ISSN 2457-8428 
 ISSN–L 2457-8428

Numarul Curent

Psiholog pr. Clinician, drd. Eduard Bondoc
                                                 e-mail: edy.bondoc@yahoo.com
Clinica de Psihiatrie I Craiova
                                                 Șef lucrări dr. Ileana Marinescu, U.M.F. Craiova
 
Aspecte psiho-educative în suicido-prevenție
 
 
Rezumat: Caracterul transcultural şi transtemporal al fenomenului suicidar ridică întrebarea asupra unei eventuale “rate ireductibile” a suicidului printre fiinţele umane precum şi dilema etiologică a suicidulului văzut ca “preţul civilizaţiei sau al vieţii
Pentru evitarea comportamentului suicidar deosebit de importantă este abordarea tridimensională: bio-psiho-social-, depistarea precoce a sindromului presuicidar, a vulnerabilității, a factorilor de risc pentru suicid ca şi abordarea psihoterapeutică competentă şi oportună până la consultul psihiatric şi transferul într-o unitate specializată.
 
Cuvinte cheie: suicid, vulnerabilitate, factori de risc, abordarea bio-psiho-socială.

 
 
Încercând să dăm o definiţie operaţional – psihologică, putem privi suicidul ca pe un “act uman de încetare din viaţă autopropusă şi cu intenţie proprie”.( G. Ionescu –1995)
Această autocondamnare la moarte include însă o serie de comportamente destul de diferite, încât sfera conceptului de “sinucidere” diferă de la un autor la altul:
  • Acte pozitive, directe, active, de suprimare bruscă a propriei vieţi- spânzurare, precipitare, aruncare înaintea vehiculelor, asfixia prin înec, gaze etc., utilizarea armelor de foc, albe etc., electrocutarea ş.a.m.d.
  • Acte autodistructive indirecte, negative, pasive - care pot duce la moarte în mod lent (sinuciderile cronice): negativismul alimentar, anorexia mintală, alcoolismul, toxicomaniile etc.
  • Acte voluntare, intenţionate, conştiente - (sinuciderile adevărate- individul îşi doreşte “moartea pentru moarte”)
  • Acte involuntare, inconştiente, accidentale - (pseudosinucideri) defenestrarea unor schizofreni cu halucinaţii imperative din cadrul fenomenului de automatism mental.
  • Acte în care moartea este privită ca un sfârşit total, ca un mijloc de rezolvare a unor dificultăţi existenţiale
  • Acte în care moartea este privită ca un mod de “supravieţuire”, ea nu reprezintă un sfârşit total: sacrificiul de sine moral sau social, comportamentul de risc şi sfidare.
Din aceste diverse noţiuni depre sinucidere considerăm ca adecvat, conceptul restrâns al lui P.B. Schneider (1954) conform căruia suicidul se referă doar la actele de autodistrugere globală, de suprimare bruscă a propriei vieţi, în mod intenţionat, conştient şi privind moartea ca un sfârşit total.
Caracterul transcultural şi transtemporal al fenomenului suicidar ridică întrebarea asupra unei eventuale “rate ireductibile” a suicidului printre fiinţele umane precum şi dilema etiologică a suicidulului văzut ca “preţul civilizaţiei sau al vieţii”.
În practica medicală generală suicidul este frecvent corelat cu stările anxioase generate de afecţiuni cronice invalidante sau incurabile sau de depresia mascată.
Pentru a evalua în mod corect pacientul cu risc suicidar, trebuie avut în vedere contextul etiologic multifactorial şi polimorf, cuprinzând atât psihicul cât şi soma, precum şi dimensiunea socio-culturală.
Sinuciderea este considerată fie un act raţional, executat în funcţie de considerente morale, sociale, religioase, filosofice sau personale, fie, dimpotrivă, un act patologic ce survine în cursul evoluţiei unei boli mentale – depresie, schizofrenie, delir cronic, demenţă, confuzie etc.- sau a unei crize existenţiale acute, sub forma unui raptus anxios autoagresiv, foarte diferit de sinuciderea premeditată a unor melancolici sau deliranţi.
Comportamentul suicidar trebuie abordat şi considerat în termeni de periculozitate. Această periculozitate determină prognosticul vital şi oricare ar fi motivaţia sau structura patologică subiacentă, importante rămân circumstanţele materiale ale actului autoagresiv. Aceste împrejurări materiale definitorii pot fi diverse: -  sinuciderile scăpare; - suicidul agresiv; - suicidul demonstrativ; - suicidul ludic (la copii): - suicidul oblativ (jertfă): sacrificiu.
În consecinţă, se atribuie comportamentului suicidar o serie de funcţii sociale:
- autodistructivă;- hetero-agresivă;- de apel la ajutor şi şantaj;- de abandon, evadare, fugă;- de catastrofă.
Medicina nu reţine în studiu decât funcţiile de apel, şantaj, reacţiile de catastrofă – observabile la subiecţi frustraţi şi imaturi - care s-au tradus printr-un raptus depresiv şi prin funcţia de fugă înţeleasă ca radicală şi definitivă.
Astfel, gestul suicidar devine obiect şi subiect de activitate pentru psihiatru şi psihologul clinician, în timp ce conduitele suicidare, ca fenomen social, constituie baza de studiu pentru igienist şi sociolog.
Plecăm de la prezumţia că depresia asociată aproape constant cu un comportament de anxietate este cea mai frecventă cauză potenţatoare a tentativelor suicidare.
Prezenţa în structura de personalitate a manifestărilor impulsiv-explozive, decompensările depresive frecvente şi nivelul scăzut al adaptării familiale şi matrimoniale, facilitează riscul suicidar.
În acest context, elementele de personalitate accentuată (demonstrativitatea, hiperexcitabilitatea, hiperperseverenţa, nestăpânirea) grefate pe un teren vulnerabilizat de pierderea sau diminuarea inserţiei socio-profesionale, favorizează tendinţele suicidare .
Din cazurile studiate în ultimii ani, se evidenţiază faptul că aceste tendinţe apar şi la persoane care la examenele psihologice nu au prezentat tulburări psihotice evidente, selecţia fiind făcută dintr-un număr mai mare de persoane care au fost testate prin mai multe metode: observaţie, interviu semidirijat, scale de evaluare, teste psihologice.
În profilul lor psihopatologic predomină depresia, anxietatea, instabilitatea afectivă de aspect polimorf, tendinţele depresive, anxioase, interpretative.
Aceste manifestări corelează semnificativ cu profilele obţinute la scalele Beck şi Hamilton, dominate frecvent de impasurile existenţiale cu tendinţe depresive şi anxioase.
 
