Tradiții ale Presei Științifice
Timișoara, 14-16 Aprilie 2016
 
         Rezumat
Congresul Internațional de Istorie a Presei, desfășurat în acest an la Timișoara, s-a înscris în categoria manifestărilor științifice care au avut rolul de a dezbate și revalorifica importanța presei pentru cercetarea universitară și academică, cât și relevanța sa istorică. Toate acestea au fost privite în conivență cu abordările sale lingvistice și de teorie literară.  
 
          Cuvinte-cheie: istorie a presei, paneluri, perspective lingvistice, retroversiune, intelectuali.
 
           Ediția a IX-a, a Congresului Internațional de Istorie a Presei, care s-a aflat sub genericul Tradiții ale presei științifice, a avut loc în acest an la Timișoara, în perioada 14-16 aprilie 2016. Această manifestare științifică, de o înaltă ținută academică, a corespuns cu celebrarea împlinirii a 150 de ani de activitate a Academiei Române, moment care a fost surprins printr-o prelegere de Domnul Academician Eugen Simion în cadrul deschiderii festive a simpozionului.
Participarea la Congresul ARIP a fost o experiență inedită și revelatoare atât la nivelul schimbului interacademic, contextualizat prin intersecția ideatică și transpoziția spiritului universitar și academic reflectat în cadrul secțiunilor tematice ale conferinței, cât și prin faptul că am cunoscut oameni noi, am avut discuții interesante pe diferite teme de cercetare și am avut posibilitatea, sperăm, să legăm noi prietenii.
            Ședința inaugurală a acestei manifestări științifice a avut loc în Aula Academiei Române, Filiala Timișoara, iar cuvântul în plen a fost luat de: Acad. Păun Ioan Otiman, Președintele Filialei din Timișoara a Academiei Române; Ing. Dr. Titu Bojin, Președintele Consiliului Județean Timiș; Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române; Director al Institutului de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu, București; Ioan David, Conf. Univ. CS. II, Dr., Director la Biblioteca Academiei Române, Filiala Timișoara; Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului; Prof. Univ. Dr. Ilie Rad, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
            Deschiderea festivă, alături de lansările de carte și decernarea premiilor ARIP unor personalități care aparțin culturii române au fost realizate sub auspiciile Academiei Române și prilejuite de aniversarea împlinirii a 150 de ani de activitate în slujba națiunii a Academiei Române (1866-2016). Lăudabilă și demnă de toată admirația a fost desfășurarea lucrărilor Congresului ARIP în contextul acestei aniversări. Totul a dus la configurarea unui spirit academic aureolat prin diseminarea și asumarea virtuților părinților fondatori ai Academiei Române și transmiterea lor atât sub aspectul dezbaterii științifice din cadrul diferitelor secțiuni ale conferinței, cât și prin congruența dialogului interuman privit din perspectiva discuțiilor colegiale din diferite etape ale manifestării academice.
            Marii filosofi ai Greciei Antice (Platon-Acadimeia și Aristotel-Lyceum-ul) ne-au învățat că spiritul este important și nu trebuie să lipsească de la nicio dezbatere științifică și întrunire academică. Spiritul asumării unor valori comune metamorfozate prin interferența comuniunii creștine și a mesajului hristic în sens național și cultural românesc fiind dezideratul oricărei manifestări intelectuale, iar prezența D-lui Acad. Eugen Simion a conferit solemnitate momentului, afirmând pe parcursul prelegerii domniei sale un lucru care și noi l-am sesizat în timpul cercetărilor noastre, și anume că este uzitat din ce în ce mai puțin cuvântul națiune, făcând parte tot mai rar din vocabularul uzual al intelighenției românești, iar din manualele școlare a fost scos definitiv. Noi am îndrăzni să adaugăm că alături de multitudinea cuvintelor care și-au pierdut sensul și au dispărut, alături de națiune, treptat, treptat începe să dispară și expresia Doamne ajută.
            Afirmarea națională, prin spiritul solidarității evului mediu în siajul corporațiilor universitare și mai târziu adoptarea modelului humboldtian în universitățile Occidentului european, întrunea într-un tot unitar convergența valorilor naționale în sensul asumării unor precepte creștine de către studenți, a încurajării cercetării fundamentale și a dezbaterii în cadrul seminariilor. Această mică digresiune de la subiect a avut rolul de a reitera un aspect important, considerăm noi, care încet, încet se uită, și anume că identitatea națională se manifestă și prin credință (Nihil Sine Deo), cuvânt care odată cu globalizarea exacerbată la care asistăm se află într-o continuă penumbră.
            De semnalat este dezbaterea fructuoasă și benefică care s-a creat pe marginea lucrărilor prezentate în cadrul diferitelor diviziuni ale conferinței, iar discuțiile academice au continuat după terminarea timpului alocat fiecărui panel, în contextul unor dialoguri productive care s-au concretizat sub incidența unor întruniri tematice de natura excursiilor documentare (Cramele Recaș, Seară duhovnicească la Mănăstirea Șag-Timișeni, Casa Memorială Petre Stoica, Muzeul Presei Sever Bocu, Primăria din Zrenjanin, Vizită la Casa Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina etc).
            Conversațiile participanților concretizate pe tema subiectelor de cercetare, schimbul de expertiză interacademică între diferite centre universitare din România și prezența domnilor academicieni și a domnilor profesori universitari au făcut din orașul de pe Bega pentru câteva zile o urbe a culturii academice în sensul în care valoarea naște valori, parafrazându-l pe Leonardo da Vinci.
                                       
