ISSN 2457-8428 
 ISSN–L 2457-8428

Numarul Curent

                                                                            Macovei Delia Emanuela
                                                                   e-mail: deli3e@yahoo.com
                               Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” – Şcoala Gimnazială Nădab 

 
 
Erori în evaluarea şcolară
 
Rezumat: Materialul de faţă îşi propune să facă o inventariere a celor mai frecvente greşeli pe care un cadru didactic poate facă în cadrul evaluării elevului. Se doreşte conştientizarea acestor posibile greşeli tocmai pentru a nu le mai face.
 
Cuvinte-cheie: erori, profesori, evaluare, elevi, școală

        Cele mai multe împrejurări generatoare de erori şi fluctuaţii în notare privesc activitatea profesorului. Vom analiza succint în continuare situaţiile cel mai des întâlnite şi efectele perturbatoare:
         a) Efectul ,,halo”: aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită didactică a elevului. Aprecierea unui elev, la o anumită materie, se face potrivit situaţiei obţinute la alte discipline. Efectul are ca bază psihologică faptul că impresia parţială se extinde asupra întregii personalităţi a elevului. Atât elevii fruntaşi, cât şi cei mai slabi sunt expuşi acestei erori didactice. Profesorii, în virtutea unor judecăţi anticipative, nu mai observă eventualele lipsuri ale elevilor buni, după cum nu sunt dispuşi să constate unele progrese ale celor slabi. Cu alte cuvinte, îi favorizează pe elevii mai bine pregătiţi în detrimentul celor mai slab pregătiţi. Din păcate, învăţământul românesc este plin de astfel de erori. Considerăm că această eroare are ca punct de plecare personalitatea profesorului şi modul acestuia de a vedea lucrurile. Pentru diminuarea consecinţelor negative, presupuse de acest efect, se poate apela la mai multe modalităţi practice. Recurgerea la examene externe este o primă strategie, care merită să fie amintită. La corectarea acestor examene, vor fi chemaţi profesori din alte şcoli. Apoi, o altă strategie benefică poate fi extinderea lucrărilor cu caracter secret, care asigură anonimatul celor apreciaţi. Mai invocăm efortul volitiv permanent, venit din partea profesorului, de a pune între paranteze antecedentele apreciative la adresa unui elev, de autoimpunere a unei valorizări cât mai obiective. Astfel, acest efect apreciază performanţa şcolară corelând-o cu rezultatele globale ale elevului. Educatorul are tendinţa de a emite judecăţi subiective între elevi. Pot interveni asupra profesorului şi influenţe precum: vârsta şi sexul elevului, categoria socioprofesională a părinţilor elevilor, notele anterioare la alte discipline etc. Elevul se autoevaluează pornind de la imaginea de sine formată anterior, raportând performanţa realizată la acest fundal.
            În evaluarea conduitei se pot identifica două variante ale efectului ,,halo”. Cea dintâi este constituită de efectul ,,blând”, caracterizat prin tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele cunoscute, comparativ cu cele necunoscute. ,,Noul venit” este întâmpinat cu mai multă circumspecţie. O a doua variantă este dată de eroarea de generozitate. Aceasta intervine când educatorul are anumite motive pentru a se manifesta cu o anumită indulgenţă: tendinţa de a prezenta o realitate la modul superlativ.                                                                               