            De asemenea se evidenţiază elemente comune de adaptare şi comportament:
  • au obţinut un procentaj semnificativ redus la întrebările privind adaptarea familială, matrimonială şi profesională;
  • conflicte intrafamiliale;
  • activism scăzut;
  • instabilitate emoţională;
  • randament profesional scăzut.
După aplicarea chestionarului „Personalităţi accentuate” (Schmescheck), se remarcă procentaje semnificative la structurile distimice şi cele demonstrative care în urma unor impasuri existenţiale matrimoniale manifestă tendinţe isteriforme, un comportament disproporţionat şi condus în scopul obţinerii unor beneficii materiale sau morale („dacă nu…mă omor”).
Aceste elemente de personalitate accentuată favorizând tendinţele suicidare (demonstrativitatea, hiperexcitabilitatea, hiperperseverenţa, nestăpânirea) au fost decelate la majoritatea cazurilor testate, aceştia răspunzând semnificativ la mai mult de doua treimi din întrebările grupelor respective.
Se constată că, pe ansamblu, dezechilibrul emoţional favorizează impasurile existenţiale, iar acestea, în anumite condiţii, în funcţie de intensitatea stării psihostresante, pot favoriza un comportament autolitic.
Prin aplicarea testului Psyhorater, am depistat că două treimi se încadrau în categoria „fragil”, iar restul prezentau tulburări de personalitate. Acest test ne relevă şi faptul că abuzurile din copilărie, relaţiile familiale dizarmonice şi situaţiile psihotraumatizante joacă un rol important în dezvoltarea conduitelor impulsiv-agresive, ce sunt asociate frecvent cu tentativele autolitice.
Toate aceste constatări, ne confirmă prezumţiile conform cărora tentativa suicidară se desfăşoară pe fondul unei vulnerabilităţi individuale crescute pe toate planurile (bio-genetică, bio-chimică, psihologică, cognitivă şi socială), la care se pot adăuga o serie de factori contextuali favorizanţi.
Pentru evitarea comportamentului suicidar deosebit de importantă este depistarea precoce a sindromului presuicidar, a factorilor de risc pentru suicid ca şi abordarea psihoterapeutică competentă şi oportună până la consultul psihiatric şi transferul într-o unitate specializată.
Lupu Nicoleta
e-mail: gheorghenicoleta22@yahoo.com
 Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Brașov
 
Înmulțiri și împărțiri prin joc
 
Rezumat: De cele mai multe ori, elevii întâmpină dificultăți în însușirea operațiilor de înmulțire și împărțire. Acest articol prezintă exemple de activități pentru înțelegerea acestor operații, activități care au la bază jocul didactic și pot fi utilizate atât la elevii cu cerințe educative speciale, în cadrul  grupului restrâns, cât și la elevii tipici, în cadrul grupul lărgit.