Concluzii:
Actuala descriere a avut rolul de a releva importanța unor astfel de manifestări științifice la nivel național și internațional. Privit în ansamblu, Congresul Internațional de Istorie a Presei de la Timișoara și-a atins obiectivul prin diseminarea valorilor umane la nivel academic și prin reconsiderarea istoriei presei în contextul noilor paradigme contemporane.     
 
  1. Phd. to Doctoral School History. Civilization. Culture at Babeş Bolyai University, 1, M. Kogălniceanu St., Cluj-Napoca; e-mail: ruset_raducu@yahoo.com. This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research and Innovation CNCS-UEFISCDI, project number PN-II-RU-TE-2014-4-0263. 
 
 
prof. Viorel Zbranca
e-mail: vzbranca@yahoo.com
Școala Gimnazială Sadova, județul Suceava
 
Aplicarea principiilor managementului calității în educație
 
Rezumat
Managementul calității în educație este o temă de mare actualitate, pe care o putem considera chiar o provocare. Este un domeniu în care avem multe de învățat și de pus în aplicare. În același timp, este o sarcină pe care trebuie să ne-o asumăm cu maximă responsabilitate în calitate de furnizori de educație.
Principiile managementului calității sunt instrumente care asigură acoperirea tuturor provocărilor în domeniul calității în școală. De aceea, utilizarea acestora ca punct de pornire în realizarea unui management corect și eficient al calității este esențială.
 
Cuvinte cheie: educație, calitate, managementul calității
 
Principiile managementului calității
 
Pentru ca o organizație să poată fi condusă și să funcționeze cu succes este necesar ca aceasta să fie coordonată și controlată într-un mod sistematic și transparent. Succesul poate rezulta din implementarea și menținerea unui sistem de management care este proiectat pentru îmbunătățirea continuă a performanței, luând în considerare necesitățile tuturor părților interesate. Activitatea de management al unei organizații include printre alte categorii și managementul calității. Au fost identificate opt principii de management al calității care pot fi utilizate de managementul de la cel mai înalt nivel pentru a conduce organizația spre îmbunătățirea performanței. Aceste opt principii de management al calității constituie baza standardelor pentru sistemul de management al calității din cadrul familiei ISO 9000:
  1. Orientarea către client
  2. Leadership
  3. Implicarea personalului
  4. Abordarea bazată pe proces
  5. Abordarea managementului ca sistem
  6. Îmbunătățirea continuă
  7. Abordarea pe bază de fapte în luarea deciziilor
  8. Relații reciproc avantajoase cu furnizorii
Principiile managementului calității prezentate în acest standard internațional pot forma o bază pentru stabilirea unei politici referitoare la calitate în educație.
 