            b) Efectul Pymalion sau efectul oedipian: aprecierea rezultatelor obţinute de un elev este influenţată de părerea pe care profesorul şi-a format-o despre capacitatea acestuia, părere devenită relativ fixă. Ideea ar fi că un elev nu mai poate suferi transformări pe parcursul procesului instruirii. Predicţiile profesorilor nu numai că anticipă, dar şi facilitează apariţia comportamentelor invocate. Încrederea în posibilităţile elevilor şi convingerea că sunt capabili de reuşite reprezintă modalităţi de diminuare sau de anihilare a consecinţelor acestui efect.             
            c) Ecuaţia personală a examinatorului: fiecare cadru didactic îşi structurează criterii proprii de apreciere. Unii profesori sunt mai generoşi, exploatând valorile de ,,sus” ale scării valorice, alţii sunt mai exigenţi, exploatându-le pe acelea intermediare sau de ,,jos”. O serie de profesori folosesc nota în chip de încurajare, de stimulare a elevului, alţii recurg la note pentru a măsura obiectiv sau chiar pentru a constrânge elevul în a depune un efort suplimentar. Unii apreciază originalitatea soluţiilor, alţii conformitatea cu informaţiile predate. O trăsătură aparte a efectului discutat este exigenţa diferită pe care o manifestă examinatorii. Diferenţele se pot evidenţia atât la acelaşi examinator, pe parcursul anului de învăţământ, sau între evaluatorii de la şcoli diferite.                            d) Efectul de contrast – apare prin accentuarea a două însuşiri contrastante care survin imediat în timp şi spaţiu. În mod curent, profesoriiau tendinţa să opereze o comparare şi o ierarhizare a elevilor. Se întâmplă ca, de multe ori, acelaşi rezultat să primească o notă mai bună, dacă urmează după evaluarea unui rezultat mai slab (în sensul că, după o lucrare slabă, una bună pare a fi şi mai bună) sau să primească o notă mai mică decât ar fi fost cazul, dacă vine după un răspuns excelent al altui elev.   
            e) Eroarea logică – constă în substituirea obiectivelor cele mai importante ale evaluării cu unele secundare, cum ar fi acurateţea expunerii şi modul în care este prezentat un anumit aspect; efortul depus de elev pentru a ajunge la anumite rezultate; gradul de conştiinciozitate etc. Abatere se justifică uneori, dar ea nu trebuie să devină o regulă.                       
            f) Efectul ordine – datorită unor fenomene de inerţie sau pur şi simplu datorită obişnuinţei, profesorul menţine aproximativ acelaşi nivel de apreciere pentru o suită de răspunsuri care în realitate prezintă anumite diferenţe calitative. Examinatorul are tendinţa de a nota identic mai multe lucrări diferite, dar consecutive, fără necesarele discriminări valorice. 
            g) Efectul curbei lui Gauss – descrie dorinţa educatorului ca distribuţia rezultatelor şcolare să fie cât se poate de aproape de curba lui Gauss. Profesorul are aşteptări diferite în funcţie de nivelul clasei, astfel, exigenţele acestuia în notare sunt mai mari la clasele foarte bune şi mult mai mici la clasele slabe.                                         
            h) Efectul blând – relevă tendinţa profesorului de a nota cu indulgenţă elevii cunoscuţi, în vreme ce elevii mai puţin cunoscuţi sunt trataţi în mod diferit.                                                  
            i) Efectul de obişnuinţă – se referă la tendinţa profesorului de a conserva o anumită apreciere în legătură cu un anumit elev. În general, aprecierile nu se modifică în sens ascendent. Conformismul apreciativ este determinat de falsa credinţă că performanţa nu poate cunoaşte salturi spectaculoase într-o perioadă relativ scurtă de timp. 
prof. Elena HENDRE
e-mail: elena_hendre@yahoo.com
Colegiul Tehnic ,,Aurel Vlaicu”, Baia Mare, Maramureș
 