Cuvinte cheie: joc, înmulțire, împărțire, cerințe educative speciale

Înmulțirea prin joc    
”Câte jetoane ai primit?”
Obiective: 1) definirea operației de înmulțire 2) înțelegerea simbolului ”x”, 3) familiarizarea cu noțiunile ”înmulțit, de atâtea ori”
Materiale: jetoane/ carți de joc/ bomboane
Descriere: Fiecare elev primește un număr egal de obiecte (se pot folosi culori, bile, bomboane, jetoane, cărți de joc). Profesorul alege un elev și îi adresează următoarele întrebări: ”Câte jetoane ai primit?”, ”Câte jetoane ai primit tu și colegul tău de bancă”?- elevul răspunde adunând numărul jetoanelor,  „Câte jetoane ai primit tu și colegii tăi...?” (se nominalizează mai mulți colegi)- în această situație adunarea este o operație cu mai mulți termeni, elevul trebuind să adune de mai multe ori numărul jetoanelor primite de fiecare coleg. Profesorul oferă o nouă soluție pentru adunarea repetată, al cărui calcul durează mai mult, prin introducerea noțiunii de înmulțire (”În loc să adunăm numărul jetoanelor de la fiecare elev putem înmulți numărul jetoanelor primite de fiecare la câți elevi au primit aceste jetoane”). Se exersează și cu alți elevi și se verbalizează până când aceștia se familiarizează cu termenii ”ori, înmulțit, multiplicat”.
Recomandări: Prima etapă în însușirea operațiilor de înmulțire și împărțire este înțelegerea simbolului. Simbolul înmulțirii este o noțiune abstractă, greu de asimilat, de aceea se recomandă ca înțelegerea simbolului ”x” să se facă prin intermediul exercițiilor fără numere, prin manipularea obiectelor. Jocul cu manipularea obiectelor se poate repeta înaintea fiecărei lecții de predare a înmulțirii (tabla înmulțirii). Exersând în acest mod, elevii vor memora mai ușor tabla înmulțirii. Aceste activități pot fi transformate ulterior în operații scrise.
”Înmulțirea în viața reală”
Obiective: 1) familiarizarea cu noțiunile ”înmulțit, ori”, 2) efectuarea de operații, 3) evidențierea utilității ”înmulțirii în viața reală”
Materiale: bilete cu situații, bol
Descriere: Profesorul scrie pe bilete (numărul biletelor depinde de numărul elevilor prezenți la activitate) situații din viața reală a căror rezolvare necesită efectuarea unor operații de înmulțire. Se pot folosi unele probleme din cărțile și culegerile de matematică. Elevul extrage dintr-un bol un bilet, citește problema și oferă soluția. Această activitate se poate face și pe echipe. Fiecare membru al echipei extrage un bilet, câștigând echipa care a rezolvat corect cele mai multe probleme. Un exemplu de problemă poate fi: ”Maria merge la magazin. Trebuie să cumpere patru pâini, o pâine costă 3 lei. Câți lei va da Maria vânzătoarei? sau ”Mergi cu familia la patinoar. Un bilet costă 5 lei. Câți lei vei da pentru toată familia?- această problemă este personalizată, iar rezolvarea diferă în funcție de câți membrii are familia elevului respectiv.
Recomandări: Se pot formula situații din viața cotidiană, în funcție de lecția de predare (dacă suntem la înmulțirea cu 4 se formulează situații care cer astfel de operații de înmulțire). Această activitate se poate utiliza și în etapa de consolidare, alternând operațiile. Este foarte important să se asocieze o noțiune abstractă cum este înmulțirea cu o experiență reală, personală. În acest fel elevul înțelege nu numai cum se efectuează corect operația ci și de ce este nevoie să cunoască tabla înmulțirii.
”Ghicește răspunsul”
Obiective: 1) efectuarea operațiilor de înmulțire, 2) asocierea operațiilor cu rezultatul corect
Materiale: carduri cu operații de înmulțire, planșă tip tabel cu rezultatele operațiilor
Descriere: Profesorul împarte clasă în grupuri mici. Fiecare grup primește 10 carduri cu operații de înmulțire și o planșă cu rezultate. Sarcina grupului este să rezolve operațiile și să așeze cardurile cu operații pe planșă, în pătratul corespunzător rezultatului. Jocul se poate face contratimp.
Recomandări: Această activitate se poate face în etapa de consolidare. De exemplu, dacă se împarte clasa în cinci grupuri se poate recapitula odată înmulțirea de la 1 la 5. Acest exercițiu în echipă permite implicarea elevului cu CES prin apartenența la un grup.
Împărțirea prin joc
”Să împărțim jetoane”
Obiective: 1) înțelegerea simbolului, 2) familiarizarea cu noțiunile ”împărțit, în părți egale”
Materiale: jetoane
Descriere: Se formează diade. Fiecare elev din diadă primește un număr de jetoane. Profesorul întreabă elevii dintr-o diadă câte jetoane are fiecare, câte jetoane au împreună (se recapitulează în acest mod înmulțirea). Profesorul cere apoi elevilor din diadă să-și împartă jetoanele în mod egal- câte jetoane primesc fiecare? Se verbalizează utilizând limbajul specific, de pildă ”10 jetoane, câte aveți împreună  împărțite la doi elevi, veți avea fiecare...”Se exersează cu mai multe diade.
Recomandări: Și în cazul operației de împărțire înțelegerea simbolului se face prin manipularea obiectelor. Împărțirea necesită reversibilitate în gândire, de aceea acest exercițiu pornește de la înmulțire, ulterior efectuându-se împărțirea. Acest joc poate fi pus în practică la fiecare lecție de împărțire. Numai după manipularea obiectelor și dezvoltarea reversibilității se trece la operații scrise.
”Împărțirea în viața reală”
Obiective: 1) familiarizarea cu noțiunile ”împărțit, micșorat”, 2) efectuarea de operații, 3) evidențierea utilității ”împărțirii în viața reală”
Descriere: Profesorul scrie pe bilete situații din viața reală a căror rezolvare necesită efectuarea unor operații de împărțire. Se pot folosi unele probleme din cărțile și culegerile de matematică. Elevul extrage dintr-un bol un bilet, citește problema și oferă soluția. Un exemplu de problemă poate fi: ”Ai primit 8 lei. Vrei să îți cumperi creioane noi. Un creion costă 2 lei. Câte creioane îți vei cumpăra?”
În etapa de consolidare se pot adapta și restul activităților prezentate la înmulțire.
”Înmulțiri și împărțiri”
Obiective: 1) dezvoltarea reversibilității în gândire, 2) asociere, 3) efectuarea de operații
Materiale: carduri cu operații de înmulțire și împărțire
Descriere: Profesorul împarte clasa în grupuri (numărul grupurilor depinde de numărul elevilor prezenți). Fiecare echipă primește carduri cu înmulțiri și opusul acestora, împărțirea (de exemplu o echipă primește carduri cu înmulțirea cu 5 și carduri cu împărțirea cu 5). Sarcina grupului este să facă perechi între înmulțire și împărțire (de exemplu cardul cu operația 5x5=25 face pereche cu operația inversă 25:5=5). După realizarea perechilor, se scriu operațiile pe tablă și se verifică corectitudinea lor în grupul lărgit.
Aceste activități vor stimula motivația elevilor pentru învățare. Mai mult, prin jocul în echipă elevii își dezvolta abilitățile de relaționare, vor memora mai ușor și vor înțelege utilitatea celor învățate.
Osiac-Nedelea Carmen-Maria
e-mail: carmen83maria@yahoo.com
                                                Colegiul Tehnic Metalurgic, Slatina
 
 
Loss and gain in the process of translation
 
Abstract: When translating from a mother language into a target language, one preserves some features and adds some others which enrich or clarify the source language text. The translator’s role is of great importance because he is freed from the restrictions imposed by some conventions of translation and he feels at ease to combine his own pragmatic reading with the rules of the target language cultural system.
 
Keywords: loss, gain, source language;
 
Rezumat: Când traducem dintr-o limbă maternă într-o limbă ţintă, unii păstrează anumite caracteristici, alţii adaugă pentru a îmbunătăţi sau clarifica textul din limba sursă. Rolul traducătorului este foarte important deoarece este liber de restricţiile impuse de anumite convenţii ale traducerii şi se simte liber să combine stilul său pragmatic de citire împreună cu regulile sistemului cultural al limbii ţintă.
 
Cuvinte cheie: pierderi, câștiguri, limba inițială;
 