Aplicarea în educație
  1. Orientarea către client
În învățământ, orientarea către client este cunoscută, mai ales în ultimul timp, sub forma centrării pe elev. Se vorbește despre învățământ centrat pe elev, metode centrate pe elev, abordare centrată pe elev. Este de dorit ca întreaga activitate a școlii să fie centrată pe elev, adică să aibă ca scop, în general, binele elevului. Un management al calității în educație orientat către client nu poate însă ignora faptul că elevul nu este singurul beneficiar al școlii. În consecință, orientarea către client presupune acordarea atenției cuvenite cerințelor tuturor categoriilor de beneficiari: elevi, părinți, comunitate.
Modalități de aplicare:
  • Conștientizarea de către toate cadrele didactice a necesității abordării centrate pe elev în procesul de învățământ;
  • Revizuirea ofertei de curriculum la decizia școlii în sensul armonizării posibilităților școlii cu dorințele elevilor și ale părinților;
  • Adaptarea cerințelor și a modului de lucru pentru elevii cu dificultăți de învățare;
  • Derularea de activități de tip „școală pentru părinți”;
  • Îmbunătățirea comunicării cu părinții prin planificarea clară și coerentă a lectoratelor și dezbaterea problemelor reale;
  • Derularea de parteneriate cu liceele din zonă, în calitate de beneficiari ai școlii.
  1. Leadership
Leadership-ul și managementul sunt sisteme distincte de lucru cu oamenii într-o organizație. Niciunul nu este superior celuilalt și nu se exclud reciproc, ci trebuie să fie complementare. Este de dorit ca un bun manager să fie și un lider desăvârșit. Managementul este orientat către desfășurarea eficientă a activității, elaborarea și îndeplinirea planurilor, asigurarea și utilizarea eficientă a resurselor, monitorizarea activității. Rolul leadership-ului este de a stabili și comunica viziunea, misiunea și strategia organizației. Schimbarea, inovarea, îmbunătățirea sunt procese care țin de leadership. În condițiile în care trăim într-un mediu aflat în continuă schimbare, necesitatea leadership-ului este evidentă.
În școală, ca de altfel în orice organizație, oamenii au nevoie de un lider. Este nevoie de persoana care să ofere viziune, motivație, încredere și exemplu. Conducătorul legal al școlii este directorul. De la el se cer calități de lider. Este esențial ca acesta să aibă capacitatea de a-i influența pe ceilalți pentru a putea promova viziunea școlii în rândul cadrelor didactice și al elevilor, și pentru  promovarea școlii și a educației în comunitate. Dacă directorul are calități de lider va cultiva ideea de leadership în școală. Va forma echipe de lucru și lideri în jurul său, se va baza pe oameni, îi va încuraja, îi va stimula și îi va îndruma către performanță.
În orice școală este nevoie de o persoană capabilă să unească și să focalizeze energiile în aceeași direcție, către aceleași scopuri. Oferirea unui exemplu de urmat ar fi benefică pentru fiecare cadru didactic. Diriginții, șefii comisiilor metodice trebuie să fie, la rândul lor, lideri ai echipelor pe care le conduc.
Modalități de aplicare:
  • Stabilirea și comunicarea unei viziuni clare;
  • Stimularea muncii în echipă;
  • Punerea în valoare a oamenilor prin folosirea eficientă a competențelor personale în folosul școlii;
  • Asumarea de către director a rolului de lider și preocuparea pentru formarea și îmbunătățirea calităților necesare.
Un pas important în formarea directorului ca lider al organizației îl va constitui ocuparea acestei funcții prin concurs. În acest fel va fi asigurată o selecție reală, iar directorul va dobândi legitimitate și siguranța exercitării funcției pe o perioadă care îi va permite să pună în practică o strategie de dezvoltare a școlii.
  1. Implicarea personalului
Funcționarea unei organizații are la bază factorul uman. Procesele care compun sistemul sunt conduse de oameni. Realizarea eficientă a activităților și obținerea unui produs de calitate presupun implicarea activă și creativă a întregului personal. Angajații trebuie să își asume misiunea organizației și să își folosească abilitățile pentru realizarea scopurilor acesteia.
