ISSN 2457-8428 
 ISSN–L 2457-8428

Numarul Curent

 
Profesor: Petrescu Mihaela-Iuliana
e-mail:petrescu_iuliana@yahoo.com
                                                                                     Scoala Profesionala Valea Stanciului, Dolj
 
Învățământul alternativ
 
Rezumat: Acest articol încearcă să definească semnificația conceptului de învățământ alternativ care reprezintă o formă de organizare a procesului didactic, o altă variantă organizatorică decât cea din şcoala oficială.

Cuvinte cheie: stimularea, competenţa, creativitatea, imaginaţia, implicarea.
 
            Pedagogia alternativă înseamnă căutarea unei alte căi pentru adevărurile diferenţiate, unice şi independente, care sunt copiii. Principiile invatamantului alternative  vizează stimularea educaţiei în consens cu natura, cu firea, respectarea libertăţii de exprimare a înclinaţiilor copiilor, aflarea tainelor naturale şi sociale prin descoperiri proprii; şcoala e mediul de exprimare al copiilor, fiind un laborator natural de atitudine, gândire, activitate şi acţiune.
             Învăţământul alternativ reprezintă o formă de organizare a procesului didactic, care oferă o altă variantă organizatorică decât cea din şcoala oficială. Sistemele alternative de instruire reprezintă moduri diferite de abordare a precesului instructiv-educativ, care se întâlnesc atât la nivelul instituţional, cât şi la nivelul procesualităţii si metodologiei didactice.  Alternativitatea poate fi înţeleasă ca adaptare a unor tipuri de instituţii educative care s-au bucurat de răsunet în trecut, încercând să rezolvăm prin ele problemele actuale ale învăţământului. Formarea elevilor în consens cu realizarea  prioritatilor: toleranţa, spiritul critic, autonomia, altruismul,  este urmărită cu prioritate de cadrele didactice din domeniul alternativelor educaţionale.
           Pornind de la lucrarea ,,Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii”, Ioan Cerghit susţine că „ceea ce învaţă elevii reprezintă «inima» însăşi a învăţământului”. Renumitul pedagog afirmă că didacticienii de azi şi de mâine, trebuie să-şi (re)construiască permanent demersurile plecând de la convingerea profundă că „nu există un singur mod în care elevii învaţă şi cu atât mai puţin nu există un singur mod în care aceştia să fie învăţaţi”. (Cerghit, 2002).
              Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă legatură cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. Modelele educaţionale alternative (sintagmă ce apare în studiu alături de învăţământ alternativ, alternative educaţionale, alternative etc.) oferă asemenea profiluri particularizate de şcoală, venind nu numai în întâmpinarea nevoilor părinţilor şi ale cadrelor didactice, dar mai ales în întâmpinarea nevoilor copiilor. Toate cele şase alternative educaţionale, care apar în sistemul de învăţământ din ţara noastră (Waldorf, Pedagogia curativă, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena), se disting prin câteva trăsături comune: ele sunt flexibile, foarte deschise comunicării şi colaborării cu toţi partenerii educaţionali (în special cu părinţii), promovează dezvoltarea holistică şi la potenţial maxim a copiilor, individualizarea în procesul de învăţământ, stimularea unor relaţii sociale sănătoase între toţi membrii comunităţii educaţionale.
Tradiţionalul se înrudeşte mai mult cu automatismul, pe când noutatea implică un grad mai înalt de atenţie şi nevoia unei acomodări; Învăţământul tradiţional, rolul elevului se reducea la a asculta spusele profesorului .Acţiunea pedagogică, în viziunea lui Freinet, trebuie să aibă
elevul ca ax în jurul căruia să graviteze totul. Educatorul urmează săs e adapteze la trebuinţ
le copilului, să ia în considerare interesele şi înclinaţiile sale. Învăţătorul ajută şi  nu controlează, ameninţă, atenţionează, pedepseşte
              Metodele tradiţionale pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern. O metodă este considerată modernă în măsura în care cultivă însuşirile fundamentale necesare omului de azi si mai ales de mâine: independenţă, spirit critic, gândire creatoare, aptitudini, atitudini exploratoare. competenţa profesională în învăţământ este mai complexă deoarece un cadru didactic responsabil atrage elevii, îi motivează, îi activează, îi incurajează pe cei timizi, retraşi, neîncrezători, să înveţe împreună cu ceilalţi şi totodată să – şi împărtăşească experienţele de învăţare şi cunoaştere, mai precis pune bazele învăţării prin cooperare. Pot fi identificate şi suporturi aparent tradiţionale, dar care sunt acaparate de noile tehnologii digitale.
             Din punct de vedere educaţional, Internetul constituie o oportunitate interesantă,  de instrument accesoriu al unor noi valori ce pot fi adăugate conţinuturilor educative vehiculate în instituţiile şcolare. Noile sisteme de conectare şi de comunicare pot accelera capacităţile comunicaţionale, imaginative sau inventative, dar le şi pot încetini sau stopa dacă nu sunt utilizate în chip judicios.
             În şcolile din România se practică în proporţie mai mare modelul tradiţional faţă de cel modern, ţinându-se spre implementarea celui din urmă, dar fără anularea primului, ci realizarea unei simbioze structurale între cele două. Modelul modern nu va putea supravieţui fără fundamentul celui tradiţional. Profesorul trebuie să deprindă măiestria de a le combina şi a le demonstra eficienţa şi aplicabilitatea  în diverse experienţe de învăţare, înclinând balanţa în favoare celui modern, mult mai uşor acceptat de elevi.
            Elementul cheie în educaţie îl reprezintă elevul care trebuie să realizeze o serie de procese pentru a putea cunoaşte şi utiliza practic informaţiile însuşite. O învăţare eficientă presupune mai întâi înţelegerea faptelor, analizarea acestora, formularea unor idei pe baza cunoştinţelor dobândite ulterior, generalizarea şi abstractizarea lor. Profesorul nu mai este cel care ţine o prelegere în faţa elevilor ci e mediator şi îndrumător în activitatea de învăţare pe care aceştia o parcurg. Predarea se realizează prin utilizarea unor metode activ – participative care să solicite interesul, creativitatea, imaginaţia, implicarea şi participarea elevului, în scopul însuşirii unor cunoştinţe care să–i folosească.
                   
Bibliografie:
1.Cerghit, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Ed. Aramis, Bucureşti ,2002;
2.Cucoş C., Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire, Ed. Polirom, Iaşi 2008;
3.Joiţa E. (coordonator), Frăsineanu E., Vlad M., Ilie V., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Ed. Arves, Craiova, 2003;
4.Constantin Titus Grigorivicei, Alternativa educațională  Waldorf, Liceul Waldorf, Cluj – Napoca, (coordinator) Dr. Monica Cuciureanu, Punți de trecere între învățământul tradițional și cel bazat  pe metodele pedagogice alternative  în sistemul românesc de învățământ , Bucureşti, 2011;
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one