I would like to stress in my article the importance of the concept of gain, because, when translating from a source language into a target language, one preserves some features and adds some others which enrich or clarify the source language text. Moreover, what is often seen as “lost” from the source language context may be replaced in the target language context, as in the case of Wyatt and Surrey’s translations of “Petrach”, fully analyzed by the English linguist Susan Bassnett (1992). They made critics describe their translations at times adaptations but this distinction is misleading. Susan Bassnett (1991) made an investigation of Wyatt’s translations of “Petrarch” and pointed out that it shows faithfulness not to individual words or sentences but to a notion of the meaning of the poem in its relationship to its readers. In other words, the poem is perceived as a model of a particular cultural system, and the only faithful translation can be to give it a similar function in the target cultural system. Bassnett (1991) gives an example of Wyatt’s translation of “Petrarch” famous sonnet on the events of 1348 with the death of Cardinal Giovanni Colonna and of Laura that the sonnet begins with:
Source text:“Rotta e l’alta colonna e’l verde lauro
Che facean ombra al mio stanco pensero; ( CCLXIX )
Target text:“Broken is the tall (column) and the green laurel tree ( Laura )
That used to shape my tired thought.”
Wayatt turns it into:“The pillar pearished it whearto I lent;
The strongest staye of myne uniquiet mynde.” ( CCXXXVI )
Bassnett (1992) comments upon this:
“It is clear that he is using the translation process to do something other than render Petrarch’s words line for or recapture the elegiac quality of the original. Wyatt’s translation stresses “I”, and stresses also the strength and support of what is lost.”
The translator’s role is of great importance because he is freed from the restrictions imposed by some conventions of translation and he feels at ease to combine his own pragmatic reading with the rules of the target language cultural system. He can only subtly or not at all adjusts any structural patterns and the types of meaning within the source language culture. Consequently, this procedure enriches or reduces the source text. For example, the French source language phrase: “ un petit bruit d’ailes” might be reformulated in English as “a light fluttering of wings”, where the translator both contracts the word “bruit” and adds the word “fluttering” to explain the presence of the French word “bruit”. Moreover, the translator might expand the translation by stressing certain features “a sharp sound like fluttering/flapping wings’ (useless association between “wings” and “flutter/flap”).
Most of these expanded translations have a comic effect on the readers and this one from English to French stands for. The English phrase “self-decreed cripple” might be replaced into the target language by “condamne volontaire a l’invalidite” or even “en quelque sorte comme quelqu’un qui se serait volontairement condamne a l’invalidite”.
In this process of loss and gain, the reader/listener must tolerate to see the source language culture patterns disappear or bear the intrusion of the target language culture terms. Still, the meaning survives this process quite well. But something “is always lost” or “gained” (Bell, 1991; Kohn, 1983) and the translator does not entirely reproduce the original, therefore mistreating the source text author’s intentions. The translator’s task is even more difficult than that of the author because, first, he has to explore the context of the source language culture and then to describe it into the target language culture. During this process, the translator must be fully aware of the cultural differences as they give cohesion and naturalness to the target text product.
As a final remark, I come back to the point that the tension between two languages and cultures in translation should not be considered a cultural gap, but a “highly fertile ground to be reassessed by each translator for each translation.” (Newmark 1991).
 
References:
Bassnett, Susan, Translation studies, London, Routledge, 1992.
Bell, R., Translation and Translating: Theory and Practice (Applied Linguistics and Language Study), Oxford University Press, Oxford, 1991.
Kohn, I., Virtuțiile compensatorii ale limbii române în traducere, Facla, Timișoara, 1983.
Newmark, P., A Textbook of Translation, Longman, London, 1981.
Newmark, P.,Word, Text, Translation, Multilingual Matters Ltd, New York, 1991.
                                                                                                             Ioan Roxana Magdalena
                                                                                                             e-mail:ioanroxana8@gmail.com
                                                                                                            Scoala Gimnaziala Ormenis-Brasov
 
               CREATIVITATEA ŞI CULTIVAREA EI  ÎN ŞCOALĂ
 
Rezumat: Creativitatea constituie una dintre componentele majore ale contemporaneitatii si totodata una din cele mai fascinante,fiind forma cea mai inalta a activitatii omenesti.Creativitatea trebuie sa fie un atribut definitoriu al omului modern,deoarece traim intr-o societate aflata in continua schimbare,iar elevul trebuie sa aiba capacitatea de a selecta informatiile,de a organiza ceea ce au auzit si vazut,de a-si manifesta atitudinile creatoare,originalitatea in gandire,dorintele,trairile afective.

Cuvinte cheie:originalitatea,imaginatia,munca,inteligenta,memoria,fantezie,perfectionare

 
                                                                              Motto: „Creativitatea este o floare atât de delicată, încât elogiul o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbuşă adesea chiar înainte ca ea să se poată transforma în floare” T. Carlyl
 
  Creativitatea constă într-o structură caracteristică pshihicului, care face posibilă realizarea unor producţii, opere noi. Originalitatea produsului creat e foarte variată: de la rezultatele expresive ale desenului infantil, la creativitatea inovatoare prin care se aduc modificări esenţiale principiilor de bază ale unui domeniu (specifică marilor talente). Dacă la acest nivel nu ajung mulţi oameni, realizarea unor invenţii este accesibilă oricărui om, cu condiţia unor interese şi experienţe corespunzătoare. Cultivarea spiritului inovator constituie una din sarcinile şcolii de azi, când operaţiile stereotipe din producţie sunt efectuate de maşini automate, conduse de calculatoare.
 Creativitatea se cultiva prin maniera de a invata,prin comportament,prin atitudini intelectuale,imaginative,un asemena punct de vedere punand in evidenta urmatoarele:
-nu este nevoie sa fii geniu pentru a fi creativ
-creativitatea poat efi stimulata si dezvoltata prin experiente de viata si prin programe specializate
-toate fiintele umane sunt capabile de creativitate
Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, deci creativitatea are şi sensul ei cel mai propriu, acela de a constitui o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică pshicului care face posibilă opera creatoare.
Factorii creativităţii
Mai întâi analiza discerne factorii intelectuali ai creativităţii. Sâmburele, sămânţa roditoare a creativităţii o constituie imaginaţia, proces de sinteză a unor reacţii, fenomene psihice noi. Însuşirile ei definesc particularităţile actului creator:
-fluiditatea: posibilitatea intuirii de numeroase imagini sau idei;
-plasticitatea: uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul de vedere, modul de abordare a unei probleme, atunci când cel utilizat anterior nu dă rezultate;
-originalitatea este expresia noutăţii care se observă, în unele cazuri, prin raritatea statistică a soluţiei.
Imaginaţia  constituie  o aptitudine, deci  factorul  ereditar  are  o influenţă mai  mare  sau  mai puţin importantă. Totuşi, întotdeauna, fără experienţă, fără muncă susţinută  nu  se  realizează nimic  original. Ca urmare, cunoştinţele dobândite prin muncă au un rol esenţial. Experienţa poate fi directă – când observăm direct fenomenele sau discutăm cu specialiştii în domeniu, ori indirectă, obţinută prin lectură sau audierea de lecţii, conferinţe. În ambele situaţii, varietatea informaţiilor este deosebit de importantă. Şcoala poate contribui din plin la dezvoltarea creativităţii.
Inteligenţa – gândirea influenţează şi ea creaţia. Ea înlesneşte analiza şi stabilirea de noi relaţii şi mai ales contribuie la aprecierea critică a produselor create. Totuşi, indicii de corelaţie între testele de inteligenţă şi cele de creativitate nu sunt prea mari. Cotele mari de creativitate presupun un nivel de inteligenţă cel puţin mijlociu. Invers însă, un nivel ridicat de inteligenţă (mai ales de gândire critică) poate coincide cu slabe posibilităţi creatoare.
 Factori de personalitate.
 Privite prin prisma  calităţilor persoanei şi a  randamentului,  funcţiile menţionate mai sus (imaginaţia, memoria, gândirea) sunt aptitudini. Apare astfel problema rolului eredităţii şi al mediului în formarea lor. Atât în domeniul imaginaţiei, cât şi în cel al inteligenţei, rolul unor predispoziţii ereditere, având la bază anumite structurări favorabile ale centrilor nervoşi din creier este incontestabil, după cun cert este că şi ponderea acestei predispoziţii nu este aceeaşi la toţi oamenii. Thomas Edison  afiramă că ,,geniul este numai 1% inspiraţie, 99% fiind transpiraţie”. Afirmaţia marelui inventator este exagerată. Dacă, pentru stabilirea celei mai potrivite substanţe pentru filamentul becului electric, el a făcut peste 3000 de încercări, un asemenea efort fizic nu este prezent în munca unui poet sau matematician. Este însă adevărat că în toate cazurile, efortul, acumularea de informaţii, experienţa sunt hotărâtoare, nu doar cultura de specialitate este necesară, faptele pun în lumină valoarea varietăţii cunoştinţelor, a culturii generale care facilitează analogii, transferul unor procedee ori principii dintr-un domeniu în altele.
  Creativitatea presupune nu numai aptitudini, din cele arătate rezultă rolul exerciţiului, al muncii perseverente. Ori, ceea ce face posibil efortul îndelungat este motivaţia persoanei: dorinţele, aspiraţiile sale şi, mai mult, principalele sentimente, uneori chiar pasiunea pentru creaţie. Poate ca cineva să aibă multă imaginaţie, să-i vină în minte tot felul de idei interesante, dar dacă nu doreşte să descopere ceva, ori să realizeze ceva deosebit, el nu va prelua ideile sale, nu le va confrunta cu altele, sau, în cazul artistului, nu va face eforturi de selecţie, de perfecţionare şi nu va deveni un creator autentic. Mai mult, pentru a inventa ceva, pentru a aduce o contribuţie deosebită, e nevoie de un efort de lungă durată, ceea ce implică o voinţă formată, o perseverenţă îndelungată.
           Factorii externi.
 Pshicul  individului  se  află  sub  puternica  influenţă  a  mediului  ambiant, în special a celui social - dezvoltarea impetuoasă a tehnicii în secolul nostru a izvorât din cerinţele de  progres continuu ale producţiei moderne. În al doilea rând, mai ales în ştiinţă şi tehnică, orice descoperire, orice teorie e condiţionată de stadiul atins în cercetare. Teoria relativităţii a lui Einstein a putut fi concepută pornind de la experienţe efectuate de contemporani ale căror rezultate nu se puteau explica prin teoria newtoniană.
Desigur, uneori societatea poate stânjeni creaţia, progresul ştiinţei şi artei, cum a fost cazul intervenţiei inchiziţiei, ori cel al stanilismului.
 