Calitatea este sinonimă cu lipsa defectelor. De aceea, fiecare membru al organizației trebuie să conștientizeze că îndeplinirea cu succes a misiunii pe care o are contribuie la succesul echipei din care face parte. În acest sens, conducerea trebuie să asigure o comunicare eficientă cu angajații și o strategie de motivare a acestora.
Există situații în care ar putea prima cantitatea în detrimentul calității. În general, responsabilitățile sunt delegate ținând cont de experiența și de abilitățile persoanelor implicate. Esențiale sunt cunoașterea problematicii fiecărui domeniu de activitate și înțelegerea semnificației fiecărei misiuni atribuite pentru atingerea țintelor organizației.
Modalități de aplicare:
  • Revizuirea fișelor de post pentru fiecare angajat;
  • Stabilirea și comunicarea criteriilor de evaluare a personalului;
  • Promovarea muncii în echipă;
  • Implicarea personalului în luarea deciziilor și în identificarea soluțiilor;
  • Punerea în valoare a competențelor angajaților;
  • Încurajarea inițiativei;
  • Cultivarea responsabilității în rândul angajaților;
  • Recunoașterea meritelor și acordarea de recompense.
  1. Abordarea bazată pe proces
Activitatea unei organizații este o sumă de procese interconectate, care reprezintă transformări asupra elementelor de intrare pentru obținerea anumitor rezultate (ieșiri). Rezultatul unui proces este așadar previzibil, bine determinat, cu condiția realizării corecte a procesului.
Din punct de vedere al managementului calității, abordarea bazată pe proces trebuie să urmărească definirea proceselor, derularea lor și evaluarea eficienței acestora. Procesele eficiente duc la obținerea rezultatelor așteptate.
În educație, abordarea procesuală poate constitui o premisă pentru realizarea unui act didactic conștient, bazat pe cunoașterea proceselor implicate în formarea personalității elevilor. Pe lângă activitatea didactică, în școală există multe alte procese care trebuie atent planificate, implementate și evaluate, de la efectuarea curățeniei până la luarea deciziilor.
Propuneri de îmbunătățire:
  • Definirea proceselor esențiale din școală;
  • Elaborarea de proceduri și respectarea acestora;
  • Stabilirea clară a responsabilităților;
  • Elaborarea manualului calității.
  1. Abordarea managementului ca sistem
Abordarea sistemică în management este recunoscută de majoritatea lucrărilor de specialitate ca fiind cea mai performantă. Modelul sistemic tratează fiecare componentă a organizației unitar, ca subsistem. Este o abordare analitico-sintetică, având avantajul oferirii viziunii de ansamblu asupra organizației.
În școală, întocmirea documentelor de management (plan de dezvoltare instituțională, plan operațional, plan calendaristic) constituie un element de abordare sistemică. Stabilirea misiunii, a viziunii și a țintelor strategice presupune o analiză a tuturor elementelor școlii și o abordare unitară.
Modelul sistemic trebuie comunicat și explicat. Angajații trebuie să cunoască și să își asume obiectivele instituției. Ei trebuie să înțeleagă că sunt părți ale unui sistem a cărui funcționare depinde de implicarea lor, iar eficacitatea întregului sistem este dată de calitatea muncii fiecăruia.
Modalități de aplicare:
  • Revizuirea  documentelor manageriale;
  • Implicarea personalului în stabilirea misiunii, a viziunii și a obiectivelor strategice;
  • Conștientizarea necesității abordării sistemice;
  • Promovarea muncii în echipă;
  • Implementarea unui sistem de management al calității.
  1. Îmbunătățirea continuă
Conform acestui principiu, într-o organizație trebuie să existe permanent preocuparea pentru creșterea calității. Chiar și atunci când sunt îndeplinite obiectivele propuse, când sunt atinse țintele și standardele, acțiunea de îmbunătățire este obligatorie, existând astfel posibilitatea saltului către un nivel superior al calității.
Îmbunătățirea este partea managementului calității care are ca scop sporirea eficienței și a eficacității organizației. Aceasta se realizează prin îmbunătățirea tuturor proceselor pentru a obține îmbunătățirea produselor. Este o acțiune firească, menită să reducă defectele și erorile constatate în urma verificării. Îmbunătățirea reprezintă sensul acțiunii din ciclul lui Deming: planificare – execuție – verificare – acțiune (plan – do – check – act).