 
Problematica lumii contemporane filtrată prin ochii satiristului…
Un posibil model de decodificare a textului literar din perspectiva instrumentarului satiric:
,,Epistolă D. V. II” de Grigore Alexandrescu
 
Rezumat: Materialul de mai jos e un exercițiu de decriptare a mesajului satirei, din multiple perspective, atât structurale, cât și ideatice. Propune, de asemenea, în sens strict hermeneutic, etape analitice pe care cititorul avizat sau neavizat de satiră le poate respecta în exercițiul de comprehensiune a acestui gen literar. Care poate fi avantajul imediat? Poate identificarea, înțelegerea, sancționarea și…corectarea unor aspecte ce descriu lumea contemporană. Sau, în cel mai rău caz, asumarea consecințelor nerezolvării problemelor…. Oricum, gândirea critică paote fi întreținută și cizelată prin intermediul unor astfel de lecturi…etern contemporane…

Cuvinte-cheie: satiră, viciu, morală, contemporaneitate.
 
Din perspectiva clasificării satirei ca gen literar, opera lui Grigore Alexandrescu  este de factură morală, prin descalificarea viciului, dar și personală, prin ,,individualizarea caracterului pe care-l expune”.
În textul-suport eul satiric se situează tranșant într-o opoziție declarată față de obiectul său satiric (D.V.- inițiale ale Domnului Voinescu), tradusă prin acea distanțare specifică a subiectului față de obiect încă din deschiderea satirei. Această distanțare devine expresia unei revolte a satiristului.
Incă din primele versuri atitudinea eului satiric este una ironică (“Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, // Care ne izbăvește de grijile streine,//…spune-mi…// Cum să scap de muze, de vechea tiranie,// …Și zilele ca alții să le petrec în pace?”), superioară și ofensivă. Idealul eului satiric (compatibil cu cel al dascălului) este cel moral, iar din acest punct de vedere atacă și condamnă viciul (în cazul de față comoditatea și incultura) pe care îl critică și îl ridiculizează. El este omul cinstit, iar starea lui e de supărare și întristare: “M-aș mângâia d-aceasta, când aș vedea că, poate, // Prin scrieri vom preface năravuri desfrânate.
În această satiră Grigore Alexandrescu se ocupă mai mult de atitutinile spiritului uman. Astfel, D.V. este înfățișat ca exponent al ideilor pe care le reprezintă: “Ziceai că în viață, cea mai placută stare // E a omului slobod de orice-nsărcinare”. Se observă ca moralismul eului satiric devine expresia superiorității și a obiectivității acestuia. De asemenea, arma satirică de care dispune satiristul este versul, arta, respectiv, “armonia” ca metaforă a frumosului estetic, pe care personajul satirizat este incapabil “s-o înțeleagă”.
 Personajul satirizat, D.V. este nonevolutiv și perceput subiectiv. Este reprezentativ pentru tipul incultului. Acesta își pierde totuși concretețea, devenind purtător de mesaj negativ. Or, mesajul negativ formează tocmai obiectul satirei, iar obiectul satiric este constituit din mai multe etape în această creație literară. O primă imagine a acestuia este insul privat de orice constrângeri: “slobod de orice-nsărcinare”. Este omul comod care “lungit frumos pe spate, cu-n ciubuc în gură…// La fumul ce se-nalță, se uită, se gândește // Și slava drept nimica, drept fum o socetește”. Este eticheta insului incult atras de “aurul, argintul, metaluri păcătoase”, rob al bunului material și expresie a “năravurilor desfrânate”. O altă imagine pe care o îmbracă obiectul satiric este cea a pseudoartistului creator de “versuri schilodite”. Ultima etapă de constituire a obiectului satiric este reprezentată de “stăpânire”, inserție politică în structura satirei: “Mulțumesc astă dată și stăpânirei noastre, // Care nici nu vru s-asculte la vorbe așa proaste”.
Observăm, așadar, un autor ce angajează-n discursul său formule de denunțare și sancționare a viciilor și defectelor umane. Astfel, eul satiric produce o adevarată ofensivă declarată împotriva obiectului. Strategia eului satiric din această operă este una a atacului imediat și fixat pe obiect. Intenția lui e mânia, disprețul, sentimentul răzbunării, indignarea, descalificarea și batjocura.
Toate formulele satirice (verbală, figurativă și alegorică) sunt valorificate în satiră și identificăm numeroase elemente specifice, atât agresiunii verbale ce vizează un atac de limbaj: “versuri schilodite”; “duzina de ode sugrumate”, cât și portretului caricatural al insului incult, alături de simboluluri animaliere: “Cânte lupii și urșii în pilde cât le place”.
             Așadar, imagistica obiectului satiric în opera analizată este una denigratoare, tehnica fundamentală utilizată este reducția (degradarea, ponegrirea) demnității victimei, iar tonul eului satiric este agresiv, bazat pe polemică, acuzator, ironic și grav.
             Alte instrumente satirice utilizate de autorul satirist sunt alegoria, invectiva, ironia, injuria, metafora satirică și estetizarea viciului. De asemenea, interogațiile din structura satirei sunt retorice și dominate de tonul acuzator și se observă o punere în practică a procedeului interlocutării adversarului, prin nominalizare și anonimizare, realizat prin trimiterea la initialele ,,D.V.”.
Prof. Alina Simona Dulgheru
e-mail: alinasimonatim@yahoo.com
Prof. Gabriela Cercel
e-mail: cercelgabriela1965@yahoo.com
Grădiniţa cu P.P. nr.5, Bârlad
 
 
Problema copiilor autişti în secolul XXI
 
Rezumat: Învăţând despre autism, părinţii pot fi pregătiţi pentru momentul în care copilul lor ajunge la maturitate. Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea şi în îngrijirea copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei.
 