Stimularea creativităţii elevilor
 
         O primă problemă este depistarea elevilor cu potenţialităţi creative superioare. Ea se poate realiza prin folosirea unor teste speciale, prea puţin cunoscute la noi în ţară. Mai bine însă, îi putem descoperi în procesul de învăţământ, mai ales dacă utilizăm metode active. Elevii dotaţi ies în evidenţă prin compuneri, ori  soluţionări  de  probleme  neobişniute, sau prin întrebări neaşteptate pe care le pun.
Ţinând cont că fiecare copil are posibilităţi creative, profesorul trebuie să aibă în vedere stimularea creativităţii tuturor. Cel mai important, în acest scop, pare a fi climatul instaurat de către profesor. Trebuie să se renunţe la stilul autoritar şi să realizăm cu elevii relaţii democratice, permisive, prieteneşti. Ei nu trebuie să se teamă de profesor, ci numai să-l respecte, datorită prestigiului dobândit, şcolarii să-şi manifeste în voie curiozitatea, spontaneitatea.
Pentru a lupta împotriva blocajelor, profesorul trebuie să-şi exprime în mod evident preţuirea fanteziei, apreciind pozitiv ideile originale. Caracterul personal, original al unei expuneri, al tratării unei probleme să fie unul din criteriile notelor mari.
Procesul de învăţământ poate fi caracterizat ca o învăţare creativă atunci când elevii devin participanţi activi la lecţie, când se folosesc metode active cum sunt învăţarea prin descoperire, problematizarea, studiul de caz ş-a., situaţii în care copiii pot avea iniţiativă, pot pune întrebări, pot discuta şi pot propune soluţii personale.
Activitatea în afara clasei şi cea extraşcolară are mari rezerve pentru cultivarea creativităţii. În cercurile de elevi se desfăşoară o activitate liberă. Aici se pot exprima diferite metode de stimulare a imaginaţiei. Pentru a se utiliza la maximum resursele inconştientului, care are rol important în procesul de creaţie (apariţia unor idei, sub forma ,,iluminării”, inspiraţiei), s-au preconizat metode având  în centru  ,,asocierea liberă”, adică consemnarea acelor idei care ne vin spontan în minte, fără vreun efort special de memorie ori raţionament. Cea mai răspândită este aşa numitul  brainstorming (asaltul de idei), când elevii îşi exprimă pe rând  şi în mod liber tot ceea ce le vine în minte în relaţie cu o anumită problemă propusă.
 Dirigintele poate organiza întâlniri cu oamenii de ştiinţă sau artă, care por vorbi de dificulăţile muncii lor şi le pot trezi interesul pentru temele şi problemele deschise.
Vizitarea expoziţiilor, ca şi excursiile lărgesc orizontul elevilor, câmpul fanteziei şi sunt prilejuri de nenumărate întrebări.
Preocuparea de cultivarea independenţei în gândire şi exprimare presupune şi o legătură cu familia, în special în sensul combaterii unor tendinţe, prezente uneori, de dădăcire a copilului, ba chiar de a-l suplini în efectuarea temelor mai dificile, ceea ce subminează efortul şcolii de a emancipa gândirea copilului, de a-l face capabil să se înalţe cu propriile sale puteri.
În general, cultivarea creativităţii se poate face la toate disciplinele de învăţământ, cele de natură artistică având, se pare, chiar mai multe posibilităţi în acest sens. Desigur, profesorul trebuie să manifeste el, în primul rând, creativitate în imaginarea procedeelor şi condiţiilor de desfăşurare ale lecţiilor.
In incheiere, putem spune ca creativitatea este un fenomen complex,dar actual si vital pentru viitor,este fereastra larg deschisa,ce-i da imaginatiei aripi,iar viselor contur si implinire.
 