În activitatea didactică, noțiunea de îmbunătățire este cunoscută, mai ales ca o obligație în urma analizei rezultatelor la învățătură. Se identifică punctele slabe și se elaborează un plan de îmbunătățire. Aceeași procedură trebuie urmată în toate activitățile. Din păcate, nu întotdeauna planul de îmbunătățire produce efecte. Uneori planul este tratat ca o chestiune formală, birocratică. Un plan de îmbunătățire eficient trebuie să fie clar, să prevadă responsabilități și termene precise, iar rezultatele obținute să fie din nou evaluate. Astfel se închide și se reia ciclul de îmbunătățire.
Însăși introducerea unui sistem de management al calității reprezintă o îmbunătățire, un salt la un nou nivel de calitate.
Modalități de aplicare:
  • Conștientizarea necesității îmbunătățirii permanente;
  • Abordarea profesionistă, sistemică, pentru îmbunătățirea tuturor proceselor;
  • Stabilirea de responsabilități clare și termene precise pentru îmbunătățire;
  • Asigurarea unei comunicări eficiente, atât în interiorul școlii, cât și cu partenerii externi;
  • Formarea continuă a personalului, în funcție de nevoile personale și ale școlii;
  • Adoptarea unei atitudini preventive, pentru evitarea neconformităților;
  • Implementarea unui sistem coerent de management al calității.
  1. Abordarea pe bază de fapte în luarea deciziilor
Luarea deciziilor pe bază de fapte înseamnă legătură cu realitatea. Cunoașterea faptelor presupune informare corectă și la timp. Conducerea unei instituții trebuie să cunoască foarte bine situația de moment a acesteia, posibilitățile și limitele pe care le are, pentru a putea lua decizii corecte. În acest sens sunt necesare:
  • asigurarea unei comunicări eficiente atât în interior, cât și în exterior;
  • permanenta informare și colectarea datelor relevante pentru activitatea organizației;
  • selectarea și verificarea informației.
Modalități de aplicare:
  • actualizarea diagnozei mediului intern și a celui extern;
  • comunicarea eficientă în interiorul și în exteriorul școlii;
  • colectarea de informații de la elevi și părinți prin aplicarea de chestionare sau sondaje pe teme relevante pentru luarea deciziilor;
  • consultarea și implicarea personalului în luarea deciziilor.
  1. Relații reciproc avantajoase cu furnizorii
Relațiile de tip client-furnizor se stabilesc de obicei pe baza unor contracte. Pentru ca aceste relații să se desfășoare în bune condiții, este necesar să fie construite pe corectitudine, loialitate și încredere. Nerespectarea contractelor poate duce la conflicte, inclusiv de natură juridică. Pentru evitarea unor situații conflictuale, este nevoie de comunicare între client și furnizor. Contractele se pot negocia pentru găsirea celor mai bune soluții de colaborare. Cea mai bună strategie de negociere este strategia câștig-câștig. Aceasta trebuie adoptată atât în relațiile cu furnizorii de produse și servicii (materiale de întreținere, cărți, mijloace de învățământ, apă, canalizare, telefonie, internet, cursuri de formare), cât și cu alte entități cu care școala colaborează (școli, agenți economici, alte instituții).
Modalități de aplicare:
  • Negocierea contractelor;
  • Stabilirea de relații cu furnizorii numai în condițiile respectării legilor în vigoare;
  • Plata la timp a facturilor;
  • Asigurarea unei comunicări eficiente cu toți partenerii;
  • Încheierea de parteneriate reciproc avantajoase cu alte instituții.
Aplicarea celor opt principii ale managementului calității în activitatea școlii poate constitui soluția problemelor constatate în domeniul asigurării calității. Respectarea cu consecvență a acestor principii este echivalentă cu permanenta îmbunătățire a calității în școală. Astfel vom putea realiza un act didactic de calitate orientat către performanță, iar beneficiarii noștri vor în centrul atenției noastre.
Mai mult, așa cum am afirmat, aplicarea principiilor managementului calității poate constitui o bază solidă pentru implementarea unui sistem de management al calității.
 