Cuvinte cheie: Toleranţă, nevoi speciale, educaţie, implicare
 
Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Autismul este o boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului, a abilităţilor mentale, emoţionale şi comunicaţionale ale unei persoane. Cauzele autismului nu sunt cunoscute. Ele pot fi de natură genetică, iar unele cazuri de autism au fost asociate traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul naşterii, incluzand mama bolnavă: (în timpul sarcini de rubeolă sau rujeolă (pojar), fenilcetonuria netratată (o incapacitate a corpului de a controla anumite substanţe chimice numite fenilcetone), lipsa oxigenului în timpul naşterii, encefalita sau alte infecţii grave care afectează creierul la sugar). Semnele autismului se dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu. În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească, nu răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.
De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale. Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială. Severitatea autismului variază. O persoană care suferă de autism poate avea numeroase simptome. Manifestarea bolii însă poate diferi în intensitate, de la simptome uşoare la forme mai grave care pot afecta întreaga existenţă a individului. Unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au, iar unele din ele pot avea, la acelaşi individ, intensităţi diferite. Unii au nevoie de un însoţitor în aproape toate domeniile vieţii lor cotidiene, în timp ce alţii pot fi capabili să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală.
Simptomele pot include[1]: Dificultate în comunicare, nesociabilitate, simţuri diminuate sau prea dezvoltate, excese în comportament. Simptomele autismului pot dura pe tot parcursul vieţii, însă, deseori, pot fi ameliorate prin intervenţii corespunzătoare şi prin tratament adecvat. O persoană care are simptome de autism trebuie examinată de o echipă de specialişti care trebuie să includă un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped şi un consultant în probleme de educaţie. Sunt necesare şi alte analize cum ar fi: analiza sângelui, scanare TC a creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma.
Tratamentul autismului se bazează în primul rând pe educaţie. Acesta trebuie adaptat fiecărei persoane în parte, în funcţie de simptome şi nevoi, deoarece fiecare autist prezintă particularităţi proprii. Tratamentul poate include[2]:
  • Terapie comportamentală - pentru a ajuta bolnavul să se adapteze condiţiilor sale de viaţă
  • Programe de integrare - care să ajute bolnavul să se adapteze lumii inconjurătoare
  • Asigurarea unui mediu organizat de viaţă
  • Terapie audio-vizuală - pentru a-i ajuta în comunicare
  • Controlarea regimului alimentar (unii dintre ei mănâncă foarte multă pâine);
  • Medicamente - recomandate de medicul psihiatru;
  • Terapie fizică - pentru a-i ajuta în a-şi controla stereotipiile. Le place foarte mult apa şi unii înoată foarte bine;
  • Terapia limbajului - logopedie.
Tratamentul mai poate să includă educarea bolnavului în a se descurca în situaţii noi. O persoană care suferă de autism are nevoie de îndrumare în obţinerea unei slujbe şi în ceea ce priveşte modul de a se acomoda cu rutina muncii zilnice. Familiile şi prietenii bolnavilor de autism au, de asemenea, nevoie de sprijin. Cu cât sunt încurajaţi mai mult, cu atât se obişnuiesc mai bine să trăiască alături de un bolnav de autism.
O persoană care suferă de o formă mai gravă de autism trebuie să se aştepte la simptome noi sau la o înrăutăţire a celor deja existente, având nevoie de program permanent de terapie. Autismul trebuie ţinut sub observaţie permanentă, iar tratamentul trebuie mereu îmbunătăţit. O persoană care suferă de o formă mai puţin gravă de autism poate să-şi îmbunătăţească starea odată cu înaintarea în vârstă.
Un bolnav de autism depinde de un asistent personal care să-i controleze comportamentul şi să-l ajute în activităţile zilnice. Deoarece cauzele autismului nu sunt cunoscute, această boală nu poate fi prevenită. Doar diagnosticarea şi tratamentul precoce pot diminua efectele autismului, care însă nu se poate vindeca. Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism. Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă.
Unele studii indică faptul că autismul poate fi influenţat genetic. Şansele sunt mai mari ca 2 gemeni monozigoţi sau identici să aibă autism, spre deosebire de 2 gemeni dizigoţi sau fraterni. Multe cercetări au fost concentrate pe descoperirea genei care cauzează autismul, în timp ce altele au asociat boala cu un sistem imunitar slăbit sau compromis. Alte studii au arătat faptul că depresia şi dislexia sunt frecvente într-o familie unde autismul este prezent.
O parte din doctori cred că toxinele şi poluarea din mediu pot cauza autismul. În micul oraş of Leomenster din Massachusetts, unde se află o fabrică de ochelari de soare, se află mulţi oameni afectaţi de această boală. Majoritatea bolnavilor locuiesc în case care au fost în bătaia fumului provenit de la fabrică. La indivizii cu autism au fost descoperite 2 tipuri de anormalităţi: disfuncţii în structura neuronală a creierului şi în ceea ce priveşte biochimia creierului.
Multe familii au încercat ani de-a rândul tot felul de tratamente pentru a reduce simptomele bolii. Unele medicamentele sunt folosite pentru îmbunătăţirea stării generale a pacientului, dar nici un medicament primar nu s-a dovedit eficient pentru tratarea bolii. Până acum, suplimentele ce conţin vitamina B6 şi magneziu au primit cele mai multe laude. Combinaţia îmbunătăţeşte starea generală de sănătate şi atenţia copiilor în aproximativ 45% din cazuri[3].  Oamenii de ştiinţă au mai descoperit, la oamenii afectaţi de autism, cantităţi excesive dintr-un anumit tip de drojdie numită candida albicans în tractul intestinal. Celulele care regulează această substanţă au fost distruse, conform studiilor, de antibiotice administrate copiilor pentru a se lupta cu infecţia urechii medii. După ce iau antibiotice, cantitatea de drojdie creşte cu rapiditate, eliberând toxine în sânge, fapt care ar putea afecta funcţionarea normală a creierului. Regimul alimentar joacă, de asemenea, un rol important în viaţa copiilor ce suferă de autism.
Învăţând despre autism, părinţii pot fi pregătiţi pentru momentul în care copilul lor ajunge la maturitate. Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea şi în îngrijirea copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tratament pentru copiii cu autism este o abordare în echipă şi aplicarea unui program bine structurat, în mod constant. Este important ca părinţii să aibă grija şi de ei înşişi. Este tragic că asta se întâmplă într-o lume în care am putea, cu toţii, să ne bucurăm de razele de soare, de lumina stelelor, de jocul copiilor şi de zâmbetele lor care ne fac fericiţi.
 