Bibliografie:
 
1..Balan, B.; Boncu, Ş.; Cosmovici, A.; Cozma, T.;  Creţu, C.; Cucoş, C.  (coordonator); Dafinoiu, I.; Iacob, L.; Moise, C.; Momanu,  M.; Neculau, A.; Rudică, T. (2005), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi;
2. Universitatea ,,Al.I.Cuza Iaşi: Catedra de pedagogie, Catedra de psihologie; Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei filiala Iaşi; Casa Corpului Didactic Iaşi, (1994), Psihopedagogie pentru exmenul de definitivat şi  grad didactic II, Editura Spiru Haret, Iaşi;
3.  Matei,S.; Sârbu,  I.;  Cosma,  D.;  Sârbu, M. A.,  (2006),  Metodica  predării  Educaţiei tehnologice, Ed. Arves;
 
 
 
Ioan Roxana-Magdalena
                                                                                                       e-mail:ioanroxana8@gmail.com
                                                                                                       Scoala Gimnaziala Ormenis-Brasov
                                                                                             
 
Abordarea transdisciplinara este o necesitate in educatie?
 
 
       Rezumat: Invatamantul traditional nu mai poata sa raspunda imperativelor din lumea contemporana.Cheia succesului se gaseste in buzunarul pedagogilor,al didacticienilor si ,mai ales,al practicienilor(educatoare,invatatori,profesori).Ea se traduce prin proiectarea,organizarea si diseminarea tehnicilor unui demers didactic in,intre si dincolo de orice disciplina,adica transdisciplinar.
 
      Cuvinte cheie: intre discipline,inauntrul,dincolo de orice disciplina
 
„O autentica educatie nu poate favoriza abstractizarea in dauna altor forme de cunoastere.Educatia trebuie sa puna accentul pe contextualizare,concretizare si globalizare..Educatia transdisciplinara se bazeaza pe reevaluaea rolului intuitiei,imaginatiei,sensibilitatii si corpului in transmiterea cunostintelor.”(Basarab Nicolescu-Carta transdisciplinaritatii).
Trasdisciplinaritatea presupune intrepatrunderea mai multor discipline,sub forma integrarii curriculare,cu posibilitatea constituirii, in timp,a unei discipline noi sau al unui domeniu al cunoasterii,prin ceea ce se numeste fuziune-faza cea mai radicala a integrarii.
Transdisciplinaritatea se refera la ceea ce se afla in acelasi timp si intre discipline ,si inlauntrul si dincolo de orice disciplina;finalitatea transdisciplinaritatii este intelegerea lumii prezente prin unitatea cunoasterii umane.
De ce putem considera abordarea transdisciplinara o necesitate in educatie?!Pentru ca:
Tehnologia progreseaza.Stiinta impulsioneaza dezvoltarea sa.Zilnic apar meserii noi.La unele dintre ele nici nu ne gandim deocamdata.Multi dintre copiii aflati acum pe bancile scolii vor imbratisa aceste meserii.Poate nu le vor putea invata in scoala pentru ca nu se vor fi inventat inca.Totusi,ei le vor deprinde cumva...
Abilitatile si deprinderile de manipulare a informatiei sunt absolut necesare pentru a supravietui.
Competitia economica si industriala reclama ridicarea nivelului de scolarizare al tuturor categoriilor sociale.
Cunostintele dobandite prin invatare devin o adevarata bogatie si sursa de putere.
Gasirea unui loc de munca in ziua de azi presupune ca solicitantul:
-este capabil sa gandeasca critic si strategic pentru a-si rezolva problemele
-poate invata intr-un mediu aflat intr-o continua schimbare
-isi poate construi cunoasterea pe surse numeroase,din mai multe perspective
-este capabil sa colaboreze la nivel local si regional.
Transdisciplinaritatea este necesara pentru ca paradigmele invatamantului traditional primesc noi interpretari.Prin urmare:
-invatarea nu mai este rezultatul exclusiv al demersurilor profesorului
-invatarea este un proces cognitiv complex si o activitate sociala intra si interpersonala
-distributia invatarii difera de la un individ la altul in spatiu si timp
Momentul prielnic achizitionarii anumitor cunostinte nu mai poate fi prezis si /sau impus;cel mult,activitatea(lectia),poate fi localizata in spatiu si timp in sala de clasa.
Transdisciplinaritatea permite”invatarea in societatea cunoasterii”si asigura:
-formarea la elevi a competentelor transferabile
-dezvoltarea competentelor de comunicare,autocunoastere,intercunoastere,asumarea rolurilor in echipa,formarea comportamentului prosocial.
Abordarea transdisciplinara a invatarii are o serie de avantaje,dintre care putem mentiona:
-permite stabilirea unei relatii biunivoce de invatare intre cei doi parteneri educabil-educator
-angajarea elevilor in procesul de invatare prin probleme provocatoare,semnificative,adaptate nivelului lor cognitiv(si zonei proximei dezvoltari)
-achizitia si aplicarea cunostintelor se realizeaza in situatii noi si complexe,pentru a favoriza transferul si generarea de noi cunostinte
-procesul de invatare se centreaza pe investigatie colaborativa,invatare integrata,identificare si rezolvare de probleme
-ofera elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunostintelor oferind un cadru adecvat de transfer al cunostintelor din viata de zi cu zi in practica scolara,de la o disciplina la alta,pe verticala si orizontala
Din punctul de vedere al gandirii clasice,nu exista nimic,intre,in si dincolo de discipline.Spatiul in cauza este vid,complet vid,ca vidul fizicii clasice.Chiar renuntand la viziunea piramidala a cunoasterii,gandirea clasica considera ca fiecare fragment al piramidei,generat de big-bang-ul disciplinar,este o piramida intreaga;fiecare disciplina afirma ca domeniul pertinentei sale este inepuizabil.Pentru gandirea clasica,transdisciplinaritatea este o absurditate,caci nu are obiect.In schimb,pentru transdisciplinaritate,gandirea clasica nu este absurda,dar campul sau de aplicatii este considerat restrans.
In prezenta mai multor niveluri de Realitate,spatiul dintre discipline si de dincolo de discipline este plin,asa cum vidul cuantic este plin de toate potentialitatile:de la particula cuantica la galaxii,de la quarc la elementele grele ce conditioneaza aparitia vietii in Univers.
Structura discontinua a nivelurilor de Realitate determina structura discontinua a spatiului transdisciplinar care,la randul sau,explica de ce cercetarea transdisciplinara este radical distincta de cercetarea disciplinara,fiidu-i totodata complementara.Cercetarea disciplinara se refera la cel mult unul si acelasi nivel de Realitate;de altfel,in majoritatea cazurilor,ea se refera doar la fragmente ale unuia si aceluiasi nivel de Realitate.In schimb,transdisciplinaritatea se preocupa de dinamica provocata de actiunea simultana a mai multor niveluri de Realitate.
Transdisciplinaritatea,fara a fi o noua disciplina ori o noua superdisciplina,se nutreste din cercetarea disciplinara care,la randul sau,este limpezita intr-o maniera noua si fertila de cunoastere transdisciplinara.In acest sens,cercetarile disciplinare si transdisciplinare nu sunt antagoniste,ci complementare.
J.S.Bruner spunea ca”Invatarea nu trebuie doar sa ne conduca undeva;ea trebuie sa ne permita sa continuam mai usor in etapa urmatoare”
Prin urmare ,putem afirma ca este important sa dezvoltam la elevi abilitati si competente de comunicare a mesajului specific stiintific ,de lectura,dar este cel putin la fel de  important sa stimulam atitudini pozitive,de respect si de consideratie fata de stiinte,fata de descoperirile epocale realizate de-a lungul timpului,fata de eforturile pe care cercetatorii de azi le depun pentru dezvoltarea lor(se considera ca cele mai multe descoperiri in stiinte au fost realizate in secolul XX).
Cum ar arata viata noastra cotidiana fara aceste descoperiri?Sa facem elevii sa fie constienti ca fara descoperirile importante in fizica sustinerea activitatilor de cercetare ale secolului trecut nu ar folosi azi internetul,telefonul mobil,televizorul,toate electocasnicele pe care le are acasa,iluminatul public si multe,multe alte lucruri minunate care ne inconjoara.
Intrucat elevii din ziua de azi au un interes tot mai scazut fata de orele de curs,fata de studiul individual,abordarea transdisciplinara a devenit o necesitate;este ca un antidot impotriva plictiselii,a monotoniei,a dezinteresului elevilor fata de sistemul de educatie.
Savantii si cercetatorii in domeniul educatiei au ajuuns,pe cai diferite,la aceeasi concluzie cu Comisia Internationala pentru Educatie in sec.XXI,comisie ce a functionat sub egida ONU,coordonator Jacques Delors,anume aceea ca noul tip de educatie in secolul intai al mileniului trei se bazeaza pe patru competente fundamentale(numite piloni,stalpi ai educatiei):
-a invata sa cunosti(sa stii)
-a invata sa faci
-a invata sa traiesti impreuna cu ceilalti
-a invata sa fii
Dupa cum se poate observa,toate aceste competente sunt competente de origine si de esenta transdisciplinara.
Transdisciplinaritatea devine astfel sansa noastra extraordinara de a dovedi ca stim sa fim,stiind sa-i invatam pe elevi sa invete,sa faca,sa traiasca impreuna cu ceilalti,sa fie fericiti!
 