Bibliografie
  1. Iosifescu, Ș., Calitatea educației – concept, principii, metodologii, București, 2007
  2. Țîțu M., Managementul calității. Suport de curs, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2011
  3. *** Standardul SR EN ISO 9000:2006
Profesor, Ciasăr Violeta
E-mail: violeta.ciasar@gmail.com
Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău
 
 
Educația permanentă. Relația educație-autoeducație
 
 
Rezumat:
România se situează pe ultima poziţie din Europa, cu o participare de doar 1,6% faţă de 10,8% cât este media în UE
în privinţa educaţiei pe tot parcursul vieţii. În țara noastră, lipseşte o viziune integrată şi coerentă privind toate formele de educaţie şi formare profesională de care poate dispune un individ pe parcursul vieţii. Nu avem mecanisme instituţionale care să certifice şi să valideze învăţarea ce are loc în contexte informale şi nonformale, deşi construcţia acestor mecanisme a intrat ferm pe agenda europeană. Nu există stimulente concrete pentru individ sau pentru angajatori care să motiveze participarea la învăţare pe tot parcursul vieţii, deşi statul câştigă cu atât mai mult cu cât are o forţă de muncă mai educată.
 
Cuvinte cheie: educaţie permanentă, educaţie formală, educaţie nonformală, autoeducaţie, autoinstruire,învăţare,personalitate.
 