Bibliografie:
 
 

[1] www.autism.ro
[2] www.sfatulmedicului.ro
[3] www.copilul.ro
Prof. Alina Simona Dulgheru
e-mail: alinasimonatim@yahoo.com
Prof. Gabriela Cercel
e-mail: cercelgabriela1965@yahoo.com
Grădiniţa cu P.P. nr.5, Bârlad
 
Importanța promovării folclorului românesc pentru păstrarea tradiției
(eseu)
 
Motto „Fără îndoială că acest folclor, oricât ar cuprinde în el elemente de circulaţie universală, are individualitatea lui inefabilă şi conţine momente de mare poezie.” (G. Călinescu)
 
Prinşi de ritmul alert al vieţii cotidiene devenim din ce în ce mai indiferenţi la problemele, suferinţele sau nevoile semenilor noştri, uitând, din nefericire, că singuri nu suntem nimic şi că „vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului” (Iorga, N., 1989, p. 73). Uneori cu puţin, putem face mult: o mângâiere, o vorbă frumoasă, un sfat, un mic gest aduc zâmbetul pe buze, linişte în suflet, lumină, bucurie. Noi, educatorii, avem datoria ca, încă de mici, să-i învăţăm pe copiii noştri să fie buni, să fie de folos societăţii, să păstreze valorile şi să aprecieze folclorul românesc, integritatea, perseverenţa, munca, fiind calităţi ce-i investesc cu puterea de a înfrânge răul.

În cadrul procesului complex şi îndelungat de formare a personalităţii copilului, cunoaşterea producţiilor şi manifestărilor folclorului are o importanţă deosebită datorită conţinutului de idei şi sentimente, a faptelor care  oglindesc trecutul bogat şi plin de speranţă al poporului nostru. Aceste creaţii ale folclorului nostru trezesc în sufletul şi în mintea copiilor dragostea pentru folclor şi tradiţii, dar şi respectul pentru cei ce le-au creat, înaintaşii noştri. De asemenea, ele formează la copii dragostea şi preţuirea pentru folclorul autentic, mai ales în condiţiile în care acesta tinde a fi uitat şi chiar înlocuit cu producţii noi fără substanţă sau valoare artistică.