Bibliografie:
1.Basarab Nicolescu,Transdisciplinaritatea:Manifest,Traducere din limba franceza de Horia Mihail Vasilescu,Editura Junimea,Iasi,2007
2.Constantin Cucos,Pedagogie:Editia a II-a revazuta si adaugita,Editura Polirom, 2006
3.Marilena Pavelescu,Metodica predarii limbii si literaturii romane,Editura Corint,2010
4.Nicolae Eftenie,Introducere in metodica studierii limbii si literaturii romane,Editura Paralela 45,2008
Dragoș Huțuleac
e-mail: hutuleacd@yahoo.com
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Forăști, o pagină din istoria județului Suceava
 
Rezumat: Acest articol urmărește trecutul istoric al comunei Forăști încercând, printr-o abordare monografică, să facem mai cunoscută publicului larga această localitate. Scopul acestui articol este de a familiariza cititorul cu una dintre localitățile cu o bogată istorie de pe cuprinsul județului Suceava.

Cuvinte cheie: Forăști, istorie, C, Forăscu, Suceava
 
 
În partea sud-estică a județului Suceava se află comuna Forăști, situată în partea stângă a râului Moldova, cu nouă sate care au luat ființă începând cu secolele al XIV-lea și al XIX-lea. Acestea sunt Antoceni, Boura, Forăști (reședința), Manolea, Oniceni, Roșiori, Ruși, Țolești și Uidești.
În partea nordică se învecinează cu comuna Preutești, spre sud cu comuna Dragușeni, la est cu comuna Tătăruși din județul Iași și comuna Dolhești. Râul Moldova curge în partea de vest a comunei Forăști, constituind hotarul natural cu comunele Drăgănești și Răucești din județul Neamț, pe o lungime de 7,8 km.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost ridicată biserica din Forăști de către familia Forăscu, iar familia domnitoare Moruzi a construit Curtea domnească și monumentala biserică din satul domnesc Oniceni, în perioada 1802-1818.
Din comuna Forăști s-a ridicat familia Lovineștilor, care inițial se numea Teodorescu, remarcându-se prin deosebit talent scriitoricesc, mai mult de un secol. În satul Oniceni încă există două familii descendente cu numele Teodorescu.
Prima atestare a satului Forăști datează din aprilie 1595, când domnitorul Aron Tiranul întărește cneaghinei fostului logofăt Bârlădeanul părți de ocină din satul Forăști, cumpărate cu 120 de taleri de argint. Denumirea satului provine de la boierii Forăscu, care au fost proprietarii acestei moșii. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, moșia și satul erau stăpânite de vornicul Alecu Botez-Forăscu, postelnicul Ștefan Botez-Forăscu și aga Costache Forăscu.
 