Societatea actuală, responsabilităţile, individul însuşi se mişcă mai repede,mai profund decât la sfârşitul secolului trecut. Problematica lumii contemporane, provocările acesteia şi consecinţele din domeniul educaţiei au dus la impunerea şi operaţionalizarea în plan teoretic-explicativ, dar şi practic-aplicativ, a unor sintagme cum ar fi: învăţare de-a lungul întregii vieţii, educaţie de-a lungul întregii vieţi, educaţie permanentă, educaţia adulţilor, educaţia părinţilor, autoînvăţare, autoinstruire, autoeducaţie,  autoinformare şi autoformare educativă, autonomie educativă, educaţie globală.            
Valul schimbărilor a făcut necesară extinderea actului educativ de-a
lungul întregii vieţi. Educaţia dată de şcoală nu mai este suficientă pentru întreaga viaţă a omului. In încercarea de a face faţă provocărilor lumii contemporane, una din direcţiile de restructurare a realităţii educaţionale este extinderea actului educativ la nivelul întregii vieţi a individului.
Educaţia permanentă înglobează toate dimensiunile actului educativ, atât în plan temporal (toata durata vietii, din copilarie, până la vârsta a treia), cât şi în plan spaţial, articulând toate influenţele educaţionale exercitate într-o organizare formală , non-formală sau informală. Conceptul de „educaţie permanentă” interferează cu alte concepte cu sensuri diferite: cultură globală, educaţie permanentă, educaţie recurentă, educaţia adulţilor, formare continuă.
A învăţa să înveţi şi a te perfecţiona continuu sunt condiţii ale  educaţiei permanente. 
Raportul educaţie – autoeducaţie construieşte practic un nou echilibru între factorii externi şi factorii interni ai activităţii de formare - dezvoltare a personalităţii, factori situaţi pe o linie de evoluţie ascendentă. Educaţia, aflată iniţial alături de mediu în ipostaza unui factor extern, devine, prin educaţie permanentă şi autoeducaţie un factor intern stabil , care reflectă, la nivel funcţional şi structural, capacitatea intrinsecă a personalităţii umane de autoperfecţionare continuuă a activităţii sale individuale şi sociale.
Orice acţiune conştientă, îndreptată spre perfecţionarea comportamentului, este un act de autoeducaţie. În măsura în care o persoană are o concepţie mai bine conturată despre lume şi viaţă, o atitudine personală faţă de sistemul social de valori, un ideal propriu, în aceeaşi măsură este capabilă să- şi aplice un program raţional de autoeducaţie.
Omul se cunoaşte pe sine în mod mijlocit, prin intermediul actelor sale de conduită, al prestaţiilor personale, al relaţiilor sale cu alţii.
Ideea autoeducației nu este nouă, necesitatea permanenţei educaţiei în plan individual şi istoric fiind intuită de mult timp, de la clasicii pedagogiei tradiţionale.
Autoeducația se defineste ca fiind activitatea conştientă şi complexă a fiinţei umane desfăşurată în scopul desăvârşirii propriei personalităţi. 
Metodele si procedeele folosite în practica autoeducaţiei sunt moduri de acţiune asupra propriei persoane de cunoaştere şi evaluare de sine, proiectare, influenţare şi formare, autocorectare şi transformare.
Autoeducaţia presupune autocunoaştere, autostăpânire, autoconducere. Este o activitate conştientă, orientată spre formarea sau desăvârşirea propriei persoane, în conformitate cu năzuinţele, aspiraţiile, idealurile şiconcepţia despre rolul omului în societate.
Preocupându-se de autoeducație, omul urmărește atât scopuri sociale cât și individuale, se afirmă nu numai pentru el însuși ci și pentru societate. El folosește condițiile create de societate pentru a se perfecționa și totodată devine astel mai util societății. 
Preocupările pentru autoeducaţie pot sa apară în anumite momente-cheie ale vieţii:
  •  intrarea într-un nou grup, colectiv de viaţă sau muncă
  •  încredinţarea unor responsabilităţi
  •  înregistrarea unui succes/eşec în activitate, etc
Astfel de momente pot determina autoreflecţii, comparaţii între nivelul actual al activităţii, conduitei şi  al pregătirii, cu cel impus de noua situaţie. Acest proces autoreflexiv se manifestă numai la un anumit moment al evoluţiei conştiinţei de sine, când se poate conştientiza şi accepta decalajul dintre ceea ce este şi ceea ce trebuie sa fie.
Determinarea internă a (auto)educaţiei nu trebuie înteleasă în sensul minimalizării importanţei influenţelor externe. Este vorba doar despre un anumit nivel de maturitate, de responsabilitate sporită faţa de propria persoană care pot determina/declanşa angajarea pe drumul dificil dar plin de satisfacţii al autoperfecţionării; un nivel de maturitate al persoanei când influenţele exterioare sunt filtrate şi prelucrate, acceptate sau înlăturate în funcţie de valorile după care se conduce subiectul.
Autoeducaţia vizează toate dimensiunile dezvoltării personalitaţii. Dacă este vorba despre învăţare de cunoştinte, atunci ea îmbracă forma autoinstruirii (autoinformării), dacă conduce la transformări în sfera de personalitate, atunci vorbim despre autoformare (morală, estetică, fizică, etc).
Procesul de autoformare îşi dovedește eficiența atât în domeniul autoinstruirii, formării trăsăturilor de voință și caracter cât și în cazul înlăturării defectelor fizice, anatomice-ereditare sau apărute în urma unor accidente.
Autoeducaţia-educaţia permanentă -se află într-o relaţie de complementaritate, în sensul că educaţia devine permanentă numai prin autoeducaţie. Pregatită şi stimulată de educaţie, autoeducaţia îi conferă acesteia atributul de permanenţă, pentru că îi asigură condiţiile esenţiale (tehnici de muncă, capacităţi, deprinderi, motivaţie, atitudini, etc).
Autoeducaţia nu se impune de la sine în plan comportamental si atitudinal. Ea este rodul, efectul educatiei, ca actiune externă asupra individului, între educaţie si autoeducaţie existând un raport de interdependentă. Dacă educaţia declanşează transformari la nivelul personalităţii umane prin acţiuni întreprinse din exterior, autoeducaţia conduce la finalitaţi transformatoare prin acţiuni autoimpuse, ca expresie a unor aspiraţii şi a unui efort voluntar.
De autoeducație au nevoie în mod deosebit educatorii, în sensul cel mai larg al cuvântului(toți care au menirea de a contribui într-un mod sau altul la modelarea tinerelor generații).
Numai având în atenție noi înșine, în permanență, propria noastră desăvârșire, putem stimula asemenea preocupări la cei pe care direct sau indirect dorim să îi formăm.