Experienţa dobândită până acum în realizarea activităţilor programate cu copiii preşcolari, atestă în modul cel mai convingător că valorile estetice şi etice cuprinse în producţiile folclorice constituie o sursă inepuizabilă pentru formarea morală a copiilor. Prin proiectarea didacticǎ, educatoarea are în vedere informaţii despre frumuseţile şi bogăţiile ţării noastre, trecutul său istoric, jertfele care s-au adus pentru apărarea independenţei teritoriale, tradiţiile românilor, le cultivă respectul pentru valorile materiale şi spirituale ale patriei noastre şi ale celorlalte popoare. Totodatǎ, pentru ca aceste cunoştinţe sǎ ducǎ la formarea conştiinţei şi a conduitei patriotice, preşcolarii trebuie sǎ le asocieze cu anumite trǎiri afective, care se declanşeazǎ doar atunci când copiii sunt subiecţi ai acţiunii. În cadrul unor vizite, excursii, serbǎri, spectacole de dans, cântec sau poezie, micuţii ajung sǎ simtǎ admiraţie faţǎ de tradiţiile poporului nostru, faţǎ de locurile natale, zona în care trǎiesc, frumuseţile ţǎrii, dar şi respect pentru talentul, înţelepciunea şi valorile create de strǎmoşi. Deprinderile şi obişnuinţele, trǎsǎturile pozitive de caracter, implicate pe plan comportamental, necesare formǎrii conduitei patriotice, se exerseazǎ de-a lungul preşcolaritǎţii, în situaţii diverse create de cadrul didactic, preşcolarii ajungând sǎ pǎstreze curat mediul înconjurǎtor (în excursii, prin acţiuni de ecologizare), sǎ contribuie prin munca lor la înfrumuseţarea spaţiului grǎdiniţei (prin expoziţii cu lucrǎri, prin plantarea unor flori în curtea grǎdiniţei), sǎ economiseascǎ resursele naturale ale ţǎrii, sǎ-şi respecte familia şi pe cei din jur. Dragostea faţǎ de muncǎ, respectul, curajul, perseverenţa sunt trǎsǎturi de voinţǎ pe care un bun patriot le foloseşte pentru învingerea oricǎror obstacole ce pot interveni în realizarea unor activităţi cu valoare patriotică.

În acelaşi timp, folclorul reflectă o anumită viziune despre lume şi viaţă, exprimă noianul de idei şi sentimente, convingeri pe care poporul român le-a trăit şi pentru a căror înfăptuire a luptat de-a lungul istoriei. La vârsta preşcolară sunt greu de înţeles evenimentele petrecute de Crăciun, Boboteaza, Paşte. Noi, educatoarele încercăm să transmitem din generatie în generatie, portul, graiul, obiceiurile şi datinile asa cum le-am moştenit de la străbuni. O ocazie eficientă de valorificare a tradiţiilor populare şi a obiceiurilor româneşti o constituie serbările. Prin interpretarea rolurilor şi pregătirea decorurilor pentru diversele "spectacole" urmărim atât un efect artistic cât şi pedagogic, cautând un imbold pentru a trezi la copii dorinţa de a cunoaşte şi păstra tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.

Folosirea folclorului şi artei populare în procesul instructiv-educativ din grădiniţa de copii, contribuie la îmbogăţirea şi extinderea orizontului cultural artistic al copiilor, la educarea sentimentelor de dragoste şi admiraţie, de mândrie şi de respect faţă de comorile creaţiilor populare, la formarea personalităţii copilului preşcolar.

Curriculumul preşcolar oferǎ variate posibilitǎţi pentru transmiterea şi interiorizarea conţinutului patriotic. În cadrul temelor Cine sunt/suntem (prin proiecte tematice cu titlul Eu şi cei din jur, Sunt unic), Cu ce şi cum exprimǎm ceea ce simţim (prin proiectele Sǎrbǎtorile românilor, Românie, ţara mea!, Copiii de pretutindeni doresc pace), preşcolarii se formeazǎ şi informeazǎ pe aceastǎ linie. Noţiunea de patriotism poate fi transmisǎ, de exemplu, în mod integrat printr-o convorbire cu suport ilustrativ despre frumuseţile ţǎrii noastre, urmatǎ de un cântec despre patrie sau despre mândria de a fi român.
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one