 
Biserica din Forăști
 
 
Pentru că destinul locuitorilor comunei Forăști se leagă de familia boierilor Forăscu, se cuvine să amintim biserica construită de aceștia, acesta construcție fiind emblematică pentru oamenii locului.
Biserica de lemn din Forăști a fost construită în anul 1766 de boierul C. Forăscu. Perioada construcției este atestată de o inscripție aflată la partea superioară a ancadramentului ușii de intrare: „7274 martie 4”. Ctitorul bisericii este considerat de către istoricul de artă Nicolae Stoicescu a fi boierul C. Forăscu, stăpânul satului la acel moment.
Inițial biserica avea dimensiuni modeste, comunitatea locală fiind și ea destul de redusă numeric. Cronica parohiei menționează că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a adăugat un pridvor închis pe latura sudică, deasupra sa fiind ridicat și un turn clopotniță înalt. O altă serie de lucrări de renovare ale lăcașului de cult au avut loc în anul 1920 când s-au căptușit pereții, atât pe interior, cât și pe exterior, cu scânduri de brad, vopsite ulterior (în dorința de a proteja bârnele bisericii de intemperii) și s-au lărgit ferestrele absidelor (0.70x1.00 metri), pentru a permite o mai bună iluminare a interiorului bisericii.
În 1959 s-a înlocuit acoperișul care începuse să se degradeze, construindu-se un acoperiș nou din șindrilă bătută în „solzi”, cu pantă înaltă și o ușoară frângere în zona absidelor. Streașina largă are scopul de a proteja pereții bisericii, nepermițând apei de ploaie să se scurgă pe pereți.
Deoarece mica biserică de lemn nu mai făcea față nevoilor comunității, a devenit necesară construirea unei noi biserici. În anul 2001, în vremea păstoririi preotului paroh Vasile Damian, în apropiere de biserica de lemn s-a început construcția unei biserici noi, de zid, construcție finalizată în 2010.
În anul 2015, Biserica de lemn din Forăști a fost supusă unui proces complex de restaurare. Cu ajutorul fondurilor de la Ministerul Culturii, comunitatea, în frunte cu primarul comunei, Brăduț Avramia, și cu implicarea preotului restaurator Constantin Bobu, au reușit salvarea acestui monument și pentru generațiile viitoare. Această biserică de lemn este singura din județul Suceava care a beneficiat de restaurare în ultimii 25 de ani. Se intenționează crearea unui muzeu local în spațiul bisericii de lemn.
 
 
Arhitectura bisericii
 
 
Biserica de lemn din Forăști este construită din bârne de stejar, îmbinate în „coadă de rândunică” și acoperită cu șindrilă bătută în „solzi”. Ea are un soclu de piatră înalt. Pereții din bârne ai bisericii sunt placați cu scânduri vopsite cu verde, foarte decolorate. Are și un turn clopotniță de lemn de aceeași culoare.
Monumentul are plan triconc (formă de cruce), cu abside pentagonale (atât cele laterale, cât și cea decroșată a altarului) și cu pridvor pe latura de sud-vest. Vechimea construcției este demonstrată de ancadramentul ușii de la intrare (pe care se află pisania).
În interior, biserica este împărțită în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Intrarea în biserică se face pe o ușă situată în peretele sudic al pridvorului. Pridvorul are o formă pătrată, având deasupra sa turnul clopotniță. În pereții de est și de vest ai pridvorului se află două ferestre.
Pronaosul are o formă pătrată, cu o fereastră pe latura de vest. El are un tavan deasupra sa. Din pronaos se pătrunde în naos printr-o deschizătură cu lățimea de 3.50 metri. Naosul are și el o formă dreptunghiulară, cu două abside pentagonale simetrice pe laturile de nord și de sud, în care s-au practicat câte o fereastră. Deasupra naosului se află o boltă semicilindrică care se continuă și în altar (unde avansează cu 1.50 metri), dar nu acoperă și absidele laterale.
Altarul are o absidă de formă pentagonală și trei ferestre, iar în decroșurile de nord și de sud se află proscomidiarul și diaconiconul. Fereastra din axul absidei altarului a fost lărgită la 0.70x1.00 metri, în timp ce ferestruicile din cele două decroșuri au dimensiunile inițiale de 0.15x0.30 metri. Catapeteasma este dispusă cu 0.90 metri în fața absidei decroșate.
 
 
Alte edificii istorice de pe teritoriul comunei
 
În localitatea Manolea, a fost descoperit de către doi specialişti de la Muzeul de Istorie Suceava, un sit arheologic vechi de peste 8.000 de ani. În urma cercetărilor arheologice de suprafaţă, au fost găsite numeroase arme, unelte de silex şi piatră şi o importantă cantitate de ceramică fragmentară, datând din diverse epoci istorice. La momentul descoperirilor, Mugur Andronic declara „Este vorba despre descoperirea amplasamentului unor vechi sate medievale, contemporane «descălecatului» Moldovei, pe teritoriul comunelor Forăşti şi Dorneşti, dar şi a unei vechi, întinse şi reprezentative aşezări datând din epoca bronzului mijlociu (cultura Komariv, aprox. 2.200-1.600 î. Hr.)”, a explicat Mugur Andronic. 
El a adăugat că cea mai spectaculoasă descoperire o reprezintă urmele unei aşezări datând de acum circa opt mii de ani, identificată în cuprinsul localităţii Manolea, comuna Forăşti, aparţinând strălucitei culturi arheologice neolitice Starčevo-Criş. De aici provin unelte de silex, piatră şi ceramică frumos decorată cu motivul spicului de grâu, caracteristic primelor culturi neolitice ale Vechii Europe, care au avut un caracter predominant agrar. 
Specialiştii muzeului au declarat la vremea respectivă că tot în arealul comunei Forăşti s-au descoperit numeroase aşezări aparţinând celebrei civilizaţii eneolitice cu ceramică pictată Cucuteni.
Toate aceste materiale arheologice şi situri preistorice completează harta arheologică a judeţului Suceava, sporind patrimoniul arheologic al muzeului sucevean care, pe viitor, îşi va putea astfel propune desfăşurarea de ample săpături arheologice sistematice în unele dintre siturile de maximă importanţă ştiinţifică recent identificate.
În centrul satului Uidești, la întretăierea drumurilor principale Oniceni-Dolhești si Fălticeni-Pașcani, se afla, pe timpuri, un han rămas dinainte de primul război mondial în administrarea „Casei rurale", care își avea sediul în satul Oniceni. Clădirea hanului avea la demisol un mare beci construit din piatră de carieră și deasupra ziduri masive din cărămidă care compartimentau 18 camere. Hanul de la Rateș Uidești era foarte cunoscut de populația satelor limitrofe.
Tot pe teritoriul comunei Forăști, mai exact la Oniceni, familia domnitorului fanariot Moruzi a construit, conform monografiei scrise de Teodor Nițu, o curte domnească și monumentala biserică din satul mai sus menționat, în perioada 1802-1818.
Din cele prezentate mai sus, putem afirma că Forăștiul, prin prisma trecutului său, reprezintă o adevărată pagină de istorie a județului Suceava.
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one