Nu există educaţie fără autoeducaţie,  educaţia făcută prin alţii nu mai poate fi concepută în afara educaţiei prin sine însuşi, menirea educaţiei constă în a pregăti fiinţa umană pentru continuarea vieţii prin eforturi proprii pe tot parcursul vieţii. Astfel, autoeducaţia devine una din căile prin care se realizează educaţia permanentă.
 În sens mai larg sau mai restrins, autoeducația este cunoașterea de sine în contextul oricărei activități a vieții.
Corelaţia educaţiei permanente cu piaţa muncii are dedesubturi destul de confuze. Dacă un adult învaţă o nouă meserie, el se va orienta bine pe o piaţă flexibilă a muncii şi îşi va găsi un loc de muncă, reducând astfel şomajul şi crescând gradul de angajare. Pe de altă parte însă, un pensionar care se ambiţionează să înveţe şi să rămână activ pe piaţa muncii, cu noi abilităţi profesionale, poate să ia locul de muncă unui tânăr, mai puţin orientat, care astfel rămâne şomer.
Creşterea timpului liber poate pune noi probleme pe plan social. El poate fi o sursă de progres şi bunăstare pentru individ şi societate, dar şi o cauză de degradare şi regres social. Educaţia permanentă poate garanta o utilizare eficientă a timpului liber.
Cocluzionând, desprind urmatoarele aspecte:
                        -principalul responsabil pentru formarea continuă, pentru educaţia permanentă, este individul însuşi.
                        - educaţia trebuie concepută ca un continuum existenţial, a cărui durată se confundă cu însăşi durata vieţii şi care nu trebuie limitată în timp (vârstă şcolară) şi închisă în spaţiu (clădiri şcolare).
                        -statul român trebuie să se implice activ în educaţia permanentă şi să adauge o valoare la practicile existente în U.E. iar cea mai bună investiţie pe care ar trebui să o facă ar fi introducerea internetului gratuit in spatiile publice deoarece nimic nu este mai important decât fiinţa omenească purtătoare de cunoştinţe şi abilităţi, orientată spre binele societăţii..
Cizelarea noastră, împlinirea de sine, dezvoltarea personală, conștiința de sine și capacitatea de a deveni o personalitate unică și puternică în viață constau în autoeducație.
Cultivarea mea individuală depinde doar de mine şi doar prin autoeducaţie!
Invăţat e omul care se învaţă necontenit pe sine şi învaţă necontenit pe alţii!
 
Bibliografie:
www.bogdan-chirea.ro
www.documents.tips
www.brainly.ro
www.rasfoiesc.ro
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one